Nu pătimesc nimic străin cei asupriți și întristați în felurite chipuri, ci rabdă prin multe încercări cele ale Stăpânului lor. Căci L-am auzit grăind în Evanghelii: „Amin zic vouă, că veți plânge și vă veți tângui voi, cei ce sunteți aproape de Mine, iar lumea se va bucura” (Ioan 16, 20).
Dar încă puțin, și vă voi cerceta pe voi prin Mângâietorul, și voi alunga întristarea voastră, și vă voi întări pe voi iarăși prin gândurile vieții și odihnei cerești și prin lacrimi dulci, de care ați fost lipsiți puține zile, fiind ispitiți. Și vă voi da vouă sânul harului Meu, precum mama pruncului care plânge suspinând, și vă voi întări cu putere de sus pe voi, cei ce ați slăbit în războiul ce-l purtați.
Căci zice către tine Tatăl tău Cel ceresc, Care te iubește pe tine mai presus de toți și te necăjește și te ostenește pe tine cu felurite ispite, că voi fi ție povățuitor aspru (Ieremia 30, 11) și te voi întâmpina pe calea Egiptului, întărindu-te prin necazuri; și căile taie cele de ocară ți le voi închide cu țărușii ascuțiți ai Proniei Mele, înțepându-te cu nenorociri neașteptate și împiedicându-te ca nu cumva să aduci la faptă cele ce vrei în inima ta nesocotită. Și voi împrejmui marea patimilor tale cu porțile îndurărilor Mele. Și voi fi ție ca o panteră, care te mănâncă cu gânduri de înfruntare, de descurajare și de căință, aducându-ți în conștiință cele neștiute de tine. Dar toate aceste necazuri sunt cel mai mare har al lui Dumnezeu. Ba, nu-ți voi fi numai panteră, ci și ac, ce te rănește cu gânduri de căință și cu dureri în inimă; și nu va mai lipsi durerea din casa ta, adică din sufletul și din trupul tău, care vor fi ospătate bine și cu folos de chinurile dulci ca mierea ale lui Dumnezeu. Iar sfârșitul chinurilor, al ostenelilor, al tulburării, al rușinii, al temerilor, al deznădejdilor ce obișnuiesc să vină peste cei ce și-au ales nevoința, sfârșitul tuturor acestor mâhniri este o bucurie cerească, o desfătare nespusă, o slavă negrăită și o veselie neîncetată.
Căci de aceea te-am necăjit, ca să te hrănesc cu mana cunoștinței; și de aceea te-am chinuit cu foamea, ca să-ți fac bine în vremile cele de apoi și să te duc în Împărăția cea de sus. Că atunci veți sălta voi, smeriții, ca niște viței sloboziți din legături, adică din patimile trupului și din ispitele vrăjmașilor. Și atunci veți călca peste dracii nelegiuiți care vă calcă acum. Și vor fi cenușă sub picioarele voastre. Căci dacă ești cinstitor de Dumnezeu și smerit în cuget, neînălțându-te întru mândrie deșartă și în mare cutezanță, ci simțindu-te străpuns cu inima și socotindu-te rob netrebnic și zdrobit cu duhul, de mare preț este [înaintea Mea].
Căci ce este aceea pentru care rabzi necazuri? Desigur vreo pată oarecare. Dar privește pe un om care și-a pătat mâinile sale, cum și le curăță cu puțin untdelemn. Cu atât mai vârtos te poți curăți tu prin mila lui Dumnezeu. Căci precum nu-ți este ție greu să-ți speli cămașa, tot așa cu mult mai mult nu-I este greu lui Dumnezeu să te spele pe tine de orice pată, chiar dacă ți-a venit în fiecare zi vreo ispită cu sila. Căci zicând tu: „am păcătuit Domnului”, ți se și dă răspunsul: ,,Iartă-ți-se ție păcatele” (Matei 9, 5), „Eu sunt cel ce șterg, și nu-Mi voi aduce aminte” (Isaia 43, 25), „Pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri, depărtatu-s-au de la tine păcatele tale; și precum se îndură tatăl de fii, Mă îndur eu de tine” (Psalmul 102, 12-13).
Numai tu să nu te depărtezi și să nu fugi de la Cel ce te-a ales pe tine ca să cânți și să te rogi. Ci lipește-te de El toată viața ta, fie prin îndrăzneală curată, fie prin ne-rușinare cucernică și prin mărturisire fermă. Și El te va curăți cu bunăvoința Lui. Căci dacă Dumnezeu este Cel ce ne-a îndreptat pe noi cu iubirea Sa de oameni, cine este cel ce ne va osândi pe noi? (cf. Romani 8, 33-34)
Să îmbrăcăm deci platoșa credinței și să avem nădejdea coif de mântuire, ca să nu aibă pe unde pătrunde săgețile deznădejdii. De față este și acum, punându-Și leacurile Sale mântuitoare.
Căci Eu, zice, am lovit prin părăsire, dar Eu voi și tămădui (cf. Osea 6, 1). Deci să nu te temi, căci când mânia iuțimii Mele va curge, iarăși voi vindeca. „Oare femeia uită pe pruncul ei și de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine.” (Isaia 49, 15)
Dacă mila păsării se revarsă peste puișorii ei și-i cercetează în fiecare ceas, le grăiește și le dă hrană în ciocurile lor, cu mult mai mult se vor revărsa îndurările Mele peste făpturile Mele. Dar și mai mult se revarsă mila Mea peste tine, și te cercetez în taină, și-ți grăiesc în minte, și las în cugetarea ta hrană ca într-un cioc de pui de rândunică. Căci te hrănesc cu frica mai înaltă, cu dorul ceresc, cu suspine de mângâiere, cu străpungere, cu cântare, cu cunoștință mai adâncă și cu anumite taine dumnezeiești. Dar dacă mint grăindu-ți acestea, Eu, Stăpânul și Părintele tău, mustră-Mă, și voi răbda.
Ioan Carpatiul, Cuvânt ascetic și foarte mângâietor, în Filocalia, vol. 4, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă