Majoritatea oamenilor nu se pot ruga în cursul zilei, de aceea trebuie să afli un timp, oricât de scurt, când sa-ţi aminteşti de Dumnezeu.
Dimineaţa te trezeşti cu gânduri despre ce trebuie făcut în ziua aceea. înainte de a începe să lucrezi şi a te adânci cu totul în inevitabila forfotă a zilei, dedică măcar câteva minute lui Dumnezeu. Stai înaintea lui Dumnezeu şi spune: „Doamne, Tu mi-ai dat această zi. Ajută-mă să o petrec fără de păcat, fără de pată. Apără-mă de tot răul şi necazul”. Şi cheamă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra zilei care începe.
De la un capăt la celălalt al zilei, străduieşte-te să-ţi aminteşti de Dumnezeu mai frecvent. Dacă nu te simţi bine, îndreaptă-te spre El în rugăciune: „Doamne, nu mă simt bine. Ajută-mă!” Dacă te simţi bine, spune-I lui Dumnezeu: „Doamne, slavă Ţie! Iţi mulţumesc pentru această bucurie.” Dacă eşti îngrijorat în privinţa cuiva, spune-I lui Dumnezeu: „Doamne, îmi fac griji pentru el. Sunt îngrijorat în privinţa lui. Ajută-l!” Şi aşa mai departe de-a lungul întregii zile: pune în rugăciune tot ce ţi se întâmpla.
Când ziua e pe sfârşite şi te pregăteşti să te culci, cugetă la ce ai făcut în timpul zilei, mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune care s-au petrecut şi fă pocăinţă pentru toate acele fapte netrebnice şi păcate pe care le-ai săvârşit în timpul zilei. Cere-I lui Dumnezeu ajutor şi binecuvântare pentru a trece cu bine noaptea. Dacă înveţi să te rogi astfel în timpul zilei, vei observa curând că viaţa ta a devenit mult mai receptivă.
Oamenii îşi justifică adesea reţinerea de a se ruga invocând faptul că sunt prea ocupaţi şi covârşiţi de cele pe care trebuie să le facă. Da, mulţi dintre noi trăim într-un ritm diferit de cel al oamenilor din vechime. Uneori avem de făcut foarte multe lucruri în timpul zilei. Dar în viaţă întotdeauna există anumite clipe de răgaz. De exemplu, e posibil să fim nevoiţi să aşteptăm timp de trei, cinci minute autobuzul; dacă luăm trenul, poate şi mai mult. Măcar aceste pauze să le folosim pentru rugăciune; cel puţin să nu fie clipe irosite.
Rugăciunea. Întâlnire cu Dumnezeu cel Viu. Ed. Doxologia 2016, p.124-125