Cu speranță am aflat noutatea cu privire la începutul procesului de negociere în Ucraina, al cărui scop este de a pune capăt luptei fratricide și a asigura o pace stabilă, justă.

Dea Dumnezeu ca pentru totdeauna să fie curmată confruntarea armată, ca lupta fratricidă să nu mai înceapă, ca părțile să ajungă la decizii reciproc avantajoase cât mai curând, care asigură drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Ucrainei, indiferent de opiniile lor politice și preferințele valorice.

Chemarea la rugăciunea pentru Ucraina a fost auzită în tot spațiul Rusiei istorice. Multele milioane de enoriași în toate bisericile și mănăstirile Bisericii Ortodoxe Ruse s-au adresat la Domnul cu rugăminte fierbinte pentru încetarea luptei fratricide. Săvârșind această rugăciune duminica trecută în Siberia de Vest, la catedrala din Tobolsk, am simțit cu ce sentiment puternic, evlavios, se roagă oamenii pentru pacea pe pământul Ucrainei, separat de ei prin mii de kilometri, dar atât de aproape inimii lor.

Cred că rugăciunea de obște, săvârșită și în Rusia, și în Ucraina, și în Belarus, și în alte locuri, va ajunge la tronul lui Dumnezeu. De aceea îi chem pe toți să multiplice eforturile de rugăciune, și zi de zi să roage pe Dumnezeu din tot sufletul și din tot cugetul, ca germenii apăruți ai păcii să lase rădăcini adânci și să se finalizeze cu concordia frățească în societatea ucraineană.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toți ce pornesc pe calea depășirii dușmăniei fratricide și a instaurării păcii.

+CHIRIL, PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Sursa: http://www.patriarchia.ru/

Posted in: Articole.
Last Modified: iunie 27, 2014

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.