O persoanã plinã de râvnã pentru propãşirea poporului mi-a spus despre sine lucrul urmãtor: “Mi s-a fãcut milã de poporul din jurul meu, şi mi-a venit dorinţa de a-l face fericit. M-am gândit: O sã gãsesc mijlocul de a-i aduce îndestulare; fiind îndestulat, va fi paşnic, liniştit şi vesel.
Şi, într-adevãr, am fãcut în aşa fel ca în regiunea mea sã fie îndestulare. Asta n-a adus însã poporului fericire, pace şi linişte. Cârtirea şi invidia, certurile, omorurile, tulburarea, vrajba au crescut împreunã cu îndestularea. Cât de amar a fost pentru mine sã vãd asta! Am întâlnit odatã un invalid; se târa din bisericã la azil. O linişte şi o bucurie adâncã îi luminau faţa, şi am vrut sã aflu taina vieţii lui. Din convorbirea cu el m-am încredinţat cã era într-adevãr fericit, dar fericit nu cu fericirea de aici, ci cu cea pe care o aştepta în cealaltã viaţã fãrã urmã de îndoialã. Dupã puterea mea, zicea, fug de pãcat şi fac binele; pentru pãcatele mele mã pocãiesc Domnului şi mã strãduiesc sã le şterg prin ostenealã şi dupã putere şi prin îndurarea cu rãbdare a tot ceea ce se întâmplã cu mine – şi cred cã Domnul nu mã va lipsi de mila Sa. Dupã aceastã convorbire mi-am schimbat cu totul pãrerea despre felul în care poate fi fãcut fericit poporul. Nu existã fericire pe pãmânt!”
De ce sã nu existe? Existã. Trebuie doar sã aprindeţi în om credinţa în viaţa viitoare, sã-i arãtaţi condiţiile sigure de primire a fericirii în ea şi sã-l încredinţaţi cã, oricât de umilã ar fi situaţia lui aici, ea nu-l poate nicidecum lipsi de posibilitatea împlinirii condiţiilor arãtate şi învrednicirii de fericirea veşnicã. Aduceţi-l pe om într-o astfel de dispoziţie, şi va fi fericit oricât de rãu ar pãrea cã-i merg treburile materiale. Aduceţi un întreg popor într-o astfel de dispoziţie şi întreg poporul va fi fericit, oricât de sãrac ar fi în bunãstarea exterioarã.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rãspunsuri la întrebãri ale intelectualilor, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2007