Una dintre apariţiile lui Hristos în faţa ucenicilor s-a făcut pe Marea Tiberiadei, în ceasul în care aceştia pescuiau în larg (Ioan 21,1-14). Nu vom expune aici faptele legate de această apariţie şi nici felul în care Hristos S-a arătat, ci vom sublinia numai câteva aspecte interesante.
Primul aspect este că ucenicii nu L-au recunoscut pe Hristos: „dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus”. Acest lucru se explică prin faptul că, în realitate, apariţiile lui Hristos nu sunt numai prezenţa Acestuia, ci reprezintă adevărate revelaţii dumnezeieşti. Sfântul Evanghelist Ioan spune limpede: „După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi”. Hristos Se arăta pe Sine Însuşi atunci când voia. Asemenea apariţii sau transformări ale lui Hristos au fost multe, atât înainte, cât şi după Înviere.
Al doilea aspect este că apariţia lui Hristos se face în funcţie de starea duhovnicească a oamenilor. Astfel, după pescuitul minunat, primul care L-a recunoscut pe Hristos a fost Ioan, iar acesta i-a spus şi lui Petru: „Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: «Domnul este!»” Iar atunci, Petru şi-a încins haina şi s-a aruncat în apă pentru ca să ajungă mai repede la Hristos. De aici, vedem că ucenicul pe care îl iubea Hristos şi care este expresia vederii de Dumnezeu Îl recunoaşte pe Hristos, în vreme ce Petru, care se găsea încă la treapta făptuirii, tocmai din cauza lepădării şi a stării de pocăinţă în care se afla, aleargă către Hristos. Sfântul Grigorie Palama spune ca Ioan era „mult mai pregătit decât toţi ceilalţi pentru a primi cunoştinţă dumnezeiască”, în vreme ce Petru era „mai grabnic în faptă decât toţi”. Aşadar, Ioan era la treapta teoriei, în vreme ce Petru era sârguincios spre practică. Acest lucru arată că teoria îl recunoaşte pe Dumnezeu, iar practica urmează teoriei. Câteodată, se manifestă mai întâi practica, după care urmează teoria, iar alteori, teoria – care naşte cunoştinţă – este urmată de practică.
Al treilea aspect are legătură cu faptul că, atunci când au venit pe ţărm, ucenicii au văzut „jar pus jos şi peşte pus deasupra şi pâine”. După cum spune Sfântul Grigorie Palama, cuvântul anthrakiarf desemnează în realitate un fel de piele pe care drumeţii o aşezau jos, în loc de masă. Aşadar, ucenicii au văzut un peşte care nu a fost pescuit din lac, ci a fost creat din nimic, alături de o pâine. Faptul că i-a chemat să prânzească şi că le-a dat El însuşi să mănânce arată că El este Cel care va dărui desfătarea ce va să fie după ce Apostolii vor prinde peşti în mrejele lor, prin propovăduire şi prin strângerea tuturor laolaltă întru credinţa cea adevărată.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008