Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „Acum însă suntem atât de stăpâniți de patimi și am ajuns într-o asemenea întunecare și neștiință, încât nu mai simțim nici măcar lucrurile în care ne aflăm și nu mai cunoaștem nici măcar că făptuim cele rele”.
Prin urmare, potrivit Sfântului Simeon, păcatul este întunecare și necunoaștere a lui Dumnezeu, iar aceasta are drept consecință necunoașterea noastră de sine. În această întunecare constă necurăția omului. Doar și numai din această cauză păcatul îl face pe om să cadă din curăția sa duhovnicească.
Iar cel ce se lasă dus în chip conștient spre un păcat oarecare cade cu totul din curăție.”
Păcatul este, în realitate, cădere din slava lui Dumnezeu și pierdere a demnității cerești. Viața firească a omului este să îmbrace veșmântul care este strălucirea Sfântului Duh; să rămânem în Dumnezeu și Dumnezeu în noi, să fim dumnezei după har și copii ai lui Dumnezeu și să fim însemnați în lumina cunoașterii lui Dumnezeu. Astfel, a nu păcătui nu este lucrarea legii, ci păzirea nealterată a chipului și demnității cerești. Prin acestea se înțelege că păcatul este de fapt căderea din comuniunea și unitatea cu Dumnezeu.
Hierotheos Vlachos, Spovedania și vindecarea sufletului, Editura Doxologia, Iași, 2011

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.