Se cuvine ca sufletul cel fecioresc, pentru a se alipi de Dumnezeu să se curățească nu numai de păcatele cele văzute, adică de desfrâu, de ucidere, de furt, de cuvinte urâte, de minciună, de iubirea de argint și de lăcomie, ci cu și mai multă (grijă) să se curățească de (patimile) cele ascunse – precum am zis – adică de pofte, de slava deșartă, de dorința de a fi admirați de oameni, de prefăcătorie, de iubirea de stăpânire, de viclenie, de obiceiurile cele rele, de ură, de necredincioșie, de invidie; de egoism, de înfumurare și de toate cele asemenea lor. Pentru că, iată, zice Scriptura, că păcatele cele ascunse ale sufletului sunt puse în egală măsură alături de cele din afară. Zicând Domnul: Dumnezeu a risipit oasele celor ce vor să placă oamenilor (Psalmi 52, 6) și: Domnul urăște pe bărbații care varsă sânge și înșală (Psalmi 5, 6), arată că Dumnezeu urăște în egală măsură pe cel viclean și pe cel ucigaș.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre desăvârșirea în duh, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 294

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.