Cine nu cunoaşte dragostea şi grija părintească a Chiriarhului nostru Vlădica Dionisie, faţă de copilaşii în genere, dar mai ales faţă de cei rămaşi fără părinţi, fără nici o îngrijire, lăsaţi în voia întâmplării. Şi acest sentiment de milă şi ocrotire ce i-a îmboldit sufletul şi inima întotdeauna, a căutat să-l pună în aplicare de îndată ce a păşit pe pământul Eparhiei noastre, în calitate de înalt ocârmuitor al ei în anul 1932.
Era de neînchipuit pentru P. S. Sa, ca la reşedinţa episcopală să nu răsară o casă de adăpost, care ar putea strânge de pe stradă micile odrasle rămase fără mângâiere şi sprijinul părintesc. Şi acest gând P. S. Sa l’a împărtăşit primei adunări eparhiale din anul 1934, când propunerea a fost primită cu o deosebită satisfacţie, deschizându-se totodată şi o listă de subscripţie în fruntea căreia se aşează P. S. Episcop Dionisie, cu suma de lei 10.000.
Membrii acestei adunări eparhiale, hotărăsc prin aclamaţie, ca noul aşezământ de caritate publică, să poarte numele de: Orfelinatul Eparhial „EPISCOPUL DIONISIE”. În anii următori, lucrul început a mers înainte cu paşi încetinei dar siguri, înfruntând greutăţile materiale pricinuite Eparhiei noastre de secetele consecutive ce au urmat. În acest timp se cumpără un imobil cu o curte mare, aşezat în str. Concordiei, cu suma de lei 120.000. Acest imobil a fost amenajat şi adoptat la scopul urmărit, cheltuindu-se nu mai puţin de 140.000 lei. Dar pentru a deschide un orfelinat, cu cel puţin 20 copii, trebue să te gândeşti a-i garanta buna lui funcţionare pe viitor, asigurându-i mijloace suficiente. Şi această greutate a rezolvat’o P. S. Dionisie cu ajutorul pricepuţilor săi sfetnici.
Viitorul orfelinat avea să fie a întregei Eparhii, de aceia au fost invitaţi P.P. C.C. Protopopi, preoţi şi cântăreţi să se înscrie cu obolul său anual, pentru sprijinirea operei nou create. Deasemenea s’a făcut apel la fiecare creştin din Eparhia Ismailului ca să vină în ajutor. Parohiile şi-au înscris în bugetele lor câte o suma în folosul orfelinatului, instituindu-se şi o chetă anume pentru orfelinatul în cauză. Preoţii au arătat o adâncă înţelegere a sfaturilor date de animatorul Vlădică, punând mult suflet pentru a spori zestrea noului aşezământ. Aşa stând lucrurile s’a putut deschide orfelinatul în toamna anului 1935, cu un total de 10 copii orfani din oraşul Ismail şi Eparhie. Copiii sunt înscrişi în şcoalele primare sau grădinele de copii, după vârsta ce o au.
Trebue să amintim, că educaţia morală-religioasă a acestor orfani, P. S. Episcop Dionisie o încredinţează călugăriţelor încercate în acest lucru, maicele fiind aduse în acest scop dela Sf. Mănăstire Borisauca.
Aici, în această pepinieră domneşte o ordine şi curăţenie exemplară, ce stârneşte admiraţia celor ce au prilejul să-l viziteze. Un spirit gospodăresc bine pronunţat se observă de îndată ce păşeşti pragul acestui aşezământ creştinesc. Şi în această direcţie, mâna ocrotitoare şi ochiul pururea veghetor al înaltului ei ocrotitor P. S. Dionisie, se simte.
Între timp însă numărul orfanilor a crescut, dublându-se. De unde în toamna anului 1935 erau numai 10 pensionari, azi sunt ocrotiţi 22 orfani. Faţă de numărul cererilor crescânde şi nevoile reale de a ocroti pe atâţea nenorociţi orfani, P. S. Sa, împreună cu sfetnicul său P. C. Păr. Vasile Constantinov – directorul orfelinatului, s’au frământat cu mintea spre a găsi noui posibilităţi. S’au făcut demersurile cuvenite pe la autorităţile statului, apeluri călduroase la clerul şi poporul eparhiei noastre, încât în ziua de 17-VII-938 s’a putut pune piatră de temelie noului local al orfelinatului eparhial „Episcopul Dionisie”—o clădire solidă, spaţioasă şi impozantă, ce a costat peste suma de 300.000 lei. Ministerul sănătăţii contribuind cu suma de lei 60.000, iar restul s’a colectat dela clerul şi poporul drept credincios al Eparhiei noastre ar putea foarte comod adăposti peste 40 orfani, însă numărul deocamdată rămâne cel vechi de 22.
P. S. Dionisie, patronul acestui aşezământ, studiază această problemă sub toate laturile ei, intenţionând a cere ajutoare băneşti instituţiunilor dela centru şi oraşul nostru.
Cu toată vârsta patriarhală şi starea sănătăţii ce lasă de dorit a P. S. Sale, totuşi P. S. Sa găseşte permanent răgaz de a se interesa îndeaproape de bunul mers al acestei pepiniere, răsărită şi udată prin dragostea şi jertfa a atâtor buni creştini.
Îndeplinim o plăcută datorie de a însemna aici, în acest buletin, cu ocazia sărbătoririi P. S. Chiriarh — Vlădica Dionisie, despre această prea frumoasă realizare pe tărâmul filantropic creştin, ce stârneşte admiraţia tuturor personagiilor ce au vizitat această casă de ocrotire.
Nouă, clerului şi poporului acestei Eparhii, ni se impune datoria să moştenim şi să sporim această zestre nepreţuită. Iar celui ce a zămislit în mintea şi inima sa această măreaţă ideie, realizându-o în chip atât de fericit,— îi urăm să trăiască încă mulţi ani,pentru binele eparhiei noastre.
Între mulţi ani, Stăpâne!
Diac. S. Babuş.