Spunea cineva, cu durere în inimă: am visat să-mi întemeiez o familie și pe acest drum să mă mântuiesc, dar nu s-a împlinit… m-am căsătorit și căsnicia a eșuat, m-am căsătorit și n-am avut copii, nu m-am căsătorit deloc, am fost înșelat, trădat, rănit… planurile mele s-au risipit și viața nu a ieșit așa cum mi-am dorit. Atunci omul ajunge să întrebe: ce fac acum? Răspunsul e simplu și greu în același timp: privesc realitatea așa cum este. Sunt aici, în locul acesta, cu oamenii aceștia, cu puterile acestea, cu datele pe care le am, și cu ele trebuie să lucrez mântuirea mea. Pentru că voia lui Dumnezeu nu este una sau alta dintre variantele vieții, ci mântuirea sufletului meu.
Și eu am avut visele mele, spunea părintele. Visam să rămân la Sfântul Munte, într-o chilie liniștită, să gust mierea tăcerii athonite. Și m-am trezit în mijlocul orașului, în Limassol, nu la margine, ci chiar în centru, într-o cameră mică, strâmtă, lângă drum, unde nopțile erau pline de zgomot, tulburare, certuri și haos. Nu era deloc visul vieții mele. Nici măcar nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge aici. Dar așa au venit lucrurile, și e firesc ca atunci când ți se schimbă visurile să doară și să te lupți cu gândurile.
Însă întrebarea adevărată este alta: care e scopul? Este familia? Este monahismul? Copiii, casa, sănătatea, liniștea? Nu. Toate acestea sunt doar mijloace. Scopul este Hristos. El este ținta. Așa că lasă fanteziile, lasă cum ar fi trebuit să fie viața și coboară cu picioarele pe pământ. Aici unde ești, cu vârsta ta, cu puterile tale, cu oamenii tăi, cu realitatea ta de acum, ești chemat să lucrezi mântuirea. Nu acolo unde ai visat, ci aici unde te-a așezat Dumnezeu.
Mitropolitul Atanasie de Limassol