– Aţi spus că şi necazurile noastre sunt un martiriu înaintea lui Dumnezeu…
– Bineînţeles! Sfântul Ioan Gură de Aur, adresându-se ucenicei sale Olimpiada, care avusese atâtea de îndurat, mulţi ani din viaţă petrecându-i în stare de boală: „Dacă vei răbda până la capăt starea aceasta, în împărăţia cerurilor vei merge dimpreună cu mucenicii. O să fii încununată asemenea unui martir”, făcea dovada afirmaţiilor sale: „Căci tu înduri lucruri mai grele decât cei târâţi de călăi la moarte, având boala cea peste măsură drept călău şi tovarăş neîncetat”. Tu înduri lucruri mai înfricoşătoare şi mai grele decât cei pe care călăii îi duc la execuţie.
Ei n-au avut călăul decât pentru un ceas, pentru o zi, pe când tu ai un călău „tovarăş neîncetat”: e necurmat împreună cu tine, „boala cea peste măsură”, boala cea foarte grea îţi ţine tovărăşie. Şi necazurile, şi bolile, şi toate celelalte, dacă le vom îndura „pentru Hristos Iisus”, vor fi socotite în ziua Judecăţii drept „martiriu”.
Nu cârtind însă. Există un tânăr, unii îl ştiţi, care la vârsta de 19 ani a fost atins de tetraplegie. Zace continuu la pat, fără să se ridice deloc. Dacă mama îl ajută să se ridice un pic în pat şi să se aplece în faţă, nu se poate singur îndrepta la loc, trebuie să-şi strige mama din nou spre a-l ajuta. Picioarele, mâinile i s-au atrofiat, îşi mişcă un pic degetele, are incontinenţă urinară şi rectală, ca pruncii. Mama îl şi înfaşă, ca pe un prunc. Acum are 45 de ani şi nu-i lipseşte niciodată zâmbetul.
De câte ori trec pe la ei, mă abţin să-i spun un cuvânt de întărire sau mângâiere. Mă uit la el, la chipul său, ca într-o oglindă a mea şi nu îndrăznesc să-i vorbesc. Eu dacă stau mai multe zile la pat din pricina unei gripe încep să-mi pierd răbdarea: mă gândesc că mi-au rămas treburile în urmă, că am de terminat nişte lucrări… Iar el, de o viaţă întreagă aşa… şi să m-apuc eu să-i dau sfaturi? Abia dacă are să-mi spună 5-6 lucruri mărunte, iar eu îi citesc rugăciunea de dezlegare şi apoi îi vorbesc despre vânturi şi ape. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să fac pe dascălul. Fiindcă prin pilda sa el este dascălul. Acestui om, în a cărui situaţie alţii ar fi suferit o depresie gravă, nu-i lipseşte zâmbetul de pe buze niciodată. Vesel întotdeauna, mereu zâmbitor. Dacă va răbda până la sfârşit, generaţiile de după noi o să spună „şi cu rugăciunile părintelui cutare, a cărui pomenire o săvârşim”. Se va sfinţi, oasele sale vor izvorî mir prin răbdarea de care dă dovadă. Aceasta-i o stare de martiriu neîntrerupt.
O să mă întrebaţi: „A păţit asta din iubire pentru Hristos?” Dincolo de orice motiv, fie că a fost sau nu un accident, prin răbdarea cu care-şi înfruntă boala, pe care a transfigurat-o în dragostea lui Hristos, e un martir contemporan. Am mai spus-o şi altă dată: Hristos nu are două cântare la fel. A făurit atâtea câţi oameni au trecut prin lumea asta şi are tot atâtea măsuri pentru fiecare. Dumnezeu are pentru fiecare în parte un cântar şi o măsură aparte.
Arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, Leacuri pentru tulburări, Editura Sophia
♥️