„Am vindecat mulţi oameni, însă n-aş fi putut face nimic fără ajutorul Satanei. Îmi era imperios necesar să mă aflu întotdeauna cu el într-o legătură directă, pentru a mă putea călăuzi în toate acţiunile mele. De fiecare dată când eram chemat la un bolnav, îl întrebăm în prealabil pe Diavol dacă trebuie să merg. Uneori îmi spunea: „Poţi merge, căci vreau să-l vindec pe bolnav”, şi atunci porneam la drum. Însă alte dăţi îmi răspundea: „Nu vreau să-l vindec.” (Legat de aceasta, părintele Paisie Aghioritul atrăgea atenţia asupra faptului că Satana nu poate vindeca decât bolile pe care le-a provocat el însuşi.)
Îmi era îngăduit să-i pun Satanei orice întrebare, iar el îmi răspundea. Ori de câte ori eram întrebat ceva în calitatea mea de vrăjitor, trebuia să cer mai întâi răspunsul Satanei. Absolut tot ceea ce realizează un vrăjitor se datorează puterii Satanei. Dacă Satana îl părăseşte, va deveni un om obişnuit.
Mulţi veneau la mine deoarece prin mine intrau în legătură cu o putere care era infinit mai mare decât a lor. Vedeau cum vizitam un om bolnav, ii deschideam gura şi scuipam înăuntru, în timp ce îl chemam pe Satana şi îl rugăm. Minunea se producea pe dată: Satana îl ridica din pat.
Îi uimeam pe toţi într-o asemenea măsură încât îmi puteam permite orice. În apropiere de locuinţa mea se afla un vast teren de aplicaţii militare, unde numai soldaţilor le era îngăduit să intre. Cu toate acestea, eu aveam acces nerestricţionat. Oriunde mergeam, lumea îşi etală admiraţia. Manifestau deplină obedienţă şi obişnuiau să-mi ofere daruri substanţiale. Mulţi dintre ei îmi aduceau cu regularitate vaci, capre, găini… Am devenit foarte repede un om din cale afară de bogat.
Noi, vrăjitorii, ne aflam într-o permanentă conlucrare. Ne susţineam reciproc sub toate aspectele şi, în acelaşi timp, primeam noi membri în cercul nostru. Ceilalţi vrăjitori mă cinsteau ca pe cel mai mare. Eu conduceam ceremoniile în cadrul cărora îl cântam şi îl invocam pe Satana la iniţierea unui nou membru. Cântecul care se intonează special în această ocazie se numeşte Anga. Puneam tămâie în foc. Când fumul se înalţă în văzduh, atunci sosea momentul iniţierii. Tânărul vrăjitor trebuia să se închine focului şi să inhaleze tămâia care fusese oferită Satanei. Atunci spiritul intra în el şi Satana venea la noi toţi, astfel încât vorbeam cu vocea lui. Folosea limba noastră pentru a spune ceea ce dorea.
Tânărul vrăjitor îmi dădea mana strânsă pumn, ca semn şi făgăduinţă că mă va urma întru totul. Eu îi deschideam palma, luam puţin din tămâie şi îi scuipam în palmă. Apoi îi dădeam în numele Satanei binecuvântarea de a deveni vrăjitor ca şi mine. Acum Satana sălăşluia în el. Se întorcea acasă cu o putere nouă. În satul său trebuia să aducă dovada că Satana se găseşte cu adevărat înlăuntrul său. Proba se desfăşura în întunericul nopţii. Aprindeau focuri, iar el începea să-l roage pe Satana. După puţin timp era luat în stăpânire de către spirit, cădea în extaz şi vorbea cu o altă voce. Sărea în foc, în vreme ce oamenii priveau încremeniţi şi strigau: „Arde, arde!”. Când sărea înapoi afară din foc, lumea blestema şi înjura de frică, întrucât ştiau cu toţii ca oricine s-ar atinge de piciorul lui se va îmbolnăvi de moarte. Tânărului vrăjitor nu i se ardea nici măcar un fir de păr din cap. Era ocrotit de Satana.
După o vreme, oamenii prindeau curaj şi se apropiau, formând un cerc în jurul său. Urma cel de-al doilea test. Puneau un cuţit în flacăra focului şi îl lăsau acolo până ce devenea roşu. Tânărului vrăjitor i se atingeau apoi cu cuţitul incandescent ambii obraji şi buzele. Nu se alegea nici măcar cu vreo băşicuţă de pe urma focului. Era limpede pentru toţi că în faţa lor se afla cineva care dobândise capacităţi supraomeneşti.
Se temeau de el. Cu toate acestea, o putere nevăzută îl făcea să atragă lumea. Oamenii ajungeau să se roage spiritului care sălăşluia înlăuntrul său. Făceau tot ce puteau ca să nu trimită asupra lor blestemul şi osânda.
La vârsta de 40 de ani mi s-a întâmplat să fiu atacat de trei indivizi. Unul voia să-mi taie gâtul, celălalt îmi fixase ţeava unui pistol în spinare, în vreme ce al treilea le propunea să mă lege de mâini şi de picioare şi să mă azvârle în lacul cu crocodili. S-au învoit către această ultimă variantă. Aşadar, mă târau spre lac, legat de mâini şi de picioare. Brusc, o entitate invizibilă m-a răpit din mâinile lor şi am început să zbor în aer ca o pasăre. Nu mi-am putut explica foarte limpede cele întâmplate, însă ştiam că Satana îmi salvase viaţa.
Când am devenit vrăjitor, credeam că toată viaţa mea va fi o desfătare, mai ales că puteam face orice lucru cu maximă uşurinţă, oamenii mi se închinau oriunde mergeam, şi deveneam din ce în ce mai bogat. Dar încetul cu încetul am observat că Satana este un stăpân lipsit de mila. Se mânia câteodată pe mine şi se dezlănţuia asupra mea cu sălbăticie. Atunci trebuia să-i cer iertare în diverse feluri, să-i aprind tămâie şi chiar să suport noi ritualuri iniţiatice pentru a mă sustrage blestemului sau şi a-l recâştiga ca şi colaborator.
Cu timpul, am devenit tot mai neliniştit; nu aveam pace deloc şi simţeam o frică adâncă. Soţia mea a fost luată în stăpânire de un spirit rău care spunea prin ea că pruncul pe care urma să-l nască va muri. A născut fără probleme, dar la scurtă vreme s-a arătat Satana şi ne-a luat copilul pentru totdeauna. Atunci am înţeles în ce stare înfricoşătoare ajunsesem. Am început în acea perioadă să-L caut pe Hristos. Îmi doream să găsesc adevărata cale către Dumnezeu. În cele din urmă, Hristos m-a chemat lângă El. Atunci am distrus toate lucrurile din casa mea care aveau vreo legătură cu Satana. Hristos este Cel care m-a călăuzit şi m-a ajutat clipă de clipă pe acest drum, căci singur n-aş fi avut niciodată puterea să mă ridic din prăpastie. (A.P.) „
Vrăjitorul cu pricina se numeşte Yelo, până la 55 de ani el fiind unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe continentul african; puterea Satanei se concentrase în el şi se manifesta în cele mai diverse chipuri. Astăzi, el este însă creştin, luptând cu toată puterea împotriva patimilor şi a diavolilor.
Dyonysios Farasiotis, Mari iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie, Editura Egumeniţa