Stareţul Efrem Vatopedinul povestea cândva mâhnirea pe care a simţit-o atunci când, mirean fiind, Stareţul i-a prezis că va deveni monah şi preot (aceasta deoarece voia să devină preot de mir).
Eu purtam o corespondenţă cu Părintele Efrem Katunakiotul înainte de a-l cunoaşte personal. Prima dată când am venit eram student (aveam vreo 19-20 de ani) şi doream foarte mult să îl cunosc pe Părintele Efrem. Am mers deci la Katunakia cu 4 colegi şi ştiţi cât de obositor este de jos din port ca să ajungi până sus, iar noi eram neantrenaţi, neobişnuiţi cu drumul.
Am ajuns în sfârşit cu multă bucurie la uşa chiliei Părintelui Efrem şi ne-a întâmpinat un monah: «Ce căutaţi pe aici?». I-am răspuns că vrem să-l vedem pe gheronda [pe părintele stareţ]. «Nu se poate!”, ne-a răspuns pe un ton tăios, «Nu se simte bine!». Când am auzit răspunsul monahului, aşa m-am întristat şi m-am mâhnit în sufletul meu… Atunci le-am spus prietenilor mei: «O să stăm aici la uşa chiliei, aşa cum scrie la Pateric, până o să ne deschidă. Nu plecăm». Am stat noi o jumătate de oră, am stat o oră, nu se întâmpla nimic, nu ne băga nimeni în seamă. După vreo oră, vine iarăşi monahul care era acolo şi îl îngrijea pe Părintele Efrem şi ne zice pe un ton ridicat: «V-am spus că părintele este bolnav! Plecaţi, vă rog!». Noi atunci am spus: «Nu plecăm! Stăm până diseară!». Atunci monahul s-a dus înăuntru şi se vede că l-a întrebat pe Părintele Efrem, pentru că s-a întors după câteva minute şi a zis: «Părintele Efrem, ceea ce poate să facă pentru voi este, dacă vreţi, să vă scrieţi numele pe o foaie de hârtie şi să mi-o daţi ca să vă facă rugăciune». Ne-am scris toţi numele de botez pe o foaie, dar eu mi-am trecut şi numele de familie, gândind că, dacă vede tot numele, o să-şi amintească că noi aveam o corespondenţă şi poate mă va chema. Aşa le-am şi spus prietenilor mei: «Staţi aşa, să nu plecăm, că poate vede numele meu şi mă cheamă».
Am stat o bucată de vreme acolo şi am aşteptat, dar nu s-a mai întâmplat nimic şi începea de-acum să se-nsereze. Ne-am zis: «Ce să facem acum? Trebuie să plecăm. Ne prinde noaptea şi unde să rămânem? Nici apă nu ne-au dat măcar oamenii ăştia aici, la chilia lor”. Şi am plecat la Chilia Danieleilor [una din chiliile din apropiere]. Părinţii de acolo ne-au primit cu multă dragoste, mai ales că deja era noapte. Şi cum stăteam noi acolo, vine un mirean şi întreabă: «Este aici unul pe care îl cheamă Vasilios Cutsou?». Şi părinţii zic: „Să întrebăm”, că nu ne cunoşteau după nume. Şi vine la noi unul din părinţi şi-ntreabă: «E aici vreunul cu numele ăsta, Vasilios Cutsou? ». «Eu sunt!» am răspuns. «Vă cheamă Părintele Efrem Katunakiotul». Când am auzit, aşa tare m-am bucurat că am alergat într-un suflet de la chilia Danieleilor până la Părintele Efrem. Am ajuns, am intrat şi când l-am văzut, părea Proorocul Moise, aşa arăta. S-a uitat fix în ochii mei. Nu o să uit niciodată privirea aceea, parcă a intrat în mine cu privirea. Şi dând din cap, cum făcea el când spunea ceva duhovnicesc, proorocesc, îmi spune cu voce groasă: «Tu o să te faci monah şi o să fii în familia noastră duhovnicească!».
Eu, când am auzit, am rămas blocat, pentru că nu aveam în gând să mă fac monah. M-a binecuvântat şi mi-a spus: «Haide, acuma du-te!». Pe cât m-am bucurat când m-am dus, pe-atât eram de mâhnit la întoarcere. Nici n-am mai putut să dorm. Stăteam şi mă gândeam: «Cum să vin eu să mă fac monah aici, pe stâncile astea? O să mor aici!».
În sfârşit, plecăm de la Danieli şi mergem la Sfânta Mânăstire Grigoriu. M-a văzut acolo cineva că eram întristat şi m-a întrebat de ce sunt întristat. I-am spus că mi-a zis Părintele Efrem de la Katunakia că o să mă fac monah. Şi atunci mi-a răspuns părintele acela: «A, dacă ţi-a zis Părintele Efrem de la Katunakia că te faci monah, s-a terminat! Aşa o să fie! El are darul înainte-vederii, e prooroc!». Eu când am auzit, mai rău m-am întristat.
M-am dus şi la Mânăstirea Filotheu, după aceea, şi le-am povestit acolo la părinţi despre ce mi-a zis Părintele Efrem, iar ei la fel mi-au zis: «Dacă ţi-a zis Părintele Efrem, s-a terminat, nu există altă şansă!».
Am plecat din Sfântul Munte şi după câteva luni a început înlăuntrul meu să se aprindă acel dor şi foc de dragoste către monahism. Spuneam rugăciunea lui Iisus, după învăţătura Părintelui Efrem, şi simţeam mare bucurie înlăuntrul meu. Şi această rugăciune pe care o spuneam înlăuntrul meu, rugăciunea lui Iisus, aşa de multă bucurie îmi aducea în sufletul meu încât acolo, în Atena, unde eram, îmi venea să alerg pe străzi de bucuria pe care o simţeam înlăuntrul meu. Atunci am început să mă rog în mod regulat şi mult. La 2-3 luni veneam la Sfântul Munte. M-a cunoscut mai îndeaproape şi Părintele Efrem de la Katunakia şi m-a şi găzduit acolo, la chilia lui (el în mod rar găzduia la chilia lui), după care m-am legat duhovniceşte de Gheronda Iosif (n.n. Vatopedinul), la care am intrat ucenic. Gheronda Iosif şi Părintele Efrem erau amândoi ucenicii Părintelui Iosif Isihastul şi astfel profeţia Părintelui Efrem că o să fiu monah din familia lor duhovnicească s-a împlinit după 6 ani.” [1]

T
ot părintele Efrem Vatopedinul povestea de asemenea că odată, pe când era mâhnit şi s-a întins pentru a se odihni, l-a văzut pe Stareţ cu fața luminoasă, îndemnându-l: „Să îi îndemni pe părinţi spre mai multă interiorizare”. S-a trezit şi a simţit că greutatea sufletească dispăruse.[2]

[1] Silviu-Andrei Vlădăreanu, Interviu cu părintele Efrem Vatopedinul, în „Lumea credinţei”, anul V, nr. 6 (47), iunie, 2007.

[2] Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 156-157

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.