Să iubim tare postul. Fiindcă mare pază este postul și rugăciunea și milostenia. Acestea îl izbăvesc pe om din moarte. Așa cum prin mâncare și neascultare Adam a fost aruncat din Rai, tot astfel iarăși prin post și prin ascultare poate cineva intra în Rai. Prin această virtute împodobește trupul tău, o, fecioară, și vei plăcea Cerescului Mire! Căci femeile care sunt legate de lume își împodobesc trupurile lor cu miruri și miresme și parfumuri și cu veșminte scumpe, ca să placă oamenilor, dar lui Dumnezeu nu pot să placă. Dar Hristos nimic dintre acestea nu cere de la tine, decât numai inimă curată și trup neprihănit, mortificat prin post. Dar dacă vin unii și îți zic ție că nu posti des, altminteri te vei îmbolnăvi, să nu crezi lor, nici să asculți de ei. Căci vrăjmașul îi sfătuiește pe ei. Adu-ți aminte de ceea ce este scris, când cei trei tineri și Daniel au fost robiți de Nabucodonosor, regele Babilonului, și alți tineri cu ei, și le-a rânduit lor regele să mănânce de la masa lui și să bea din vinul lui. Dar Daniel și cei trei tineri nu au voit să se pângărească de la masa regelui, ci îi zic eunucului care îngrijea de ei: Dă-ne nouă din semințele pământului și vom mânca. Și le zice lor eunucul: Mă tem numai de rege care v-a rânduit mâncărurile și băuturile, ca nu cumva să se arate fețele voastre trase înaintea regelui mai mult decât ale tuturor tinerilor care mănâncă de la masa regelui și să mă osândească. Dar i-au spus lui: Încearcă pe robii tăi ca la zece zile și dă-ne nouă semințe. Și le-a dat lor să mănânce semințe și să bea apă și i-a adus pe ei înaintea regelui și s-au arătat chipurile lor alese mai mult decât ale tinerilor care mâncau masa regelui.
Vezi ce face postul? Și bolile le vindecă, și scurgerile trupești le usucă, și pe demoni îi scoate afară, și gândurile rele le alungă, și mintea o face mai luminată, și inima curată, și trupul sfințit, și îl înfățișează pe om înaintea tronului lui Dumnezeu. Și ca să nu socotești că acestea sunt spuse așa la întâmplare, ai mărturie în Evanghelii de la Mântuitorul care mărturisește. L-au întrebat pe El ucenicii Lui, zicând: „Doamne, arată-ne nouă în ce chip fug demonii”. Și a zis Domnul: „Acest neam nu iese afară decât cu rugăciune și cu post”. Oricine este tulburat de duh necurat, dacă va înțelege și se va folosi de leacul acesta, mă refer la post, îndată duhul cel necurat, strâmtorat fiind, se retrage, temându-se de post. Căci foarte mult se desfată demonii de chefuri și de beții și de odihna trupului. Mare putere este postul și mari fapte se împlinesc prin el. Cum, oare, și oamenii săvârșesc minuni mari și semne se petrec prin ei și tămăduiri celor bolnavi le dăruiește Dumnezeu prin aceștia, dacă nu, de bună seamă, prin nevoință și smerenie și prin petrecerea cea bună? Căci postul este viața îngerilor și cel ce se folosește de post are cin îngeresc. Și să nu socotești, iubite, că postul este atât de simplu. Căci nu cel ce postește numai de mâncări acela împlinește fapta postului. Ci post se socotește depărtarea de orice lucru rău. Căci dacă postești și nu îți ții gura ca să nu spună cuvânt rău sau să verse fiere, sau minciună, sau jurământ strâmb, sau clevetire împotriva aproapelui, dacă unele ca acestea ies din gura ta, a celui ce postești, nimic nu folosești. Ba încă și toată osteneala ta s-a pierdut. Așadar tu, roaba lui Hristos și toți câți vor să se mântuiască, dacă postești, curățește-te pe tine de toată iubirea de arginți. Fiindcă cel ce iubește argintul nu poate să-L iubească pe Dumnezeu. Căci rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint.
Sfântul Atanasie cel Mare, Despre feciorie, EPE, 11