La aproape 20 de km de Chişinău, pe şoseaua Balcani, se află satul Suruceni, renumit prin Mănăstirea de maici “Sfântul Gheorghe”.
Cam o jumătate de oră de mers pe jos îţi ia ca să ajungi de la ultima staţie a microbuzului la sfântul lăcaş.
Uşor o furi din depărtare cu ochii şi tot măsori cu privirea cât mai este.
Ici o troiţă, colo o răstignire…
În aer se simte miros de smirnă şi tămâie. Şi drumul parcă se mai scurtează. Sunt tot mai aproape.
De o parte a drumului e un panou de metal cu inscripţia “Mănăstirea Suruceni”, de cealaltă – o impunătoare cruce de lemn, de aici şi începe teritoriul sfântului locaş.
Un sfânt român de veghe
Ajuns în Biserica de vară “Sfântul Gheorghe”, aprind câteva lumânări şi mă închin la moaştele Sfântului părinte Antipa Athonitul, zis şi Românul, de la Calapodeşi şi de la Valaam.
Născut la 1816 într-o familie de clerici de la Calapodeşti, judeţul Bacău, pe parcursul anilor s-a nevoit la Căldăruşani, Lacu, Esfigmen, una dintre cele mai vechi mănăstiri de la Muntele Athos, Lavra Pecerska şi Valaam.
Se spune că înainte de moarte cu trei zile, Maica Domnului i-a prevestit timpul când va deceda. S-a marturisit, s-a împărtăşit şi a plecat la Cel de Sus la vârsta de 66 de ani.
La această mănăstire a şi fost înmormântat, iar peste câtva timp, fiind găsit sicriul său, s-a descoperit că trupul îi este întreg şi emană un miros plăcut.
A fost o dovadă certă pentru a fi canonizat şi a se stabili o dată de prăznuire – 23 ianuarie, stil vechi.
Acum, moaştele cuviosului sunt în biserica “Sfinţii Serghie si Gherman” de la Mănăstirea Valaam, iar icoana făcătoare de minuni, care a fost găsită pe Sfântul Munte, este introdusă în catapeteasma acesteia.
O parte din moaştele sfântului şi o icoană pe care este reprezentat cuviosul părinte au fost dăruite Mănăstirii Suruceni la două mii de ani de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În timp ce o aştept cuminte pe stareţa Epistemia, o maică tânără îmi spune că vine foarte multă lume să se roage la această icoană, la moaşte, şi că toţi cei care cred cu tărie în puterea divină se vindecă.
„Dacă aveţi timp o sa aflaţi multe lucruri interesante despre bijuteriile de la mănăstirea noastră”, mă asigură măicuţa.
Ies din biserică şi admir complexul monahal.
Purtători de biruinţă şi lumină
Biserica “Sfântul Gheorghe” atrage precum un magnet, de aceea intru din nou pentru a-mi scălda ochii cu bijuteriile ortodoxe ale ei.
Icoana Sfântului Mucenic Gheorghe, purtător de biruinţă, are în interior o părticică din moaştele acestuia, adusă din Grecia în dar Mănăstirii de binefăcătorii creştini.
Un alt cadou sfânt este şi copia Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev.
Între timp, se apropie egumena Epistemia, stareţa Mănăstirii. E josuţă şi are o privire caldă, de parcă îngerii stau cu ochii deschişi. Vorba ei este domoală, iar în pauzele dintre cuvinte parcă se simte balanţa lui Dumnezeu.
Ne retragem într-o odăiţă de la trapeza mănăstirii.
Vorbeşte cu dragoste despre mănăstire, despre monahism, despre chemare, despre credinţă…
Să o tot asculţi. Maica îmi spune că cei din sat nu au luptat, probabil din frică, pentru ca mănăstirea să nu fie închisă. „Biserică de la Suruceni a activat pe timpul sovieticilor şi cred că şi asta i-a mai temperat. Această mănăstire a avut multe de suportat, un adevărat dezastru s-a produs. Şi acum cu greu iese din ruine”.
Da… s-a trecut cu tăvălugul, s-a dat foc la cărţi sfinte, la icoane, la odoare bisericeşti. Acum doar cu ajutorul martorilor vii se mai poate „înfiripa” istoria sfântului locaş. Deocamdată, ne „împăcăm” cu presupunerile.
Una din ele este cea care se referă la pictura murală de pe bolta Bisericii de vară „Sfântul Mucenic Gheorghe”.
Se zice că aceasta aparţine renumitului Irineu (laic – Ioan) Protcenco, un artist plastic desăvârşit, care, prin harul lui Dumnezeu, lucra având doar un singur ochi, pentru că unul l-a pierdut în război.
Unele surse atestă faptul că pictura de aici a fost realizată pentru teza de licenţă şi evidenţiată cu menţiunea „Magna cum laude”.
Maica stareţă spune că aceasta a putut fi salvată doar datorită şefului spitalului. La 1959, mănăstirea este transformată în instituţie medicală, iar şeful spitalului, fiind un om de bună-credinţă, a dispus ajustarea unui tavan care ar acoperi bolta bisericii.
Sfinte moaşte de peste 1700 de ani
Egumena Epistemia vorbeşte cu o evlavie aparte despre bijuteriile ortodoxe ale mănăstirii.
Aici, la Suruceni, se află părticele din cele mai vechi moaşte din spaţiul danubiano-pontic şi aparţin Sfinţilor Epictet şi Astion.
Acestea au fost aduse de la Constanţa, din Dobrogea României.
Preotul Epictet şi monahul Astion au primit cununa de “martiri ai lui Hristos”, la 8 iulie anul 290.
Potrivit surselor bisericeşti, aceste odoare de mare preţ au fost scoase la iveală în vara lui 2001, de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, 15 august, stil nou, de o echipă de arheologi, româno-americană, condusă de dr. Mihail Zahariade.
Cripta se afla sub altarul bazilicii episcopale a Halmyrisului, localitate antică situată între Murighiol şi Dunavăţ, jud. Tulcea.
Epictet şi Astion au fost puternici apărători şi mărturisitori ai credinţei adevărate. Nici chinurile cele mai grele nu i-au înduplecat să se lase de Dumnezeu. Nu au dorit să se închine la zei, aveau Dumnezeu lor, Tatăl tuturor văzutelor şi nevăzutelor.
În faţa comandantului suprem al provinciei Scythia Minor, Latronianus, au declarat sus şi tare, de nenumărate ori, că sunt creştini şi că aşa vor să rămână.
Astfel, au fost decapitaţi la 8 iulie. Epictet avea 60 de ani, iar Astion – 35.
Maica Domnului – Tămăduitoarea
„În mănăstirea noastră se află două icoane unicat în teritoriu, păstrate de ultimul stareţ. Acum, acestea sunt în paraclisul pentru maici. E vorba de „Adormirea Maicii Domnului” şi „Îmbrăţişarea Elizavetei”, ambele prelucrate în mărgele. Icoanele au fost aduse de la Ierusalim. Deşi nu este indicat anul, cu certitudine sunt vechi.
Însă, ele prezintă interes mai ales din punct de vedere duhovnicesc, pentru că mulţi creştini care au venit cu dragoste şi credinţă au cunoscut vindecare”, spune maica Epistemia.
Fie că e vorba de tămăduiri miraculoase, divorţuri oprite, prunci dăruiţi în clipe când nu mai erau speranţe etc., icoanele sunt cele care mărturisesc o dragoste mare a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinţilor faţă de oameni.
Ele sunt cinstite de creştini care vin cu nădejdea că se vor izbăvi de bolile sufleteşti şi trupeşti.
Fiecare locaş sfânt unde sunt icoane, declarate făcătoare de minuni, are o istorie, un adevăr, iar uneori o închipuire sau împletiri de poveşti pline de mistere.
Însă tocmai ceea ce spun creştinii e ca o rază de lumină, cei care vin pentru prima dată nutrind speranţa de a se tămădui.
În 2001, la propunerea dlui Valeriu Isac, pe atunci preşedinte al ONG-ului „Angelus-Moldova”, la Mănăstirea Suruceni a fost adusă Valentina de la Chişinău, o femeie de vreo 50 de ani. Avea cancer în stare avansată, iar maicile urmau să o liniştească ca şi cum înainte de plecarea în lumea celor drepţi. Valentina s-a mărturisit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, s-a rugat, s-a închinat şi s-a atins de icoanele „Adormirea Maicii Domnlui” şi „Îmbrăţişarea Elizavetei”.
Dumnezeu a făcut o minune, medicii au rămas uluiţi de cele întâmplate.
„Dânsa trăieşte şi astăzi şi este un exemplu destul de concludent că prin credinţă omul se poate vindeca”, susţine maica Epistemia.
Alexandru din Hânceşti suferea de ciroza ficatului. Pentru soluţionarea problemei, medicii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală. Mama băiatului nu era de acord cu această decizie a specialiștilor şi vedea însănătoşirea pe calea credinţei. Alexandru a venit la Mănăstirea Suruceni pentru a se închina şi a se ruga la sfintele icoane şi moaşte. Peste un timp, a dispărut diagnosticul de ciroză hepatică, iar medicii au constatat că nu mai este nevoie de intervenţie.
Vera şi Mihai, de la Chişinău, deşi erau soţ şi soţie de mai bine de un deceniu şi jumătate, tânjeau din cauza că nu aveau niciun copil. Şi la vârsta lor nici nu mai sperau. Dar le-au venit în ajutor sfinţii şi Maica Domnului. S-au rugat cu multă dragoste şi credinţă, cu dorinţă de a avea un copil. Astăzi, sunt părinţii fericiţi ai unui băieţel pe nume Victor, care deja este în clasa I.
Egumena Epistemia spune: „Şi noi, maicile, simţim ajutorul acestor sfinte icoane şi moaşte. Lucrurile merg mai uşor, uneori, parcă de la sine. Minunile, însă, nu trebuie să le aşteptăm, trebuie să credem. Să nu punem la îndoială lucrarea, harul şi puterea lui Dumnezeu, pentru că în afara Lui nu putem face nimic.
Mult mai lesne depăşeşti greutăţile atunci când te încrezi totalmente în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă cerem cu insistenţă şi lucruri plăcute lui Dumnezeu, atunci se întâmplă.
El ne vine în întâmpinare atunci când crede de cuviinţă, când ajutorul Lui este potrivit. Ne mai pune şi la încercare… ne încearcă în credinţă, în smerenie, în atitudine, în dragoste, răbdare. Dumnezeu mai bine ştie de ce avem necesitate. Omul este robul efectului imediat – Acum!, dar Dumnezeu ştie mai bine când este necesar, ce ne este necesar pentru mântuirea sufletului.
Ceea ce fac eu astăzi aici se înscrie în veşnicie.”
Minunile care se întâmplă sunt precum o dâră de lumină care străbate întunericul. Miracolul credinţei este unul atât de puternic, încât ar fi bine, măcar câtuşi de puţin, să ne lăsăm cuprinşi de cuvintele rugăciuni, să găsim timp pentru închinare şi atingere de icoane şi moaşte.
Dar să nu uităm, să ne vină ca un ecou vorbele lui Iisus Hristos: „Credinţa ta te-a mântuit”.
Dinu Rusu
Pentru Elldor.Info