„Părinte, fur”, spunea un om prefăcut la spovedanie, care nu ezita, în momentul în care se spovedea, să fure ceasul duhovnicului, fără ca acesta să fi observat.
– Hoţia, copilul meu, este păcat. Să nu mai faci!
– Ştiu, părinte, dar sunt împătimit. Uite, am furat un ceas. Ia-l!
– Nu, copile, nu mi-l da mie. Dă-l celui de la care l-ai luat.
– Dar i-l dau şi nu vrea să-l ia.
– Atunci, ţine-l pentru tine.
– Mulţumesc, părinte!
Să cercetăm şi noi ca nu cumva, dorind să ne satisfacem poftele egoiste şi iubitoare de plăceri, să-i spunem lucrurile duhovnicului într-un asemenea mod, încât să ne batem joc de el şi să-i smulgem binecuvântarea, de dragul poftelor noastre.
.
Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 90-91