De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru.
Sunt de părere că diferitele greutăţi pe care le avem fiecare în jurul nostru nu trebuie să le percepem şi să le înfruntăm fatidic. Ne necăjim, ne tulburăm şi ne luptăm omeneşte să depăşim lucrurile, să se echilibreze atât cât se poate. Adică, în loc să cugete cine este, ce simte, de ce există, omul se străduieşte printr-un efort istovitor, cu puterile de care dispune, să depăşească, să echilibreze lucrurile şi intră într-un cerc vicios iar starea lui se înrăutăţeşte.
Dacă vom muri complexaţi, vom rămâne pentru totdeauna aşa?
Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu.
Zile acestea am primit o consemnare cu o întrebare. „Cineva, să nu spunem cine este, a spus că omul nu se vindecă de patimi, ci doar se ușureaza puțin”.