În lumea aceasta suntem născuţi să-I slujim lui Dumnezeu, aceasta este misiunea noastră. Adeseori însă slujim lumii. Adeseori lumea ne atrage mai mult. Cântecul ei de sirenă este mai puternic decât chemarea duhovnicească, pentru o minte care este mărginită şi pentru un suflet care e infirm.
Cuvântul Mântuitorului intervine şi ne zice aşa: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24). În concepţia creştină, Mamona e demonul bogăţiei, al banilor. Prin Mamona înţelegem alipirea de lumea aceasta văzută, care ne cuprinde cu ghearele ei materiale şi ne face sclavi ai patimilor noastre. Căci Dumnezeu nu socoteşte că averea este un păcat în sine, dacă nu eşti sclav al materiei.
Cine trăieşte în Duhul lui Dumnezeu este liber. Cine trăieşte poruncile divine este un om care s-a dezbărat de griji, care nu mai este sclavul lui Mamona şi al lumii acesteia, ci este slujitorul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi poate sluji lui Dumnezeu în felul său, căci fiecăruia i s-a dat un talant.
Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 67