În ajun, călugărițele de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ îndeamnă creștinii să nu se gândească doar la bucate, ci și la suflet, pentru că Paștele este întâi de toate o sărbătoare religioasă.
La Mănăstirea din Suruceni e o liniște de-ți auzi și propriile gânduri. Bordurile sunt proaspăt văruite, aleile măturate, iar în curte miroase a pâine coaptă. Pe ici pe colo zărești măicuțe care trec grăbite prin curte cu ligheane în mâini, scutură covoarele din chelii şi biserică sau trebăluiesc în bucătărie, frământând aluatul pentru cozonac și pască. Toate cele 19 călugăriţe sunt ocupate cu pregătirile spirituale, dar şi cu cele culinare, mai ales că au rămas două zile până la Înviere.
„Zi care ar trebui să ne pună pe gânduri”
Pe egumena Epistemia am găsit-o lângă biserică, prinsă în organizarea măicuţelor. Ea spune că la mănăstire maicile nu acordă prea multă atenție bucatelor, aşa cum o fac majoritatea enoriaşilor, ci pregătirilor sufletești. „Aceasta este cea mai importantă perioadă a anului. Este o săptămână de bilanț, după un post dur şi multe rugăciuni. Joi a fost Cina cea de taină. Se spune că cine s-a împărtășit ieri s-a împărtăşit din mâna Mântuitorului. Astăzi însă la mănăstire este zi de doliu, nu trăim doar un eveniment istoric de acum 2.000 de ani, ci o zi care ar trebui să ne pună pe gânduri”, spune stareța Mănăstirii „Sfântul Gheorghe”, care locuiește aici de 12 ani.
Vrând să se asigure că gospodinele nu vor sta doar la gura cuptorului și că vor trece prin lăcașul sfânt să se roage, egumena Epistemia ne îndeamnă să nu facem exces de pregătiri. „Mi-aș dori ca astăzi biserica să fie plină de creștini. Oamenii acordă prea mult timp pregătirilor materiale şi uită de cele spirituale. Lumea este prea preocupată de curățenie sau de masa de sărbătoare și neglijează sufletul.
Trebuie să le armonizăm”, mai spune stareța mănăstirii din Suruceni. În biserică, alte două măicuțe șterg altarul și curăță şfeşnicile de ceară. Într-o discuție șoptită, maica Nemfodora se convinge că lăcașul sfânt este pregătit pentru următoarea rugăciune. „Astăzi trebuie să terminăm curățenia ca mai spre seară și mâine să pregătim masa de sărbătoare. Nu trebuie să ne lipsească nimic”, mărturisește călugăriţa. Ea spune că de Paşte fiecare familie trebuie să aibă câteva simboluri esențiale. „Nu trebuie să lipsească cozonacul, pasca, ouăle roșii, mielul și vinul. De asemenea, nu trebuie să uităm nici de liniștea sufletească”, adaugă aceasta.
Miroase a pâine copată
Mobilizarea călugăriţelor continuă și în bucătărie. Aici măicuţele Veronica și Singlitichia frământă de zor aluatul pentru pască. 12 forme de cozonaci așteaptă să fie umplute cu cocă. „Suntem foarte ocupate, ca alte mii de gospodine care se pregătesc de Paște. Pâinea este gata, ne-a mai rămas doar pasca”, spune în grabă sora Veronica. Nici nu reușim să ieșim din bucătărie că măicuța scoate din cuptor 15 pâini rumene și frumoase. La fel de preocupate, dar de bagajele lor sunt și cele 24 de tinere de la Seminarul teologic „Sfânta Maria” din cadrul mănăstirii. „Abia aștept să-mi revăd familia și s-o ajut pe mama. Voi petrece Paștele acolo”, spune Luminița Nicolaescu din Criuleni, care de trei ani este elevă la seminar
Sursa: http://adevarul.ro/