Durerea este rezultatul neascultării primului om şi al căderii sale, ce a atras după sine alungarea din Rai. Omul a fost zidit nemuritor, sănătos, necunoscător al durerii, al stricăciunii şi al suferinţei, dar pentru că a încălcat prima poruncă a lui Dumnezeu, consecinţa neascultării sale, a folosirii greşite a libertăţii de care dispunea, a fost aceea că durerea a intrat în viaţa sa.
Durerea nu este o răzbunare a lui Dumnezeu faţă de om, pentru că Dumnezeu nu pedepseşte niciodată. El săvârşeşte numai binele. Durerea a fost consecinţa firească a nesupunerii primului om. Ea avea rolul de a-l ajuta pe om să-şi revină, să se ajute pe sine, să se smerească şi încet-încet să regăsească Raiul.
Dar pentru că omul, în ciuda durerii profunde, a necazurilor a sclaviei şi a nenorocirilor din viaţa sa, nu s-a smerit suficient de mult, însuşi Dumnezeu a fost nevoit să Se smerească şi, prin durerea Sa, să vindece durerea noastră prin jertfa Sa de pe Cruce, să răstignească durerea şi patimile noastre.
Părintele Moise Aghioritul, în Klitos Ioannidis, Patericul secolului XX, Ed. Cartea Ortodoxă, Galați, p. 87