Încă tânăr fiind, Sfântul Pahomie, cu dragostea lui Dumnezeu înfocându-se la inimă, avea râvnă a se face călugăr; vestindu-se lui despre un sihastru pe nume Palamon, ce locuia deosebi [singur], a venit către dânsul, vrând a locui împreună cu el. Ajungând la chilia lui, care era aproape de pustie, a început să bată în uşă, iar acela, deschizând puţin, a zis către dânsul: „Ce voieşti, şi pe cine cauţi?”. Şi, răspunzând Pahomie, a zis lui: „Dumnezeu m-a trimis la tine ca să mă faci monah”. Zis-a lui bătrânul: „Nu poţi să te faci monah; că nu mic este lucrul monahului. Pentru aceasta, şi mulţi venind aici, obosind, n-au răbdat”. Zis-a lui Pahomie: „Nu toate socotelile oamenilor sunt deopotrivă. Primeşte-mă, şi vremea îți va vesti ție”. Zis-a către el bătrânul: „Ţi-am spus că nu poţi. Du-te în altă parte şi te nevoieşte câtăva vreme, apoi vino şi te voi primi. Că eu, petrecând aici, aspră nevoinţă am, şi de nimic altceva prin harul lui Dumnezeu nu mă împărtăşesc fără numai de pâine şi sare, iar de vin şi de untdelemn mă îndepărtez cu totul, şi priveghez jumătate de noapte petrecând în rugăciuni şi în citirea cuvintelor lui Dumnezeu; iar uneori şi toată noaptea”.
Acestea auzindu-le Pahomie şi ruşinându-se de asprimea cuvintelor, a pus în suflet ca pe toată osteneala „vitejeşte” a o răbda. Zis-a către dânsul: „Cred Domnului că-mi va da putere şi răbdare atâta cât să mă învrednicesc prin cuvioasele tale rugăciuni aici a mă desăvârşi”. Atunci, cu ochii văzători înţelegând Sfântul Palamon credinţa şi osârdia lui Pahomie pentru a se mântui, deschizând uşa, l-a primit pe dânsul în schima călugărească. Şi de atunci înainte petreceau împreună, nevoindu-se şi îndeletnicindu-se în rugăciuni. Iar lucrul lor era a împleti funii şi a ţese saci. Şi, lucrând, se osteneau după Apostolul: nu pentru odihnă, nici pentru adunarea banilor, ci spre hrănirea săracilor. Şi, văzând Palamon ascultarea lui Pahomie întru toate şi sporirea nevoinţei, se bucura foarte şi slăvea pe Dumnezeu.
Everghetinosul, vol. 1-2, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 134