În pericopa evanghelică de astăzi, Domnul ne pune în prezenţa a doi oameni, arătându-ne soarta diferită a fiecăruia dintre ei (Luca 16, 19-31). Unul era bogat, iar celălalt, numit Lazăr, era sărac şi trăia în condiţii mizerabile la poarta bogatului.
Şi au murit amândoi, iar săracul a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Domnul se exprimă aici în termenii Vechiului Testament; Sfântul Apostol Pavel va spune că, după moarte, vom fi nu numai în sânul lui Avraam, ci împreună cu Hristos. Bogatul a fost înmormântat şi a ajuns în chinurile iadului. Iar Domnul zice că bogatul a primit cele bune în viaţa lui de pe pământ, în vreme ce săracul nu a avut parte decât de rele, de sărăcie şi de suferinţă, obţinând însă mângâierea celor bune pentru veşnicie.
Evanghelia ne pune faţă în faţă cu alegerea fundamentală pe care trebuie să o facă fiecare om în viaţă. Considerăm că cel mai important lucru este să avem o viaţă pământească confortabilă, să ne concentrăm toată atenţia, toată forţa, toată râvna şi toate eforturile numai asupra vieţii noastre de familie sau profesionale, adică numai asupra valorilor şi bunurilor pământeşti? Sau, dimpotrivă, este mai importantă pentru noi voinţa lui.
Dumnezeu, iubirea adevărată şi milostivă faţă de aproapele, adică renunţarea totală la sine, la propriul eu, pentru a-L sluji pe Hristos prin aproapele?
Cineva ar putea să-mi spună însă: „Dar Evanghelia nu ne spune că săracul acesta Lazăr ar fi făcut vreo faptă bună!”. Aşa este. Insă el stătea la poarta bogatului şi putem presupune, fără prea mare îndrăzneală, că, deşi nu avea posibilitatea să facă fapte extraordinare, inima îi era plină de sentimente asemănătoare cu acelea ale vameşului din pilda vameşului şi a fariseului, de sentimente de smerenie; în acelaşi timp, el se exersa în răbdare, una dintre cele mai mari virtuţi şi cealaltă faţă a iubirii milostive. O răbdare care nu înseamnă doar o simplă resemnare, ci tocmai îndurarea necazurilor, a greutăţilor, a sărăciei, a mizeriei chiar, însă păstrând în inimă sentimentul că toate acestea nu sunt decât cealaltă faţă a unui bine mult mai mare, a unei bogăţii cu mult mai mari şi mai adevărate, care este aceea a împărăţiei lui Dumnezeu.
Şi câţi sărăci din lumea a treia sau din societăţile defavorizate nu trăiesc cu acest sentiment în adâncul sufletului! Sunt oameni buni, umili, care nu sunt resemnaţi, ci care, îşi găsesc în condiţia lor – care celorlalţi li se poate părea mizerabilă – mijlocul de a descoperi în adâncul conştiinţei lor încredinţarea că există şi alte valori decât fericirea pur pământească, încredinţare ce le dă tăria de a-şi asuma cu curaj şi generozitate o situaţie omenească grea şi adesea chiar tragică. Cred ca aşa trăia săracul Lazăr.
Dimpotrivă, bogatul era satisfăcut de bunurile acestei lumi, de care se bucura din plin, şi considera că totul constă în bunăstarea materială pe care i-o procurau banii. Din păcate, acesta este şi idealul civilizaţiei în care trăim, care îi celebrează pe cei bogaţi. Într-un mod sau altul suntem cu toţii asemenea bogatului din Evanghelia de astăzi, ispitiţi fiind să ne mulţumim cu viaţa noastră de zi cu zi, cu reuşitele noastre pământeşti, cu bună-starea relativă în care trăim.
Acest lucru trebuie să ne pună serios pe gânduri şi să ne ajute să ne ţinem departe de numeroase amăgiri. Sunt cu siguranţă mulţi creştini care cred că pot trăi (ca şi creştini) la fel ca toţi ceilalţi oameni, fiind doar un pic mai practicanţi, mai evlavioşi, mergând duminica la Liturghie şi că toate acestea sunt de ajuns. în rest, pot trăi la fel ca toată lumea, căutând să aibă, aici, pe pământ, o viaţă cât mai confortabilă şi mai plăcută. Sau, în situaţia în care sunt lipsiţi de bunurile acestei lumi, dacă fac parte dintre cei ce se consideră oropsiţi, consideră că pot trăi cu sufletul plin de invidie şi de pizmă. Din punct de vedere duhovnicesc, a-i invidia pe cei bogaţi înseamnă a fi asemenea lor. Repet, dacă sărăcia, necazurile şi greutăţile nu reprezintă pentru noi ceva care să ne facă să redescoperim în inimă alte bunuri şi un ataşament faţă de un alt fel de bogăţii, precum cele din împărăţia lui Dumnezeu, dacă în ceea ce ne priveşte, lipsa bunurilor din lumea aceasta nu înseamnă decât regretarea lor şi invidierea celor care le au, precum şi o mentalitate plină de ranchiună, de răutate, ei bine, atunci suntem şi noi asemenea bogaţilor nemilostivi sau poate chiar mai răi decât ei.
Să ne dăruiască bunul Dumnezeu această înţelegere adevărată a sărăciei, înţelegerea bogăţiilor celor adevărate, care să însemne, dacă trăim într-o lume de bunăstare şi chiar plină de bogăţii spre deosebire de modul în care trăieşte cea mai mare parte a omenirii din afara ţărilor noastre bogate, o detaşare de aceste condiţii de bunăstare şi de bogăţie, care să nu ne robească şi să nu pună stăpânire pe inima noastră. Să ne facem comoară în cer şi acolo să fie şi inimile noastre, sălăşluite în bunurile împărăţiei lui Dumnezeu, în iubirea milostivă şi adevărată faţă de aproapele şi, bineînţeles, în iubirea de Dumnezeu.
Da, să ne ajute Domnul ca, oricare ne-ar fi situaţia materială exterioară, să avem un suflet ca al săracului Lazăr. In săptămâna de dinaintea Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos şi de dinaintea Sâmbetei lui Lazăr, a lui Lazăr cel înviat din morţi, textele liturgice vor insista din nou asupra săracului Lazăr. Intre el şi Lazăr cel înviat nu există decât o asemănare de nume, însă numele prietenului Domnului cel înviat din morţi ne aduce aminte de săracul Lazăr. Acest lucru ne arată importanţa acordată de Tradiţia Bisericii Evangheliei pe care am citit-o astăzi.
Textul Evangheliei de astăzi trebuie să ne ajute să redescoperim valorile cele adevărate, alegerea fundamentală pe care o avem de făcut în viaţă, dacă vrem ca ea să fie într-adevăr o viaţă creştinească, o viaţă trăită cu adevărat conform Cuvântului lui Dumnezeu. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Li se cuvine toată slava în vecii vecilor. Amin.
Arhim. Placide Deseille, Cununa binecuvântată a anului creştin, Editura Doxologia