După ce m-am rugat împreună cu voi, aş dori să vă las spre amintire şi un sfat bun cu privire la educaţia voastră.
În educaţie, lucrul cel mai greu este orientarea libertăţii omeneşti. Adeseori, mai ales în vremea noastră, nu pot face faţă acestei sarcini educatorii; pier înşişi cei educaţi, nefiind în stare s-o stăpânească. Evident, aici partea principală a sarcinii le aparţine înşişi celor educaţi: ce poate face educatorul spre binele unui om care are libertatea de a nu primi acest bine? Aşadar, care din condiţiile pentru ca libertatea voastră – libertate de care depinde tot viitorul nostru pe pământ şi în veşnicie – să se dezvolte, care dintre aceste condiţii depind de noi?
În primul rând, se cer din partea voastră atenţia şi respectul cuvenit faţă de libertatea voastră ca dar nepreţuit al lui Dumnezeu, de care pe pământ are parte doar omul şi de care el nu poate abuza nepedepsit. Ca atare, feriţi-vă să luaţi hotărâri pripite în cele cu care păcătuieşte adeseori tinereţea, ci deprindeţi-vă să chibzuiţi cu maturitate fiecare pas pe care îl faceţi. Repetând înaintea poporului lui Israel Legea lui Dumnezeu înainte de intrarea în pământul făgăduinţei, a zis: „Viaţă şi moarte am pus înaintea ta, binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti, tu şi urmaşii tăi” (Deuteronom 30, 19). Alege, aşadar cugetă, cercetează căile care stau înaintea alegerii tale şi purcede pe cea care duce la viaţă, nu la moarte.
Greu este şi pentru omul matur să stabilească sigur la ce deznodământ duce o alegere sau alta, în fiecare caz concret – cu atât mai greu este lucrul acesta pentru tineret. Domnul, Care i-a dat omului libertate atunci când l-a zidit şi l-a refăcut după căderea sa, ne-a arătat însă calea vieţii sub forma unei legi generale, altfel spus, a unui principiu general, de la care, chibzuind, trebuie să pornească rezolvarea fiecărui caz concret din viaţa noastră. În ce constă această lege? „Să-L iubeşti”, continuă Moise în povaţa pe care am citat-o, „pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El, căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale”.
Aşadar, cea de-a doua condiţie a orientării corecte a libertăţii noastre este aceea de a stabili cu grijă dacă hotărârea pe care am luat-o corespunde cu voia lui Dumnezeu. Iar întrucât nu putem găsi o indicaţie limpede în Legea lui Dumnezeu pentru fiecare caz concret, mai mult sau mai puţin important, al vieţii noastre, Moise şi zice: „să te lipeşti de El”, adică să intri în împărtăşire lăuntrică cu Dumnezeu prin rugăciune, prin dorirea inimii, prin dragoste, şi El îţi va vesti voia Sa în inima şi conştiinţa ta şi îţi va arăta calea vieţii.
Fereşte-te, tinere, să te laşi fără chibzuinţă în voia mişcărilor şi pornirilor zgomotoase care sunt obişnuite acum printre uşuraticii tăi tovarăşi de vârstă, care, oricine ar fi ei, sunt la fel de neexperimentaţi ca şi tine; nu da nimănui libertatea ta, pentru care doar tu răspunzi, iar în împrejurările grele însingurează-te şi cheamă-L în inima ta pe singurul sfătuitor fără greş – pe Domnul Dumnezeul Tău, şi El te va înţelepţi şi te va învăţa ce să faci şi de cine să te ţii!
Doar această mişcare a sufletului către comunicarea cu Dumnezeu îţi va elibera într-o clipă imaginaţia şi inima de amăgire, iar raţiunea – de patimă; toate puterile sufletului tău se vor întoarce sub stăpânirea ta, şi vei fi în stare să le îndrepţi încotro trebuie. (Ambrozie Kliucearev, Arhiepiscopul Harcovului)
Viaţa de familie, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 67-70