Harismele Sfântului Duh sunt: dragostea, bucuria, pacea, credinţa, blândeţea, înfrânarea, frica lui Dumnezeu, lepădarea de sine, dumnezeiasca iubire. Să le cercetăm mereu pe ele şi să ne cercetăm şi pe noi înşine dacă le avem. Să distingem ce este al lui Dumnezeu şi ce este al diavolului, iar de cele ce sunt ale diavolului să ne depărtăm şi să le lepădăm. Invidia, judecarea, ura, pomenirea de rău sunt de la diavolul şi trebuie să le alungăm. Monahul va fi judecat în amănunţime. De aceea şi lucrul cel mai mic să-l pipăim şi să-l cercetăm. Dumnezeu vrea să fim îngeri, să trăim ca cei cu mulţi ochi şi să avem smerenie si zdrobire.
Duhul Sfânt este ca adierea, ca roua care răcoreşte acolo unde cade. Uneori vine ca o flacără și te întrebi de unde vine acest foc, alteori ca o adiere şi priveşti în jurul tău să vezi de unde vine, dar nu vezi nimic, pentru că aceste stări duhovniceşti se petrec înlăuntrul sufletului. Uneori crezi că eşti în mijlocul unor cărbuni aprinşi, însă nu te arzi, pentru că această flacără, care-ţi arde cele dinlăuntru, inima, și-ți luminează mintea, nu arde, ci răcoreşte. Când omul ia aminte la ascultare si smerenie, Hristos îi dă în dar Harul Sfântului Duh. Dar vrea să-L iubim mult, iar nu superficial. Aşa cum iubim mult o persoană şi luăm aminte la ea, o împodobim şi ne străduim s-o păzim, tot aşa trebuie să-L iubim şi pe Hristos. Hristos nu vrea multe lucruri de la noi, ci vrea numai mintea noastră, pe care să nu o lăsăm să se îndeletnicească cu văicăreli, cu lucrurile lumii, ci să se îndeletnicească cu contemplaţia toată ziua.
Alteori să fim îngenuncheate la picioarele lui Hristos şi să le îmbrăţişăm. Ca Maria Magdalena, care din multa ei evlavie, îşi acoperea cu hainele mâinile sale, precum este reprezentată în icoane, şi aşa cuprindea picioarele Lui. De acolo să ducem sufletul nostru în Rai, la sălaşele Sfinţilor. Iar când ispitele ne vor înconjura, să ne agăţăm de grumazul stareţului, ca să ne izbăvească de cursele diavolului, astfel încât să nu pătimim nimic rău. Dacă vom petrece aşa toată ziua, vom crede că si aici este rai. Iar sufletul omului se face precum catifeaua albă. Nimic nu-l deranjează. Defectele celorlalţi i se par un nimic. Simte numai că el însuşi este mai rău decât toţi şi nu vrea să audă că i se spun cuvintele bune, ci să-l certe şi să-l umilească. Şi dacă va vedea un alt suflet căzut, plânge pentru el şi se roagă din multa dragoste pe care o simte.
Milostivirea lui Dumnezeu este nesfârşită ca oceanul, ca cerul. Dumnezeu nu spune: de ce ai păcătuit?, ci: de ce nu te scoli? Pe toate ni le iartă, numai să ne pocăim de îndată ce ne dăm seama că am făcut o greşeală. Oare nu suntem oameni? Cădem, dar să ne si sculăm, Hristos ne iubeşte mult. Cine? Cel care a creat toată lumea. Pe noi ne-a ales din lume si ne-a făcut miresele Lui. Iar miresele lui Hristos trebuie să fie desăvârşite, să aibă ascultare si smerenie. Mirele pământesc vrea ca mireasa lui să aibă pantofi, rochie, vrea ale sale. Mirele ceresc însă vrea ascultare, smerenie, respect, înfrânare, iar nu vorbire în deșert si contraziceri. Vrea acrivie si mai ales în privinţa ascultării. Ascultarea va aduce pacea, liniştea sufletului, bunătatea, blândetea, măreţia lui Dumnezeu. Monahul care are ascultare, nu simte nici o legătură, este ca o păsărică liberă. Se simte lipsit de griji ca păsarelele, ca privighetorile, ca rândunelele, care ciripesc şi-L laudă pe Dumnezeu. Când cineva ia aminte la subiectul ascultării si al odihnirii Stareţului sau a Stareţei, Îl odihneşte pe Dumnezeu, pentru că ascultarea se face pentru El.
Trebuie să devenim miresele Lui adevărate si să-L iubim. Dacă Îl vom iubi, Îl vom dori mereu pe El, ca pe un om al nostru. Așa cum El Însuşi ne iubeşte mult, tot astfel cere si de la noi să-L iubim mult. Am spus şi alteori că Hristos este gelos, este râvnitor şi vrea să-I oferim toată dragostea noastră. Când dragostea noastră va fi adevărată, atunci vom fi cum se cuvine si în îndatoririle noastre duhovniceşti şi în Biserică şi la lucru de mână, peste tot”.
Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, 2015