Din Sfânta Scriptură aflăm totul. Să citiţi continuu Sfânta Scriptură, ca să aflaţi tainele luptei duhovniceşti. In cartea, atât de dragă mie, înţelepciunea lui Solomon, în capitolul al nouălea stă scris: „Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel Care ai făcut toate cu cuvântul Tău şi cu înţelepciunea Ta l-ai plăsmuit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine şi să cârmuiască lumea cu cuviinţă şi cu dreptate şi cu suflet drept să facă judecată, dă-mi mie înţelepciunea care stă aproape de scaunul Tău şi nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi, căci robul Tău sunt eu şi fiul roabei Tale, om slab şi cu viaţă scurtă şi puţin destoinic să înţeleg judecata şi legile” (1 Înţel. 9,1-5).

Aici înţeleptul Solomon cere într-un chip atât de smerit de la Dumnezeu înţelepciunea Sa. Iar Dumnezeu i-a dat-o îmbelşugat. Toate aceste lucruri înţelepte pe care le scrie nu-i aparţin lui, ci sunt insuflate de acelaşi Duh Care a insuflat şi cuvintele canoanelor scrise de imnografii Bisericii. De aceea şi eu le iubesc nespus.

Dacă le veţi citi, vă veţi afla desfătarea. Aşa veţi dobândi erosul cel dumnezeiesc. Ascultaţi ce se spune în canonul Treimic al glasului al şaselea: „Lăudăm trei Ipostasuri dumnezeieşti-începătoare, Chipul Cel neschimbat al firii Celei Una, pe Dumnezeu Cel Bun şi de oameni-iubitor, Care ne dăruieşte nouă iertare de greşeli”.

Spune-mi, cum de le ştiu pe de rost? Sunt înnebunit, pentru mine e o beţie, dumnezeiască beţie. Se spune şi în Rânduiala dumnezeieştii împărtăşanii: „Şi aşa, ieşind dintru această viaţă întru nădejdea vieţii celei veşnice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te laudă şi dulceaţa cea fără de sfârşit a celor ce văd frumuseţea cea nespusă a feţei Tale. Că Tu eşti dorirea cea adevărată şi veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi pe Tine Te laudă toată făptura în veci”.

Miezul acestei bucurii şi sărbători este Persoana lui Hristos. Ce anume este nu putem pricepe în profunzime, fiindcă Dumnezeu e infinit, e taină, tăcere. Dumnezeu este foarte tainic, dar pretutindeni. Trăim în Dumnezeu, în Dumnezeu respirăm, însă nu-I putem simţi măreţia, pronia. Adesea-Şi ascunde energiile, lucrările proniei dumnezeieşti. Când dobândim însă sfânta smerenie, atunci vedem şi trăim totul; II trăim pe faţă pe Dumnezeu şi-I simţim tainele. Atunci începem să-L iubim. Şi asta este ceea ce El ne cere. Este primul lucru pe care îl aşteaptă de la noi, mai ales în vederea fericirii noastre: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia pouncă” Mt. 22, 37-38.

O asemenea iubire au nutrit-o sfinţii. O asemenea iubire a avut şi sfântul al cărui nume îl port, Sfântul Porfirie al Gâzei. In primul tropar al cântării a şasea a canonului său se teologhiseşte: „Ai ajuns la chemarea cea adevărată, smerindu-ţi prin înfrânare patimile; şi, bucurându-te, te-ai mutat la Dumnezeu, agonisindu-ţi cea mai înaltă dintre doriri, Porfirie, canon îndreptător al ierarhilor şi păstorilor prea-adevărat”

Ai ajuns la chemarea cea adevărată” şi „te-ai mutat, bucurându-te, la Dumnezeu”. Ai ajuns la cel mai înalt dintre lucrurile cu putinţă de dorit, iubit-ai dorirea cea mai presus de toate doririle. Iar aceasta este Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Aceste Trei Persoane sunt una cât priveşte relaţia dintre Ele, fiind una si cât priveşte Biserica.
Hristoase al meu, Tu eşti iubirea mea!

Nu mă gândesc la moarte. Facă-se voia Domnului! Eu vreau să mă gândesc la Hristos. Aruncaţi-vă în braţele lui Hristos cu braţele larg-deschise. Atunci trăieşte El în voi. Atunci veţi dori să-L iubiţi şi mai tare, neîncrezători în iubirea voastră, şi vă veţi sili să ajungeţi mai aproape de El spre a fi una cu El. Dispreţuiţi patimile, nu acordaţi atenţie vrăjmaşului. întoarceţi-vă spre Hristos! Pentru acestea e nevoie de har – „harul ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le plineşte”.

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Când vine Hristos în inimă, viaţa ţi se schimbă, Editura Sophia

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.