Să ne întristăm că tolerăm nelegiuirile, să ne întristăm că ne facem părtaşi la nelegiuirile din jurul nostru, să ne întristăm că n-avem curajul să stăm împotriva răului, să ne întristăm că n-avem curajul să-i spunem răului pe nume ci, ca să ne meargă nouă bine, ca să n-avem vorbă, ca să n-avem confruntări, tăcem. (Parintele Teofil Paraian)

La data de 29 august / 11 septembrie Biserica Ortodoxă face pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfântului Prooroc Ioan a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la slujbă.

În această zi ne amintim despre sfârşitul tragic al vieţii Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost cauzat de faptul că el l-a mustrat pe regele Irod Antipa. Regele și-a alungat propria soție și a adus-o în palatul său pe soția fratelui său, Filip, numită Irodiada. Într-o zi, când regele se afla în cetatea Maherus și își serba ziua de naștere, făcând ospăț mare, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat, iar regele, impresionat de aceasta și influențat și de băutură, i-a făgăduit fetei că îi va da orice-i va cere. Atunci Salomeea a întrebat-o pe mama sa, iar Irodiada a sfătuit-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan. Așa a primit mucenicia  Sfântul Ioan Botezătorul, „cel mai mare om născut din femeie”, după cum a fost numit de Mântuitorul Hristos.

Dacă am scutura pustietatea din sufletele noastre, exemplul vieții Sfântului Ioan ar putea fi icoană a viețuirii fiecăruia dintre noi, al identificării vieții sale cu a lui Hristos și a curajului de a spune adevărul, chiar dacă ne este pusă în pericol viață. „Ioan Botezătorul este cel care, prin statornicie şi prin ascultare, dă o mărturie minunată despre Dumnezeu. Nu ţinea cont de niciun fel de pericol care, sigur, a fost iminent pentru viaţa lui, l-a costat însăşi viaţa, decapitarea, faptul că a avut curajul să dea o mărturie în faţa vieţii imorale, reprobabile din punct de vedere moral pe care o trăia Irod Agripp. Nu l-a interesat nici poziţia, nici funcţia pe care o avea Irod Agrippa, de tetrarh al Galileei. Nimic nu putea să-l oprească din mărturisirea aceasta sinceră a faptului că e atât de important, dacă vrei să stai aproape de Hristos, trebuie să ai o statornicie a inimii, trebuie să ai o ascultare a minţii, a întregii tale fiinţe faţă de Cel Care este Mirele tău. Și Mirele nostru este, pentru fiecare dintre noi, Hristos,” ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Fiecare creștin este chemat în fiecare clipă a vieții sale, să arate o credință, o jertfelnicie și o iubire înflăcărată pentru Dumnezeu. Așa după cum a făcut-o Înaintemergătorul Domnului. Credincios, lipsit de compromis, a trăit şi a murit pentru a-L vedea pe Mielul preacurat al lui Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi din sfinţenia Lui. 

Cei prezenți s-au închinat la răclița cu părticele din moaștele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, care se păstrează cu evlavie în Sfânta Mănăstire.

Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.