Pocăinţa
“Dragă maică Valentina!
Avem de aşteptat greutăţi mari, când poate că viii îi vor invidia pe morţi. Ne dăm seama de asta, dar tot nu ne pregătim pentru răbdare şi pentru ieşirea din această viaţă.
Rugaţi‑vă pentru mine, păcătosul, ca Domnul să‑mi dea pocăinţă adevărată şi încredinţare în voia Lui cea sfântă! Vă doresc şi dumneavoastră să primiţi acest dar, căci fără el omului îi este greu şi aici, şi după moarte.
*
Dragă maică Valentina!
Pace, mântuire, sănătate trupească şi bucurie duhovnicească vă doresc!
Cu ce ochi mă vede episcopul ştiu şi singur.
Toţi cei ce vor a vieţui cu bună credinţă în Hristos Iisus, prigoniţi vor fi.
Auziţi, maică? Nu numai cei ce vieţuiesc, dar chiar şi cei ce vor a vieţui cu bună credinţă vor fi prigoniţi. Prin cine? Prin oamenii care ascultă de insuflările diavolului.
Vă compătimesc, dragă maică Valentina, pentru neputinţele dumneavoastră trupeşti, fiindcă am început să le simt şi eu. Cât priveşte sufletul, ce să spun? Vremii noastre i‑a fost dată o singură nevoinţă: să ne recunoaştem păcatele şi neputinţa, să ne pocăim pentru ele şi să răbdăm fără cârtire tot ce va îngădui Domnul – însă nici asta n‑o putem săvârşi decât cerând mereu ajutorul Domnului. Altfel spus, trebuie să ne rugăm Domnului cât mai des şi să nu osândim pe nimeni, în nici un caz, ci să‑i iertăm pe toţi, ca, potrivit legii duhovniceşti, să nu fim osândiţi nici noi.
Iertaţi‑mă pentru toate, maică Valentina, şi rugaţi‑vă pentru mine! Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toate! Salutare şi binecuvântare tuturor celor ce mă cunosc!
*
Monahiei Maria şi surorii sale Ecaterina
Pace vouă, dragelor!
Domnul să vă binecuvânteze, să vă apere de tot răul, să vă îndrume pe calea mântuirii!
Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt.
Siliţi‑vă să trăiţi după poruncile lui Dumnezeu, iar pentru păcate şi greşeli pocăiţi‑vă, nu vă îndreptăţiţi, ci arătaţi‑I Domnului păcătoşenia şi neputinţa voastră, sărăcia voastră, ca să primiţi miluirea şi chiar fericirea. S‑a zis:
Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor – iar dacă pe lângă recunoaşterea sărăciei noastre de fapte bune vom vărsa câteodată şi o lacrimă de frângere a inimii vom fi de două ori fericiţi, vom fi mângâiaţi de Domnul.
Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă miluiască aici şi în viaţa viitoare!
*
Monahiei Eupraxia
V. mi‑a scris că trei zile ai plâns după ce ai citit scrisoarea mea. Mă bucur că ai plâns, dacă plânsul tău a fost după Dumnezeu, nu din orgoliu rănit. Din tot sufletul îţi doresc să vezi păcatele tale şi să plângi pentru ele nu trei zile, ci toată viaţa, până la moarte, ca să nu fii nevoită să plângi veşnic după moarte.
Atât vârsta, cât şi starea sănătăţii noastre ar trebui să ne facă să aşteptăm sfârşitul grabnic, când vom fi puşi înaintea Judecătorului nemitarnic, Care ne ştie toate tainele. Ce hotărâre va lua în privinţa noastră? Prin ce ne vom îndreptăţi înaintea Lui? Există un singur mijloc: atâta timp cât suntem vii, să ne recunoaştem nevrednicia în faţa lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, să recunoaştem sincer că suntem netrebnici, că avem faţă de Dumnezeu o datorie de neplătit şi, prin urmare, că n‑avem dreptul să pretindem ceva de la oameni, să ne dăm seama de asta, şi să plângem, şi să ne rugăm aici lui Dumnezeu să ne miluiască, să ne ierte datoria de neplătit. Trebuie să plângem că ne‑am risipit puterile sufletului şi trupului, că jignim [rănim] mereu iubirea lui Dumnezeu, şi să ne rugăm ca după moarte Domnul să nu ne pomenească nedreptăţile şi păcatele, ci să ne primească în locaşurile Sale aşa cum l‑a primit pe fiul risipitor. Iată pentru ce trebuie să fie toată grija noastră!
Zi de zi, înainte de somn, trebuie să ne cercetăm pe noi înşine şi să ne frângem inima pentru toate călcările de poruncă pe care ni le‑am îngăduit de‑a lungul zilei, trebuie să ne amintim toată viaţa dinainte, şi să ne pocăim pentru toate, şi să stăruim până când vom simţi limpede că Domnul ne‑a iertat păcatele din trecut. Din toată inima trebuie să ne rugăm Domnului să ne ajute ca de acum înainte să nu mai păcătuim, să nu‑L mai jignim [rănim] prin noi încălcări ale voii Lui celei sfinte, care e arătată prin porunci. Din răsputeri trebuie să ne temem a‑l necăji pe aproapele nostru, fiindcă e mai uşor să te împaci cu Dumnezeu decât cu aproapele. Smereşte‑te în faţa tuturor, străduieşte‑te să‑i ajuţi pe toţi pe cât îţi stă în putere, nu ocărî pe nimeni, nu judeca, nu osândi. Împacă‑te cu toţi, pe toţi iartă‑i, altfel nu vei primi nici tu iertare de la Domnul. Această condiţie a fost pusă de Domnul Însuşi: Dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Ceresc nu vă va ierta vouă greşelile voastre.
În aceste zile ale sfântului Post pune‑te în rânduială, împacă‑te cu oamenii şi cu Dumnezeu. Frânge‑ţi inima şi plângi pentru nevrednicia şi pierzarea ta: atunci vei primi iertare şi vei afla nădejde de mântuire.
Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, pe când fără ea nici un fel de jertfe şi milostenii nu te vor ajuta.
Dacă ai fi voit jertfă, Ţi‑aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit.
„Cel ce plânge pentru păcatele sale e mai presus de cel ce învie morţii”, zice Sfântul Isaac Sirul.
Cu toată osârdia să ceri de la Domnul cel mai mare şi mai trebuitor dintre daruri: darul vederii propriilor păcate şi al plânsului pentru ele. Cel ce are darul acesta are totul.
Domnul să te lumineze şi să‑ţi dea binecuvântare! Salutare şi binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor!
*
Monahiei Eupraxia
Am primit astăzi scrisoare că eşti bolnavă şi ai temperatură. Fără îndoială, de la tumoare. Pe lângă mersul la doctor, eu te sfătuiesc foarte stăruitor să te spovedeşti amănunţit, începând din copilărie, după ce te vei fi pregătit bine. Încearcă să te pregăteşti aşa:
1. Roagă‑te măcar câte puţin, dar cât mai des, aşa cum poţi, stând, şezând sau zăcând.
2. Roagă‑te cu cuvintele vameşului sau cu Rugăciunea lui Iisus, amintindu‑ţi toate păcatele pe care le‑ai făcut din tinereţe nu doar cu fapta, ci şi cu cuvântul, cu gândurile şi cu dispoziţiile sufleteşti; dacă vreun păcat îţi „zgârie” conştiinţa, opreşte‑te asupra lui şi cere iertare până când vei simţi că Domnul te‑a iertat. Inima îţi va da de înţeles asta. Însemnează în scris toate păcatele de acest fel, ca să nu uiţi de ele la spovedanie.
3. Închipuie‑ţi mai des că ai murit şi că trebuie să treci prin vămi şi să dai socoteală pentru fiecare păcat nemărturisit. Iarăşi vor ieşi la suprafaţă tot felul de păcate, şi iarăşi să te pocăieşti înaintea lui Dumnezeu ca să fii iertată, încât păcatele cu pricina să nu mai fie pomenite la vămi. Să le însemnezi în scris, de asemenea, pe cele grele. Aşa să te osteneşti o săptămână sau două, pe urmă să te spovedeşti.
După spovedanie să‑ţi cercetezi din nou întreaga viaţă şi să însemnezi în scris ceea ce ai uitat prima dată. Aceasta este doctoria cea mai bună nu numai pentru suflet, ci şi pentru trup.
Să nu te îndreptăţeşti pentru nimic, ci să dai vina numai pe tine însăţi, altfel nu vei primi iertare.
Dacă veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: „Robi netrebnici suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut.”
Ca făpturi şi robi ai Făcătorului şi Dumnezeului nostru, suntem datori să facem toate poruncile fără să aşteptăm răsplată. Robul este dator să facă ce i se porunceşte, iar iertarea păcatelor şi dăruirea Împărăţiei lui Dumnezeu ţin de mila Lui. Această milă le este dată celor ce şi‑au conştientizat vinovăţia până în adâncul sufletului şi strigă totdeauna ca vameşul către Domnul: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Cu cât se curăţeşte mai mult omul prin pocăinţă, cu atât începe să vadă mai mult păcătoşenia şi stricăciunea sa. Acesta este semnul cel mai vrednic de crezare că pocăinţa a fost primită şi omul se nevoieşte în mod corect. Dacă nu există conştientizarea adâncă, din inimă, a propriei netrebnicii, nu va fi nici pocăinţă puternică. Aşadar, omul ori se îndreptăţeşte, ori are părere înaltă despre sine, ori îi osândeşte pe alţii, ori ţine vrajbă faţă de cineva ş.a.m.d. Pe scurt, înseamnă că este amăgit de vrăjmaş sau, altfel spus, este în înşelare. Ca de şarpe veninos trebuie să ne ferim de îndreptăţirea de sine şi de vrajba cu aproapele.
1. Dacă nu iertaţi aproapelui, nici Tatăl vostru Ceresc nu vă va ierta vouă.
2. Cu măsura cu care măsori, cu aceea ţi se va măsura.
3. Iartă‑ne nouă datoriile noastre precum şi noi iertăm datornicilor noştri!
4. Iar Sfinţii Părinţi spun: „Rugăciunea celui pomenitor de rău (ranchiunos) este semănătură pe stâncă” (Sfântul Isaac Sirul).
Cred că dacă‑i vei ierta pe toţi în mod sincer şi te vei pocăi aşa cum am arătat mai sus nu numai că vei primi iertarea păcatelor, ci şi dispoziţia ta sufletească va fi împăcată, binevoitoare faţă de toţi, iar odată cu asta şi boala ta se va uşura, ba poate chiar va trece cu totul. Teme‑te mai ales de pomenirea răului, de ranchiună. Dacă inima nu te ascultă, iartă‑i pe toţi cu gândul, dacă poţi sileşte‑te să ceri de la toţi iertare, iar înaintea Domnului deschide‑ţi inima, zicând:
„Doamne, Tu le‑ai poruncit tuturor să ierte şi Însuţi Te‑ai rugat pentru răstignitori: şi eu îi iert pe toţi, dar inima nu mă ascultă. Doamne, izgoneşte din inima mea orice vrajbă, orice duşmănie, orice osândire! Fii milostiv cu mine, vindecă sufletul meu bolnav de păcate, nu îngădui să ajung în pierzare, nu mă lipsi de cereasca Ta Împărăţie!”
Am stăruit îndelung asupra vrajbei pentru că ea face deşarte toate ostenelile omului. Nici rugăciunile, nici pocăinţa, nici milostenia nu le primeşte Domnul de la omul care ţine vrăjmăşie împotriva aproapelui.
Dacă ai fi voit jertfă, Ţi‑aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Unde este vrăjmăşie, ranchiună, îndreptăţire de sine, osândirea aproapelui, nu poate fi nici frângere de inimă, nici smerenie. Focul şi gheaţa nu pot fi împreună.
Ştii şi singură toate astea, dar una este să ştii, alta este să împlineşti. Ştiinţa fără împlinire duce, după cuvântul Mântuitorului, la cădere mare, adică la pierzare, fiindcă zidirea întreagă a fost întemeiată pe nisip.
Osteneşte‑te măcar puţin, fiindcă zilele rele sunt şi nu ştim când va veni ceasul să trecem în veşnicie. Bolile le‑au slujit întotdeauna celor care trăiesc pe pământ drept aducere‑aminte de faptul că nu suntem aici pentru veşnicie, că trebuie să ne naştem in altă lume şi să dăm socoteală de cele ce am făcut în aceasta.
Te mai sfătuiesc să mulţumeşti Domnului pentru toate câte ţi se întâmplă în viaţă, fiindcă şi cele bune, şi cele grele, şi bucuria, şi necazul, sunt trimise de Domnul spre folosul nostru, spre mântuirea noastră.
Iartă‑mă pentru tot, şi ţie să‑ţi ierte Domnul toate greşelile tale; şi eu te iert şi îţi dau binecuvântare!
*
Monahiei Eupraxia
Sufletul nu are cum să nu te doară atâta timp cât nu va simţi că a primit iertarea mulţimii fărădelegilor săvârşite, iar de pocăit nu ne pricepem să ne pocăim cum trebuie. Dacă omul se pocăieşte pentru păcatele sale şi în acelaşi timp îi osândeşte pe alţii ori se slăveşte în deşert ş.a.m.d., ce pocăinţă poate să fie aceea? Cu o mână zideşti, cu alta strici. Şi uite aşa, sufletul se necăjeşte.
Să fii sănătoasă! Domnul să vă binecuvânteze pe tine şi pe toţi!”
Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014