Vai nouă pentru multa noastră nesimţire, fiindcă, în vreme ce aşteptăm bunătăţile cele cereşti, rămânem la cele prezente având gura slobodă. Nu băgăm de seamă răutatea diavolului care, îmbiindu-ne cu cele mici şi vremelnice, izbuteşte să ne lipsească de cele mari, dăruindu-ne lut ca să ne răpească cerul. Ne arată doar umbra, ca să ne scoată din adevăr.
În afară de aceasta, ne face să trăim lucruri minunate în vise (căci aceasta este bogăţia prezentă), ca să ne facă apoi cei mai săraci din lume, când va veni ziua.
Învăţându-le pe acestea, iubiţilor, să ne ferim de ispitirile lui. Să ne păzim şi de osânda pe care am primi-o împreună cu el, ca să nu ne spună şi nouă Judecătorul: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).
Dar Dumnezeu este iubitor de oameni – spune diavolul –, n-o să ne osândească…
Atunci, fără nici un scop s-au scris aceste?
Nu, zice tot el. S-au scris ca să ne temem de ce ne-ar putea aştepta şi să fim cumpătaţi şi înţelepţi.
Dar dacă nu ne arătăm înţelepţi, ci rămânem răi, spune-mi, n-o să ne pedepsească?
Atunci nici pe cei buni n-o să-i răsplătească?
Ba da, zice diavolul, pe cei buni îi răsplăteşte, fiindcă tocmai aceasta este firea lui Dumnezeu, să facă numai bine, chiar dacă cineva nu-l merită.
Adică, ce s-a scris despre răsplăţi e adevărat şi se va întâmpla oricum întocmai, iar ce s-a spus despre pedepse nu se va adeveri?
O, viclenie fără margini a diavolului! O, iubire de oameni omenească!
Socoteala aceasta este numai a diavolului, care ne dă desfătări fără folos şi ne face trândavi. Ştiind că teama de pedeapsă ne înfrânează sufletul ca un căpăstru şi ne depărtează de rele, luptă şi face tot ce poate ca să dezrădăcineze din noi teama de pedeapsă şi să ne îndreptăm liniştiţi şi lipsiţi de orice teamă spre prăpastie.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, pp. 39-40