„Căci, fie pentru ca cineva, drept fiind, să fie distins şi pus în lumină strălucitoare ca Iov, căruia i s-a spus din partea lui Dumnezeu, adică cel care-L reprezenta, arătându-i şi motivul pentru care a fost încredințat ispitei: Găseşti tu, cu adevărat, cusur judecății Mele sau ca să te arăți drept? (Iov 40, 8); fie pentru ca prin răbdarea durerilor să se învrednicească de mângâiere în viața viitoare, ca Lazăr, despre care Avraam spune că a primit cele rele în viața lui, motiv pentru care aici se mângâie (Luca 16, 20). Sau pentru ca cineva, aflându-se în păcate şi înşelând pe mulți, să fie dat de gol prin boală, potrivit celor spuse de Apostol: Căci cel care mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, de aceea, mulți dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulți au murit (I Corinteni 11, 29-30). Sau pentru ca, fiind pedepsit, să se întoarcă (îndrepte): Căci, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea (I Corinteni 11, 32); lucru ce se potriveşte celor care, suferind, nu se vor îndrepta, a căror îndărătnicie în răutate minunând pe profet, îl face să spună: Tu îi bați şi ei nu simt durerea; Tu îi pierzi şi ei nu vor să ia învățătură (Ieremia 5, 3). Sau pentru ca, (aşa) ca în exemplul bolii trupului, răutatea păcatelor să fie descoperită chiar celui care a păcătuit, de multe ori fără să ştie, şi nu prietenului lui în vizită, nici celui încercat de propriile răutăți, aşa cum este cazul paraliticului, căruia Domnul, în Evanghelie, îi spune: Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ți fie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Dar (se întâmplă) ca infirmitățile, de multe ori, să fie lăsate şi pentru scoaterea în evidență a bunătății şi puterii lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie preamărit, ca în cazul orbului din naştere, despre care fiind întrebat Domnul: cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?, a răspuns spunând: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu (Ioan 9, 2-3). Iar de multe ori şi pentru dovedirea firii omeneşti, slăbiciunea trupului este rânduită ca dovadă a puterii lui Dumnezeu, aşa cum însuşi Apostolul spune despre sine: Şi pentru ca să nu mă trufesc cu înălțarea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei să mă bată peste obraz (II Corinteni 12, 7).”
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 459-460