Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, buna voire, buna ascultare, blândeţea, milostivirea şi toate celelalte, câte sunt în îndreptările bunătăţii. Ci diavolul, ca un vrăjmaş şi tulburător al mântuirii noastre ce este, ce meşteşugeşte şi ce iscodeşte? Toate cele potrivnice pune în postitori şi îi face pe ei să fie obraznici şi să întoarcă vorba, aspri, mânioşi, iuţi, măreţi în zadar, pizmuitori, grăitori de cele urâte. Şi în ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc, mai multă vătămare şi pagubă din patimile acestea, decât folosinţă prin postirea lor.
Ci noi să cunoaştem înţelegerile şi meşteşugirile lui şi să petrecem aceste cuvinte şi, totdeauna, cu pace, cu blândeţe şi cu linişte, suferind fiecare pe cei mulţi, cu dragoste, cunoscând că, o postire ca aceasta este plăcută şi bine primită la Dumnezeu. Iar dacă ne vor lipsi acestea, orişicâtă osteneala vom face, ea va fi zadarnică şi ne alegem numai cu greaua pătimire a postului.
De trebuinţă este, dar, să postim, pentru că postul vestejeşte trupul, iar sufletul îl împuterniceşte, îl înnoieşte. Ca pe cât omul nostru, cel din afară, slăbeşte, pe atât cel dinlăuntru, se înnoieşte, din zi în zi precum grăieşte Apostolul. Şi uşurinţă cea de un ceas a necazului, ne pregăteşte nouă multă mulţime a slavei celei veşnice, în ceruri. Deci, socotind şi aducându-ne aminte de răsplătirea cea viitoare, să răbdăm ostenelile bunătăţii, cu îndelungă-răbdare, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl că ne-a învrednicit pe noi să avem parte cu sfinţii, întru lumină, şi ne-a izbăvit pe noi din stăpânirea întunericului şi ne-a mutat întru împărăţia Sa.
Au nu ne împărtăşim în toate zilele din preacuratul Său Trup şi Sânge? Şi ce altceva ar fi mai dulce decât Sfânta Împărtăşire, care dăruieşte viaţa veşnică, celor ce se împărtăşesc cu conştiinţa curată? Au nu vorbim în toate zilele şi nopţile împreună cu dumnezeiescul David şi cu ceilalţi Sfinţi Părinţi şi luminători ai sfintei noastre Biserici? Ce altă mângâiere a sufletului, mai mare decât aceasta, este? Au nu ne-am despărţit şi am ieşit din prieteşugul lumii celei mincinoase şi din rudeniile noastre cele după trup, pentru Domnul? Ce altă viaţă, iarăşi ar fi mai fericită sau mai înaltă decât aceasta, că vieţuirea noastră este în ceruri, de unde aşteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Care va schimba trupul smereniei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul măririi Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fraţilor, să avem bucurie şi veselie, defăimând şi călcând tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru că tot trupul este că iarba şi toată slava omului ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar lucrul bunătăţii rămâne în veac.
De pătimeşte rău cineva dintre noi, să se roage, precum grăieşte Scriptura. Dacă altul este voios, să cânte. Altul este ispitit de patima cea rea a păcatului, de vreme ce şi diavolul nu conteneşte niciodată lupta cu noi, să rabde, auzind pe cela ce grăieşte: „Fericit este acela care rabdă ispită, că, iscusit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El.”
Dacă pe acestea le cunoaşteţi, a zis Domnul, fericiţi sunteţi de le veţi face. Acestuia slava în veci. Amin.
Sfântul Teodor Studitul – Proloage, martie, ziua a 15-a – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, despre cum să petrecem zilele postului.