În general, copiilor le place să participe la slujbele Bisericii şi această atracţie instinctivă pentru şi în interesul slujbelor este fundaţia pe care noi ar trebui să construim educaţia copiilor noştri. Când părinţii se îngrijorează deoarece copiii lor vor obosi din cauza slujbelor lungi şi le pare rău pentru ei, exprimă, de fapt, subconştient, preocuparea lor nu pentru copii, ci pentru ei înşişi. Copiii pătrund mai uşor decât adulţii în lumea ritualului, a simbolismului liturgic.
Ei simt şi apreciază atmosfera slujbelor Bisericii noastre. Experienţa sfinţeniei, împlinirea pe care ne-o oferă întâlnirea cu acel Cineva care este mai presus de viaţa de zi cu zi, acel mysterium tremendum care este temeiul religiei şi centrul slujbelor noastre este mai accesibil copiilor noştri decât nouă. „Dacă nu veţi fi precum copiii…” (Matei 18:3). Aceste cuvinte exprimă receptivitatea, deschiderea minţii, naturaleţea pe care le pierdem pe măsură ce creştem şi devenim adulţi.
Câţi oameni şi-au devotat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu şi s-au consacrat Bisericii pentru că au păstrat dragostea pentru casa slujirii şi a bucuriei experienţei liturgice primite în copilărie! De aceea, prima datorie a părinţilor şi a educatorilor este aceea de „a-i lăsa şi de a nu-i opri” (Matei 19:14) să vină la Biserică. Copiii ar trebui să asculte Cuvântul lui Dumnezeu în Biserică mai presus decât în oricare alt loc. Într-o sală de clasă cuvântul este greu de înţeles, rămâne abstract, dar în biserică este în elementul său. În copilărie avem capacitatea de a înţelege nu intelectual, ci cu toată fiinţa şi, de aceea, nu este altă bucurie mai mare pe pământ decât aceea de a fi în Biserică, de a participa la slujbele Bisericii, de a respira mireasma Împărăţiei Cerurilor, care este „bucuria şi pacea în Duhul Sfânt”.
Prezenţa în Biserică ar trebui completată, încă din perioada timpurie a copilăriei, de atmosfera de acasă, care precede şi prelungeşte atmosfera Bisericii. Să luăm ca exemplu duminica dimineaţă. Cum poate un copil să simtă sfinţenia acelei dimineţi şi a ceea ce va vedea în Biserică dacă în casă se aude doar zgomotul radioului şi al televizorului, părinţii fumează şi citesc ziarele şi, în general, domneşte o atmosferă străină de Dumnezeu? Participarea la slujbele Bisericii ar trebui precedată de cultivarea simţului solemnităţii, al liniştirii.
Lumina candelelor dinaintea icoanelor, citirea pericopelor evanghelice, curăţarea şi împrospătarea hainelor, camerele îmbrăcate în sărbătoare – adesea părinţii nu realizează cum toate aceste lucruri modelează conştiinţa religioasă a copilului, lasă o amprentă pe care nicio suferinţă, niciun necaz nu o va putea şterge. În ajunul zilelor de duminică şi al sărbătorilor Bisericii, în timpul Postului, în acele zile în care ne pregătim de Spovedanie şi de Împărtăşanie, casa trebuie să întruchipeze Biserica, trebuie să fie iluminată de lumina pe care o aducem de la slujbă.
Şi acum să vorbim despre şcoală. Mie mi se pare evident faptul că organizarea aşa-numitelor „Şcoli de duminică” în timpul Sfintei Liturghii este în profundă contradicţie cu duhul Ortodoxiei. Liturghia duminicală este o adunare bucuroasă a comunităţii Bisericii şi copilul trebuie să cunoască şi să experimenteze aceasta cu mult timp înainte de a înţelege semnificaţia profundă a acestei adunări. Mi se pare că alegerea zilei de duminică pentru şcolile bisericeşti nu este cea mai potrivită. Duminica este în primul rând o zi liturgică; aşadar, ar trebui să fie centrată pe Biserică şi pe Liturghie.
Ar fi mult mai bine dacă am avea şcolile bisericeşti sâmbăta înainte de slujba privegherii sau a vecerniei. Argumentul că părinţii nu pot şi nu-i vor aduce pe copii la biserică de două ori pe săptămână înseamnă pur şi simplu a admite insensibilitatea şi nepăsarea păcătoasă faţă de ceea ce este important pentru copiii noştri. Sâmbătă seara este începutul duminicii şi ar trebui sfinţite liturgic la fel de mult ca dimineaţa de duminică. De aceea, în toate bisericile ortodoxe din lume, Vecernia sau Privegherea se săvârşeşte în ajunul sărbătorilor şi duminicilor. Nu există niciun motiv pentru care să nu putem rândui viaţa bisericii noastre după principiul: Şcoală – Vecernie – Liturghie, unde şcoala ar trebui să fie pentru copiii noştri pregătirea esenţială pentru şi introducerea în ziua Domnului, în învierea Sa.
Trad. Ionuţ Carp, Articol original: Protopresbyter Alexander Schmemann – Children and Church