„Vorbim despre mânia lui Dumnezeu nu ca de o pasiune a Lui, ci ca de un mijloc sever de îndreptare a oamenilor care au săvârșit păcate grele și numeroase. Că e în stare să îndrepte ceea ce numim mânia și urgia lui Dumnezeu și că aceasta a fost și intenția Logosului dumnezeiesc, reiese limpede din psalmul al șaselea: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți (Psalmi 6, 1); precum și din cartea lui Ieremia: Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă cu judecată, nu cu mânie, ca să nu ne împuținezi pe noi (Ieremia 10, 24 ). Dacă vei citi în cartea a doua a Regilor despre mânia Domnului (II Regi 24, 1), care a îndemnat pe David să poruncească numărătoarea poporului, iar în cartea întâi a Cronicilor vei citi că diavolul a îndemnat pe David (I Paralipomena 21, 1) și dacă vei face o comparație a celor scrise acolo, vei vedea asupra cui se abate mânia. Fii ai acestei mânii s-au făcut toți oamenii, spune (Apostolul) Pavel, din fire eram fiii mâniei ca și ceilalți (Efeseni 2, 3). Aici nu se vorbește de mânia lui Dumnezeu ca de o patimă a Lui, ci de una pe care oricine și-o pregătește prin păcatele ce le săvârșește. Acest lucru îl învederează Apostolul Pavel când vorbește de bogăția bunătății lui Dumnezeu și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări pentru cel care nu știe că bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă la pocăință. După învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți aduni mânie în ziua urgiei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5). Cum își poate cineva aduna o comoară de mânie în ziua urgiei dacă mânia este înțeleasă ca o pasiune? Cum ar putea îndrepta pe cineva patima mâniei? și cuvântul, care ne învață să nu ne mâniem câtuși de puțin, spune în psalmul al treizeci și șaselea: Părăsește mânia și lasă iuțimea (Psalmi 36, 8), precum și (Apostolul) Pavel: Lăsați toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, hula, cuvântul de rușine din gura voastră (Coloseni 3, 8). S-ar putea oare atribui lui Dumnezeu o patimă de care El voiește să ne liberăm cu totul? Este clar, așadar, că cele afirmate cu privire la mânia lui Dumnezeu se interpretează în mod alegoric, așa cum se scrie și despre somnul Lui, din care părea că-L deșteaptă prorocul: Deșteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne? (Psalmi 43, 25; 78, 5). Și iarăși: Și S-a deșteptat Domnul ca cel ce doarme, ca un viteaz amețit de vin.
Dacă, deci, Domnul ar semnifica altceva, nu ceea ce arată și scrisul obișnuit al cuvântului, de ce nu ar putea fi înțeleasă în sens asemănător și mânia lui Dumnezeu? Amenințările cu mânia lui Dumnezeu sunt și ele avertismente cu privire la ceea ce li se va întâmpla oamenilor răi, ca niște recomandări ale medicului făcute bolnavilor: am să te operez și am să te cauterizez dacă nu ai să urmezi prescripțiile mele și dacă nu ai să ții regimul alimentar și celelalte recomandări. Noi nu atribuim lui Dumnezeu patimi omenești, nici nu avem păreri lipsite de cuviință față de El și nici nu ne reprezentăm în mod greșit explicațiile luate chiar din Scriptură și comparate între ele. Dascălii învățăturii noastre au și ei această sarcină: să înlăture interpretările simpliste și, pe cât le stă în putință, să facă pe ascultătorii lor mai deschiși la minte.”
Origen, Contra lui Celsus, Cartea a IV-a, Cap. LXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 291-292