Odată mă aflam într-o situație dificilă și de aceea am mers la Stareț ca să-i cer ajutorul. Starețul mi-a deschis îndată și m-a băgat repede înăuntru. M-a pus să stau lângă sobă și fără să se grăbească a început să-mi facă un ceai. A pus apă în ibric și și-a făcut Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!” A pus plantele în ibric, și-a făcut din nou Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!” A pus ibricul pe foc și și-a mai făcut odată Cruce spunând: „Slavă Ție, Dumnezeule!”. Trecuse destul timp fără să-mi spună niciun cuvânt. Eu îl urmăream și am început să mă enervez de „nepăsarea” lui, pentru că pe mine mă ardeau ale mele. Când a fost gata ceaiul, l-a pus într-o cană și mi-a dat-o. Apoi m-a privit cu acea privire nevinovată și plină de compătimire și foarte liniștit m-a întrebat ce am și pentru ce sunt tulburat. Atunci eu, așa nervos și agitat cum eram, am început să-i spun problemele mele atrăgându-i atenția că lumea afară are multe necazuri. Atunci Starețul a zâmbit, a băut o înghițitură din ceaiul lui și mi-a spus cu multă seninătate: „Ei, și de ce te neliniștești? Te va ajuta Dumnezeu”. Auzind aceste cuvinte m-am mâniat încă și mai mult și cu îndrăzneala pe care o aveam față de el pentru că îl și iubeam mult, i-am spus: „Bine, Gheronda, Dumnezeu ajută o dată, ajută de două ori. Dar, oare, este dator să ajute mereu?” Atunci m-a privit cu seriozitate și mi-a spus ceva care m-a trăsnit pur și simplu: „Da, este dator.” Siguranța cu care a spus aceste cuvinte era atât de mare și era atât de vădit că aceasta o știa direct de la Dumnezeu, încât dintr-o dată toate s-au schimbat înlăuntrul meu. Mi-a dispărut acea stare de nervozitate, m-am liniștit și în sufletul meu s-a așternut o pace adâncă. Aveam însă numai o nedumerire pe care i-am spus-o Starețului: „Bine, dar de ce Dumnezeu este dator să ne ajute?” Iar răspunsul pe care mi l-a dat numai cineva care se simte copil al lui Dumnezeu și are îndrăzneală la El ar fi putut să-l dea: „Dumnezeu ne-a făcut și ne iubește ca pe niște copii ai Săi, de aceea se interesează de noi și simte nevoia să ne ajute.”
Sfântul Paisie Aghioritul, Mărturia domnului Tamiolakis Elefterie din Creta