Slavă lui Dumnezeu, Care te înţelepţeşte şi-ţi dăruieşte odihnă în recunoaşterea neputinţelor tale, prin care ajungi la smerenie! Având buna dorinţă de a împlini voia lui Dumnezeu, avem nevoie şi de ajutorul Lui; pe lângă asta, nu trebuie să uităm următoarea poruncă dumnezeiască: „Când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: «Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut»” (Luca 17, 10). Aceasta este smerenie.
Iar dacă, din neputinţă şi lenevire, nu vom reuşi să îndeplinim ceva, iarăşi să ne folosim de smerenie şi pocăinţă. Iar a sta fără clintire şi fără cădere este cu neputinţă. Trăieşti în mijlocul lumii, unde sunt multe prilejuri de poticnire, şi în vremea acestora nu trebuie să cazi cu duhul, ci trebuie să te smereşti şi să te pocăieşti. Se ştie că vrăjmaşul nu dormitează, ci umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8); dacă nu va reuşi să ne bage în vicii şi căderi grosolane, ne insuflă îngâmfare şi ne împinge să-i osândim pe alţii, şi de aceea suntem ţinuţi între hotarele smereniei prin micile greşeli pe care îngăduie Dumnezeu să le facem.
Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 31