Biserica ne invită la o pomenire generală a celor ce “au adormit întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice“. Aceasta este, într-adevăr, ziua cea mare de rugăciune a Bisericii pentru cei morţi.
Pentru a înţelege sensul legăturii dintre Postul Paştelui şi rugăciunea pentru cei adormiţi, trebuie să ne amintim că creştinismul este religia iubirii. Hristos le-a lăsat apostolilor nu o doctrină a mântuirii individuale, ci o noua poruncă – “să se iubească unul pe altul“, adăugând: “Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul către altul“.
Iubirea este deci fundamentul, adevărata viaţă a Bisericii, care este, în cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei, “unitate de credinţă şi iubire“. Păcatul este întotdeauna lipsa dragostei şi deci separarea, izolarea, războiul tuturor împotriva tuturor. Noua viaţă dăruita prin Hristos şi transmisă nouă de către Biserică este, mai întâi de toate, o viaţă a împăcării, a “adunării în unitate a celor care sunt împrăştiaţi“, restaurarea iubirii distruse prin păcat. Dar cum putem începe intoarcerea noastră către Dumnezeu, împăcarea noastra cu Dumnezeu, dacă înăuntrul nostru noi nu ne întoarcem la porunca cea mare a iubirii?
Rugăciunea pentru cei morţi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra instrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.
Ceea ce îi ţine vii pe cei adormiţi este dragostea noastră adevărată pentru Hristos, pentru că aceasta, Dragostea, îi ţine “în Hristos“; şi cât de mult greşesc acei creştini apuseni care ori reduc rugăciunea pentru cei morţi la o doctrină juridică a “meritelor” şi a “compensaţiilor” ori pur şi simplu o resping, considerând-o nefolositoare.
Marea priveghere a Duminicii lasatului sec de carne pentru cei adormiţi serveşte ca model pentru toate pomenirile celor plecaţi dintre noi şi se repeta a doua, a treia şi a patra Sâmbăta din Postul Paştelui.
Pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, Bucureşti, 1998