Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărăteasca este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.
Astăzi, biserica, proslăvind aceasta măreţie dumnezeiască a omului – de fapt ce proslăveşte? Proslăveşte icoana vie a lui Dumnezeu în această lume – îl proslăveşte pe om. Căci sufletul omului este de la Dumnezeu, sufletul este chipul lui Dumnezeu în om, icoana lui Dumnezeu în om, iar trupul – rama dimprejurul acestei sfinte icoane. Acesta este omul. Pe acest om îl cinsteşte şi îl proslăveşte Biserica. Acesta eşti tu. Omul este icoana vie a lui Dumnezeu în această lume – aceasta este Vestea cea Bună a acestei mari şi sfinte Duminici.
Ştiţi oare de ce Sfânta Duminică de astăzi a fost aleasă ca sărbătoare a Ortodoxiei? b&wPentru aceea că în primăvara anului 843, binecredincioasa şi Sfânta împărateasa Teodora a convocat un sinod la Constantinopol, care a restabilit cultul sfintelor icoane, proslăvind biruinţă asupra ereticilor iconoclaşti. Iar în ziua de 11 martie 843, când Biserica prăznuia prima Duminică a Postului Mare, s-a desfăşurat o impunătoare procesiune cu sfintele icoane, purtate de cler şi de suita imperială, pe care le-au aşezat în biserica din Sofia. Prima Duminică[1] a Postului Mare este numită de atunci Duminica Ortodoxiei. O sută douăzeci de ani de stăpânire iconoclastă şi păgână, au interzis icoanele, le-au distrus, le-au ars, le-au călcat în picioare. Biserica s-a luptat prin ierarhii ei drept-credincioşi, prin preoţi şi popor. Dintre ei au pierit, au fost închişi în temniţă, dar Biserica nu s-a lepădat de sfintele icoane.
Atunci când Dumnezeu S-a pogorât în această lume, Domnul Hristos, El a devenit vizibil pentru noi, oamenii. Dumnezeu S-a făcut văzut. Şi privindu-L, noi, de fapt, Îl privim pe Dumnezeul cel Viu. El este Chipul viu al lui Dumnezeu în lume, Icoana lui Dumnezeu în lume (Coloseni 1,15). Şi apărând aceasta Icoană vie a lui Dumnezeu în această lume, Biserica Ortodoxă a reuşit să-l apere pe om, a reuşit să-l apere pe Hristos ca om. El, Dumnezeu fiind, a devenit om, ca să ne transmită nouă, oamenilor, Icoana lui Dumnezeu, Icoana vie a lui Dumnezeu pe care noi am acoperit-o cu tina păcatelor şi a patimilor, am slutit-o, am zgâriat-o prin toată viaţa noastră întinata. Domnul a coborât în această lume, a devenit om, aşa cum se spune în minunatele cântări şi rugăciuni, ca să înnoiască Chipul Său în om, să înnoiască Icoana Sa în om, care a fost pângărita de patimi, pângărita de viciile noastre, stricată de păcatele noastre, încât omul a devenit slutire a Icoanei lui Dumnezeu. Şi El, pogorându-Se în această lume ca o curată, preacurata Icoană a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu, a arătat ce este omul, ce este omul desăvârşit, cum trebuie să fie omul în această lume.
Căci ce înseamnă să fii Icoana lui Dumnezeu, să fii Chipul lui Dumnezeu? Aceasta înseamnă, frate: noi avem minte, iar mintea este chipul voii lui Dumnezeu în noi; avem simţire, avem inima – aceasta este chipul lui Dumnezeu în noi; vieţuim în această lume – aceasta este chipul vieţuirii dumnezeieşti; suntem ca icoane nemuritoare ale lui Dumnezeu- acesta este chipul nemuririi dumnezeieşti. Şi Dumnezeu ne-a creat asemenea chipului Său, ca să vieţuim în această lume întru El, că mintea noastră totdeauna să cugete: Ia aminte de unde eşti, tu eşti de la Dumnezeu, să ai gânduri curate, gânduri dumnezeieşti. Atunci voia noastră este sănătoasă şi desăvârşită, când se întoarce către voia lui Dumnezeu, către originea sa. Simţirea noastră este curată, sănătoasă, este dumnezeiască, dacă se călăuzeşte după simţirea dumnezeiască.
În această lume, noi purtăm, de fapt, o luptă neîncetată, o luptă pentru Icoana lui Dumnezeu care se afla în sufletul nostru. Cine o fură de la noi? Toţi iconoclaştii, toţi potrivnicii icoanelor, iar primul iconoclast este păcatul. Păcatul nu Îl suportă pe Dumnezeu, nu Îl vrea pe Dumnezeu nici în om, nici în lumea dimprejurul său. Iar în păcat iconoclastul principal este satana, împreună cu îngerii săi, diavolii cei întunecaţi. Ei sunt aceia care ne fura sufletele noastre, care aruncă păcate în sufletele noastre şi acoperă Chipul lui Dumnezeu care este în noi. Cu catranul cel negru al păcatelor spoiesc Chipul lui Dumnezeu din sufletele noastre. Şi omul, dacă trăieşte în păcate fără să se pocăiască, dacă nu se luptă împotriva păcatelor sale, dacă rămâne în ele, dacă nu le spovedeşte, ce rămâne din sufletul său? Chipul lui Dumnezeu rămâne cu totul mânjit de vicii care răspândesc duhoare, de patimi şi de moarte, înfricoşătoare imagine, cumplită ruşine!
În această lume, noi suntem, frate, la luptă, mereu în luptă. Niciodată nu încetează această luptă. Nu există împăcare între om şi diavol, nu există împăcare între om şi păcat. Diavolul aleargă în jurul fiecăruia dintre noi căutând ca să o schimonosească, să întineze, să distrugă, să nimicească Icoana lui Dumnezeu, Care este întru noi, ca să-l poată purta pe om după voia lui cea demonică şi nebună şi să-l înfunde în iad. De aceea în Evanghelie auzim de atâtea ori din gură Mântuitorului: Privegheaţi, privegheaţi asupra sufletelor voastre! (Matei 24, 42; 26,41). Sufletul este măreţia dumnezeiască întru tine, mărirea dumnezeiască. Aceasta este cea mai de seamă valoare pe care o aveţi; cea mai de seamă valoare după Dumnezeu, în toate lumile, este sufletul omului. Ia aminte ce faci cu sufletul tău! El este nemuritor şi veşnic. Unde va merge sufletul tău depinde de tine: va merge, oare, în veşnică Împărăţie a Cerurilor sau în întunericul veşnic, în iad – depinde de liberă ta voie.
Ia aminte cum trăieşti! Ştii cine eşti: măreţia dumnezeiască în această lume. Îţi cunoşti vrednicia, trăieşte potrivit cu ea. Iar pe aceasta întotdeauna o păzeşte numai Domnul Hristos, Sfânta Sa Biserică şi toate sfintele puteri pe care El i le-a dăruit. Iată, Domnul i-a dăruit Bisericii toate mijloacele şi puterile, pentru ca să păstrăm întru noi această măreţie dumnezeiască şi să o sporim până la cea mai înaltă măsură. Ne-a dăruit Sfintele Taine şi sfintele virtuţi.
Iată, ce este sfântul post? Sfântul post este curăţirea sufletului, curăţirea icoanei din suflet de noroiul păcatelor, de smogul patimilor, de malul viciilor, dacă omul voieşte cu sinceritate să-şi curateasca sufletul înaintea lui Dumnezeu, să curateasca icoana sufletului său care este cu totul mânjita şi cel mai adesea stricată de păcate. Domnul i-a rânduit Sfintei Sale Biserici sfântul post, pentru că în cursul postului să ne curăţim de orice întinăciune, să curăţim acest chip dumnezeiesc, aceasta icoană a lui Dumnezeu din noi, pe care am pătat-o.
Apoi, rugăciunea este recunoaşterea ajutorului lui Dumnezeu, a luminii cereşti ce se pogoară în sufletul nostru întunecat, pentru a scoate bezna întunecată a păcatelor din icoana sufletelor noastre. Ce este iubirea evanghelică? Ce este milostenia, ce este blândeţea, ce este smerenia? iconography1Toate acestea sunt puteri dumnezeieşti, sfinte virtuţi evanghelice pe care ni le-a dăruit Domnul Hristos, iar Biserica ni le dăruieşte şi ni le recomanda ca să ne curăţim sufletele de păcate şi să zugrăvim icoană, icoana lui Hristos în sufletele noastre.
Culmea a toate este atinsă prin Sfânta Împărtăşanie. Sfânta Împărtăşanie prin care fiecare dintre noi ne împărtăşim – cu Cine? Cu Însuşi Domnul Hristos! Căci în Sfânta Împărtăşanie fiecare creştin Îl primeşte pe Dumnezeu întreg, Îl primeşte pe minunatul Domn Hristos, primeşte întregul Său Adevăr veşnic, întreaga Sa Dreptate veşnică, primeşte întreaga Sa Viaţă veşnică.
De aceea, fratele meu, Sfânta Împărtăşanie este cel mai însemnat eveniment în viaţa fiecărui creştin, cel mai important. Prin ea tu primeşti neştirbit nemurirea lui Hristos în sufletul tău, Îl primeşti pe El întreg, primeşti Evanghelia Sa întreagă. Ia aminte cum trăieşti, până în ziua de astăzi. Nu sluti chipul lui Dumnezeu din sufletul tău şi nu-L răni pe Domnul Hristos, Care prin Sfânta Împărtăşanie a intrat în sufletul tău. Nu-I împleti prin păcatele tale cununa de spini în jurul capului. Nu-I intina minunatul şi Sfântul Său Chip cu tina păcatelor tale, cu smogul patimilor tale. Ia aminte cum trăieşti! Dacă până astăzi ţi-ai îngăduit orice păcat, fie că ai furat, fie că ai săvârşit adulter, sau ai fost iubitor de argint, sau ai avut gânduri necurate în sufletul tău, osteneşte-te ca pe toate acestea să le respingi.
Tu Îl săruţi pe Domnul – ce răspundere, ce lucru înfricoşat! Ştii, fiecare nou păcat al tău este o palmă peste Sfântul Său Chip, fiecare păcat al tău este o lovitură de moarte în icoana vie din sufletul tău. Sinucidere este aceasta. Te-ai împărtăşit, ai devenit purtător de Hristos, te-ai îndreptat, ţi-ai îndreptat viaţa. Nu îngădui în niciun fel ca aceste dorinţe să te ucidă. Gândurile cele rele aduc tulburare: luptă-te împotriva lor, nu te lasa stăpânit de rău. Biruie raul cu binele! Biruie-l pe diavol cu ajutorul lui Dumnezeu! Cu Dumnezeu suntem puternici, numai împreună cu Dumnezeu (Psalmul 60,12). Altfel, fără El, oamenii sunt molii şi ploşniţe, pe care diavolul le împrăştie cu unghia de la degetul mic. Noi suntem puternici numai împreună cu Domnul Hristos. Şi El stăpâneşte asupra vieţii noastre, asupra întregii vieţi de pe pământ.
Fie ca El să ne curateasca de tot păcatul, de orice patimă, să ne izbăvească de orice diavol, de orice moarte, ca şi noi să fim pe pământ, cu adevărat, icoane vii ale lui Dumnezeu, că omul să fie măreţie dumnezeiască pe pământ. Omule, frate! Nu uita niciodată că eşti un mic dumnezeu în facere! În facerea fiinţei tale ai icoana vie a lui Dumnezeu. Ia aminte cum trăieşti, ia aminte ce faci cu icoana lui Dumnezeu care este în tine. Ia aminte, omule! Omule! Omule! Căci, viaţa noastră îşi are începutul pe pământ şi ne duce înaintea prealuminatului Chip al lui Dumnezeu, că acolo să dăm răspuns ce am făcut cu chipul lui Dumnezeu în această lume.
Fie ca Bunul Dumnezeu să dăruiască inimii fiecăruia dintre noi toate darurile cereşti, toate virtuţile evanghelice: şi credinţa, şi dragostea, şi nădejdea, şi rugăciunea, şi postul, şi răbdarea, şi blândeţea, şi smerenia, pentru ca să putem ţine piept în această crâncenă lupta pământească şi să păstrăm chipul lui Dumnezeu în sufletele noastre, şi să plecăm din această lume în cea de dincolo spre Hristos Cel înviat. Iar până atunci, fie ca sfântul post să ne conducă spre Sfintele Paşti, spre Sfânta Înviere a lui Hristos – că atâta timp cât vieţuim în trup să I ne închinăm Lui, Domnului Celui Înviat, Biruitorului păcatului, al morţii şi al diavolului, Lui, Celui ce a dăruit Viaţa veşnică şi trupului, şi sufletului nostru. Aceluia, numai Lui, fie-I slava şi cinstea veşnică, acum şi în vecii vecilor. Amin.
Cuviosul Justin de la Celie, Cuvinte despre veșnicie – predici alese, Editura Egumeniţa, 2013