“Creştinii practicanţi constată adesea că grijile cotidiene, atunci când depăşesc o anumită limită, devin marea piedică, aproape de netrecut, împotriva vieţii lor cu Dumnezeu. Problema este gravă şi trebuie să fie abordată cu atenţie şi cu discernământ.
Hristos a dat o rezolvare acestei probleme, pe care aproape toţi o cunosc, însă, din păcate, foarte puţini o acceptă şi fac din ea o practică zilnică.
„Deci, nu duceţi grijă, spunând ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 31-34).
Cel ce are încredere în Dumnezeu nu este îngrijorat pentru nevoile lui de zi cu zi. Este sigur că El va putea să îi asigure cele necesare.
Având ca prioritate respectarea poruncilor lui Dumnezeu, el munceşte fără îngrijorare. Nu are patima lăcomiei, iar proviziile pentru un viitor incert nu îl interesează. Este sigur că nu poate să îşi asigure nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Bogatul căruia i-a rodit țarina îşi aminteşte întotdeauna de patima bogatului nebun din parabolă (Luca 12, 16-20), care se bucura de recolta lui bogată, însă se îngrijora de depozitarea ei în siguranţă. Şi când a găsit soluţia problemei lui, totul s-a terminat pentru el. A plecat din viaţa aceasta cu totul nepregătit, fără să se gândească vreodată la altceva în afară de bunăstarea lui. Pentru el nu existau săraci şi alţi oameni care sufereau pe nedrept. Nu îl preocupau deloc problemele celorlalţi. Gândurile şi faptele lui i-au arătat nebunia.
Grijile vieţii cotidiene îl împiedică pe om să răspundă la chemarea lui Dumnezeu de a câştiga împărăţia cea cerească, prin intermediul vieţii liturgice a Bisericii. In parabola cinei celei mari (Luca 14, 16-24) vedem cele trei justificări ale invitaţilor care nu au răspuns la chemarea împăratului.
„Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s~o văd”; „Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc”; „Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.“
Motivele absenţei invitaţilor de la cină nu sunt serioase. Ar fi putut să fie prezenţi la cină şi să îşi facă şi treburile. Insă ei fuseseră copleşiţi de griji. Unul se gândea la ogorul lui, celălalt la boii lui, iar al treilea la soţia lui. Nu îi interesa nimic altceva. Şi aceasta era, de fapt, marea lor neputinţă.
Grijile, când nu conduc spre dragostea faţă de Dumnezeu, sunt lumeşti şi trebuie să fie limitate cât mai mult posibil, pentru că altfel ele îl împiedică pe om, anulând premisele creşterii duhovniceşti. Avva Arsenie, cel din Pateric, se ferea de întâlnirile cu monahii care aveau multe griji, pentru că ştia că aceia aveau un interes scăzut faţă de discuţiile duhovniceşti şi folositoare de suflet.
Următoarea întâmplare este edificatoare în acest sens. Odată nişte monahi se duceau la Tebaida, ca să îşi cumpere in pentru lucrul lor de mână. S-au gândit că era o bună ocazie să îl viziteze şi pe Avva Arsenie. Când au ajuns la chilia lui, i-a văzut Avva Alexandru, care era pustnic împreună cu Avva Arsenie, şi i-a salutat. Ei i-au spus că vor să îl vadă pe Avva Arsenie. Bucuros, Alexandru i-a spus acestuia cererea lor. Avva Arsenie, când a aflat că fraţii merg de la Alexandria la Tebaida ca să cumpere in, i-a spus lui Alexandru: „Nu trebuie să mă vadă, pentru că nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor. Mulţumeşte-le că au venit şi spune-le drum bun şi că nu pot să îi primesc”.
Cu siguranţă, Avva Arsenie ştia că acei monahi erau robi ai grijilor lor lumeşti şi orice cuvânt al lui ar fi fost fără rost. Dacă îi primea, doar le-ar fi satisfăcut curiozitatea şi nimic mai mult. La prima vedere, atitudinea Avvei Arsenie pare a fi lipsită de respect, însă, prin refuzul său, el s-a ferit de o discuţie inutilă, care l-ar fi scos din programul lui duhovnicesc.
Sfântul Vasile cel Mare îi compară pe oamenii care au griji cotidiene cu ogorul plin de spini unde nu se poate cultiva nimic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu grijile lumeşti, care nu lasă sufletul să se hrănească prin cuvântul dumnezeiesc şi să rodească.
Când omul are multe griji cotidiene, nu poate să se liniştească şi să respecte poruncile lui Dumnezeu. Mintea lui este amăgită de lucruri nefolositoare şi devine incapabil pentru lupta duhovnicească. Cufundat in atâtea griji, el nu poate să se adune pentru a cerceta cuvântul Scripturii sau pentru a se ruga.
Grijile cotidiene creează tulburare în sufletul omului, pentru că ele îi slujesc patimii nesăţioase a lăcomiei, care este o strădanie şi o luptă continuă pentru păstrarea bogăţiei [nu neapărat materiale, n.n.]. De asemenea, frica este mereu prezentă – grija pentru dobândirea bogăţiei şi frica de a nu o pierde. Aceasta este o stare sufletească cu totul neplăcută, care taie aripile minţii, pentru a nu se ruga şi pentru a nu se ridica mai presus de deşertăciunile vieţii”.
Presb. Dionisie Tatsis, Rugăciunea, comunicare tainică cu Dumnezeu și alte texte folositoare de suflet, Editura Egumenița, 2014