Cum explicaţi sentimentul de respingere faţă de un lucru care se repetă, precum slujbele zilnice din Biserică?
Eu cred că slujbele ne oferă un cadru în care ne putem ruga. Dar ca să primim folos deplin din participarea la slujbe şi din adunarea în biserică, înainte de a ne duce la întâlnirea cu celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos, trebuie mai întâi să pregătim un loc tainic înlăuntrul nostru, unde căldura pocăinţei noastre să adune toată aplecarea cea smerită a inimii, toată iubirea pentru cuvântul lui Dumnezeu, toate aspiraţiile de iubire frăţească, toate dispoziţiile noastre duhovniceşti. Dacă aducem toate aceste dispoziţii, tot ce avem noi mai bun, ca pe un dar la întâlnirea cu fraţii, atunci înfăţişarea noastră înaintea Domnului nu va fi în deşert şi nu va rămâne fără roadă. Micul dar pe care l-am adus şi noi la adunarea Bisericii ne va uni cu restul Trupului Bisericii si ne va ajuta să intrăm în comuniunea darurilor tuturor mădularelor Bisericii, a celor prezenţi acolo în chip văzut si a celor care sunt prezenţi în chip nevăzut, dar cât se poate de real. Astfel, intrând în comuniunea darurilor sfinţilor, a fraţilor nostri, devenim bogaţi, cu toate că suntem săraci. Şi atunci fiecare cuvânt rostit în timpul slujbei nu va fi spus din puterea noastră, ci din puterea harului la care noi ne-am făcut părtasi.
Sfinţii ne spun că atunci când slujeau Sfânta Liturghie, fiecare cuvânt al Liturghiei pe care îl rosteau era încărcat de energia harului si iesea din gura lor asemenea unei limbi de foc. Trebuie să încercăm să ne creăm acest loc tainic înlăuntrul nostru, care ne va oferi libertatea duhovnicească de a ne înfăţisa înaintea Domnului în biserică, într-un chip care ne va însufleţi si ne va aduce folos duhovnicesc. Atunci cuvintele Domnului si ale rugăciunilor vor fi pentru noi mereu noi. Iertaţi-mă!
Arhimandrit Zaharia Zaharou, Crinii Ţarini – Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Putna 2013, pp. 45-46