A venit, nu demult, la mine o femeie de patruzeci si ceva de ani, care are un mare necaz: fiul ei se drogheaza.

Situatia este, in cazul ei, una tipica: fiul nu considera necesar sa mearga la medic, nu este apropiat de Dumnezeu si de Biserica, comunica foarte putin cu mama si dispar diverse obiecte din casa. Femeia era toata plansa, obositia, chinuita. La prima vedere, situatia pare fara iesire.
Cum sa incep discutia in acest caz? Un mare rugator rus, Sfantul Serafim de Sarov, spunea: „Dobandeste duhul pacii si mii de oameni se vor mantui in jurul tau”. Noi nu tintim spre mii, bineinteles. In aceasta situatie concreta cel mai important era ca fiul si cei ai casei sa dobandeasca pacea launtrica si mantuirea. Am spus ca este foarte important ca ea sa se roage pentru fiul ei, sa-si reanalizeze viata, sa se pregateasca de o spovedanie generala. Trebuie realizata o insanatosire spirituala a mediului copilului bolnav. Cum se face aceasta? Se sfinteste casa, se face cununia cu sotul, daca aceasta nu s-a facut pana acum si daca sotul este pregatit pentru Taina. Fiul trebuie pomenit la slujbe. Toate aceste medicamente spirituale dau un rezultat simtitor.

I-am povestit femeii cazul unui medic, cunostinta de-a mea, care bea foarte mult si avea un mod de viata dezlanat. Ce-i drept, cu toate acestea, el iubea bolnavii si se purta frumos cu ei. Probabil ca din acest motiv s-a si milostivit Dumnezeu de el. Mama acestuia este o femeie profund credincioasa si numai ea stie cate lacrimi a varsat, in rugaciuni la Dumnezeu, pentru fiul ei. Nu exista insa nici o speranta de indreptare, familia medicului fiind pe punctul de destramare. Asadar acesta era intr-o stare grava si, de aceea, s-a asezat pe canapeaua de la trieri, atunci cand a vazut icoana Maicii Domnului din calendar. Nu-mi pot explica in ce fel a putut el sa se roage, avand in vedere starea sa, el, de fapt, nici nu stia rugaciuni, dar a simtit clar cum „mizeria” i-a zburat din cap. Mi-a povestit ca dupa aceea nu s-a mai putut aseza pe acea canapea. Acest om s-a schimbat intr-o clipa. A inceput sa creada si si-a dus si copiii la biserica. Sigur ca a si incetat sa mai bea.

In Scriptura este scris: Daca vei spu­ne acestui munte sa se mute, se va muta… atunci cand citim aceasta avem indoieli, intrebandu-ne cum ar fi cu putinta una ca aceasta. Tocmai de aceea muntele nu se poate misca, fiindca nu credem aceasta. Si Apostolul Petru, avand credinta, a mers pe apa. Indrazneste!, i-a spus Domnul. Petru a intrat, dar, atunci cand s-a indoit, a inceput sa se afunde. La fel e si acest caz al colegului meu, care ne invata ca nu trebuie sa disperam, ci sa credem. I-am spus femeii care venise la mine ca nu exista vreun moment cand ea nu ar fi in Dumnezeu sau fara El. I-am aratat distanta dintre noi si am spus: aici este Hristos, fiindca ma rugasem de dimineata, iar Hristos a spus: Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, sunt si Eu cu ei. Si El vede si aude toate necazurile noastre. Daca nu schimba imediat lucrurile din rau in bine, inseamna ca nu atunci este, pentru aceasta, Voia Sa cea sfanta. Dar e posibil ca a doua zi, daca noi vom fi mai neprihaniti, pocaiti, daca ne vom mai ruga, lucrurile sa se schimbe. Vreau sa vorbesc aici despre puterea rugaciunii de mama. Dupa cum se spune in popor: „Rugaciunea mamei te scoate si de la fundul marii”.

Despre importanta rugaciunii materne si despre binecuvantarea acesteia am citit in amintirile Preasfintitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosi­birsk si Berd, raposat acum. El descria rugaciunile pe care le facea alaturi de mama sa. Atunci cand se incheiau rugaciunile, mama sa lua binecuvantare de la fiul ei, arhiereul. El o binecuvanta, dupa care isi pleca capul, pentru ca mama sa-l insemneze cu semnul crucii pe fiul ei, episcopul. Iata cat de importanta este binecuvantarea materna!

Luandu-mi ramas bun, i-am amintit femeii cuvintele Sfantului Apostol Pavel, din Epistola catre Corinteni: Credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti.

Si aceasta se stie foarte bine din experienta. Vin cateodata oameni la mine la consultatie si situatia lor este atat de grava, incat pare fara iesire. Dar, du­pa o jumatate de an, intalnesti un astfel de om, care iti povesteste cum s-a rezolvat situatia lui. Si toate acestea li se intampla intr-o maniera la care nici eu si nici el nu ne-am gandit. Mila lui Dumnezeu este fara masura, iar daca El este implorat cu credinta, rugaciunea materna va fi auzita neaparat.

(din: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Dmitri Avdeev, Ioana Besedina, Editura Sophia, 2010)

Leave a reply

required