Vechiul Testament

Iahve şi îngerul Său. Despre Ieşire 3, 2

Episodul rugului aprins a însemnat chemarea lui Moise la izbăvirea poporului evreu din Egipt, dar semnifică deopotrivă începutul activităţii celui mai mare profet, aşa cum îl definea Deuteronomul 34, 10, asemeni căruia nu s-a mai ridicat nimeni altul.
Pe când păştea oile, în pustiul Madianului, Moise ajunge la muntele lui Dumnezeu (numit şi Sinai sau Horeb). Aici este atras de viziunea unui tufiş cuprins de flăcări, care însă nu se consuma în foc, ci rămânea verde, cunoscut în teologia românească sub numele de „rugul aprins“.

Cu cine a vorbit Moise: cu îngerul sau cu Dumnezeu Însuşi?

Continuare …

A-L vedea sau a nu-L vedea? Asta-i întrebarea. Despre Ieşire 33, 11 şi 13-23

Parafraza celebrului citat este la fel de hamletiană şi tragică. Oare poţi să-L vezi pe Dumnezeu sau mai degrabă răspunsul trebuie să fie negativ, pentru că între divin şi uman se instaurează un hiatus de nedepăşit. Capitolul 33 din Ieşire conţine totuşi în mod ciudat ambele afirmaţii, preţ de câteva versete distanţă între ele. Colecţionarii de contradicţii şi erori biblice s-ar părea că au motive de bucurie.

Continuare …

Isaia – profetul luminii dumnezeieşti

Platon, în Dialogul Timaios, afirma că istoria este ciclică şi că timpul este o măsura dinamică a veşniciei. Istoria Vechiului Israel, precum şi cea de astăzi, a fost una dificilă, cu inconstanţa suişurilor şi a coborâşurilor. Dar pentru fiecare timp al nostru, istoria pogorâtă din cer, Dumnezeu ne trimite personalităţi profetice, capabile să îi schimbe sensul, spre mântuirea lui. Isaia, profetul-„evanghelist” al Vechiului Testament din secolul al VIII-lea î.Hs., este un astfel de om, nu doar instruit în înţelepciunea celor lumeşti, dar mai ales „lămurit“ prin focul cărbunelui încins al Cuvântului revelat (6, 6-7).

Continuare …

„Dintr-o coastă“. Despre Facere 2: 21-22

Citind naraţiunea creării omului din Facere 2, aflăm că prima „operaţie“ medicală a fost chiar la începuturi, utilizându-se chiar şi „anestezia“. „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne/ Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam“ (Facere 2:21-22).

Continuare …

Balaurul „jucăuş“. Despre Psalmul 103:27

În Psalmul Vecerniei (103) apare asociat mării brăzdate de corăbii un balaur (Leviatan) „care se joacă într-însa“ (v. 27). Pentru ascultătorul modern acest mic detaliu poate fi încadrat în descrierea generală a creaţiei din psalm. Să fie oare vorba pauşal de monştrii marini? Să fie corabia, un adevărat „balaur“ al tehnicii pentru vremea respectivă? Să fie referire ciudată la vreun dinozaur, aşa cum cred unii literalişti din Lumea Nouă?

Continuare …

Dumnezeu îngăduie genocidul în Vechiul Testament?

Astfel, zise Domnul oştirilor: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit în cale, când venea din Egipt. Mergi acum şi bate pe Amalec şi pe Ierim şi nimiceşte toate ale lui. Să nu-i cruţi, ci să dai morţii de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou la oaie, de la cămilă până la asin” (I Regi 15, 2-3).

Continuare …

Tăierea împrejur a inimii

În Deuteronom 10:16 israeliţii sunt îndemnaţi să-şi circumcidă inima: „Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice”. Cu siguranţă nu la vreo operaţie medicală se referă pasajul (circumciderea inimii nu este desigur by-pass!), ci la o metaforă inedită şi extrem de sugestivă. Dar care era semnificaţia circumciderii inimii?

Continuare …

Există război sfânt în Vechiul Testament?

Poate oare Dumnezeu cel iubitor şi milostiv să poruncească războaie de nimicire totală? În I Regi 15, 3 citim cum Dumnezeu îi porunceşte lui Saul în legătură cu ameleciţii: „Nimiceşte şi dă blestemului toate câte are. Să nu-i cruţi, ci să dai morţii de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin”.

Continuare …

Sfântul Moise – model al prorocilor din Vechiul Testament

„…Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin proroci…“ (Evr. 1, 1)
Prorocii au fost o instituţie religioasă, specifică poporului Israel, cu rolul de a face cunoscută voia lui Dumnezeu. Profetismul apare în lume ca un fenomen unic de predicare a cuvântului divin printre oameni şi de vestire a evenimentelor viitoare pe care Dumnezeu a vrut să le descopere lumii.

Continuare …

Semnificaţiile numelor în Vechiul Testament

Pentru mentalitatea veche, numele reprezenta ceva care depăşea simpla denumire, desemnând o parte din realitatea numită. Nu este o simplă etichetă pusă, ci o manifestare a celui numit. Cunoaşterea numelui cuiva iniţia o relaţie interpersonală. În textul Vechiului Testament, primul care dă nume este chiar Dumnezeu. Numirea urmează chiar lucrării de „separare“, adică de distingere a unei realităţi de alta.

Continuare …