Sfinții părinți ne învață

„Să ne răstignim împreună cu Hristos”

Mulţi păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?
Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)

Continuare …

„Ceea ce omul are aici în suflet va pleca de aici împreună cu el, şi asta va avea dincolo”

Patimile, căci ele sunt însetări, aprinderi, pofte lăuntrice ale sufletului iubitor de păcat; dacă le satisfaci, ele amuţesc pentru o vreme, ca după aceea să ceară iarăşi satisfacţie, cu şi mai mare putere, şi nu îl lasă pe om în pace până ce n-o primesc.

Continuare …

În Biserică nu există deznădejde

Biserica este viață nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desființează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuiește, devine veșnic. Viața este una, o curgere fără de sfârșit în care nu există moarte. cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învrednicește a trăi încă din această viață în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veșnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumea cea neînserată.

Continuare …

Prin pace și liniște să biruim tot răul

Pe pământ ne este dat ca prin pace și liniște să biruim tot răul. Putem fi pașnici și liniștiți într-un mediu pașnic și liniștit, dar această pace nu este atât de trainică și statornică precum aceea care se dobândește într-un mediu plin de tulburare. Atunci când pleci dintr-un mediu liniștit într-unul plin de tulburare, de îndată îți schimbi starea sufletească, nu poți să rabzi nedreptatea și se pornește iadul, roiesc gândurile ucigașe, și atunci s-a isprăvit cu pacea noastră.

Continuare …

Postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat

Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou. Postul îmi grăbește pregătirile pentru venirea Ta, singura așteptare a zilelor și nopților mele. Postul îmi subțiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai ușor cu duhul.
În timp ce Te aștept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viața vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simți bucuria așteptării mele.

Continuare …

Ascultaţi cu teamă fii ai lui Dumnezeu!

Ce spui acum, atletule mai atlet decât atleţii, vecin cu răutatea? Unde sunt plimbările tale cele cuvioase? Unde este educaţia ta extraordinară? Unde este efortul înţelepciunii? Unde este cuviinţa comportamentului tău? Unde sunt bunele tale maniere? Unde sunt desele tale culcări pe jos de dragul filosofiei? Unde [îţi] este priceperea? Unde iubirea de Dumnezeu? Unde iubirea ta pentru Hristos? Ci ai ajuns departe de acestea de când convieţuieşti cu fiara cea rea, dar mai degrabă după ce te-ai aruncat în tartarul pierzaniei. Căci cine te-a silit să intri în atelierul fărădelegii?

Continuare …

Fiecare creştin este părtaş al Duhului

Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să suie la Cer, căci odată suit le va trimite în locul Său pe Mângâietorul – Duhul Sfânt. S-a pogorât Duhul Sfânt și rămâne în Biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, că acela care nu are Duhul nu este al lui Hristos.

Continuare …

Demonul, nematerialnic fiind, umblă prin văzduh și observă intenția omului

Pentru aceea, iubiți frați, să nu trăim cu răutate, ci să ne sârguim să îmbrățișăm simplitatea Cuvântului, fiindcă, fără voința noastră liberă, mă refer la aplecarea liberei noastre alegeri, diavolul nu poate cu niciun chip să se apropie de noi. Fiindcă are grosolănia tâlharului și a furului, deși poartă chip nematerialnic.

Continuare …

Din gândurile rele se nasc faptele cele rele

Starea firească a seminției lui Adam cuprinde în sine nu numai plângere, ci și deznădăjduire; nu numai tânguire, ci și împietrire; nu numai jale, ci și pierzare. Cugetă omul cu osârdie cele rele (Facerea 6, 5): de aici urmează numaidecât un potop întreg de rele, ce se revarsă din cugetări asupra tuturor faptelor lui, îi înghite toate puterile și – chiar în privința celor dinafară – nu aduce decât pustiire.

Continuare …

Dacă oamenii și-ar simţi păcatele proprii, n-ar mai avea timp să-i judece pe alţii

Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.

Continuare …

Cel ce cunoaște pe Dumnezeu prin modul său de viață are Duhul lui Dumnezeu

Căci pocăința este cu adevărat începutul, iar sfârșitul este reînvierea simțurilor lăuntrice duhovnicești după care obișnuiește să vină cunoștința lui Dumnezeu eliberată de întunecime. „Ne vei da viață, zice și David, și vom chema numele Tău”. Și iarăși: „Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda”.

Continuare …

Fugiţi de desfrânare!

Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

Continuare …

“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pământ, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.

Unirea cu Biserica sunt Raiul cel de pe pământ

Când toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este de spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor. Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte.

Continuare …

Dacă nu ne vom pregăti… totul va fi pierdut

Ce se întâmplă cu răposaţii ? Trupul se întoarce în pământ, iar sufletul primeşte de la Domnul un loc oarecare potrivit stării sale, loc unde şi rămâne până la sfârşitul veacului, în aşteptare plină de bucurie sau groază… Acel tărâm este ascuns de noi. Ce anume este acolo nu se ştie. Starea de acolo e pe de-a-ntregul potrivită cu aşezarea sufletească pe care a dobândit-o omul aici, pe pământ.

Continuare …