Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.
Mântuitorul îl îndeamnă pe om să nu-şi facă griji pentru hrana sa, nici pentru băutură, nici pentru îmbrăcăminte, aceasta fiind o grijă de căpetenie a închinătorilor la idoli, iar nu a ucenicilor Săi. Nu se cuvine copiilor lui Dumnezeu, oameni fiind, să aibă aceleaşi griji ca animalele. Dumnezeu, gazda noastră în această lume, ştie ce ne trebuie, poartă El grijă de nevoile noastre. Ori poate îşi închipuie cineva că Dumnezeu nu-şi cinsteşte pe oaspeţii Săi nici cât o gazdă de-a noastră? Doamne fereşte!
În adevărata sa formă, dragostea este raiul duhovnicesc. Ea este aşezare sufletească plină de căldură, paşnică, binevoitoare, vie, pururea mişcătoare şi făcătoare de bucurie – nu asemenea unui oaspete care vizitează pentru o vreme sufletul nostru, ci statornică, tare, adânc înrădăcinată, nedespărţită de noi prin însăşi firea ei, la fel ca respiraţia sau ca bătăile inimii.
Viața este fericire. Aceste cuvinte pot părea stranii. Cum poți numi fericire această viață, dacă la fiecare pas întâlnim eșecuri, dezamăgiri, amărăciune? Câtă durere suferă oamenii. Viața, spun unii, este muncă și adesea muncă ingrată – de unde să fie dar fericire? Și cu toate acestea, repet, viața este fericire…
Mulţi au anumite aşteptări de la Sfânta Împărtăşanie înainte de vreme, şi atunci, fără să vadă ceea ce au dorit, se simt tulburaţi, şi însăşi credinţa lor în puterea Tainei este zdruncinată. Slăbiciunea nu se află în Taină, ci în dorinţa uşuratică.
Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptă a libertăţii noastre. Darul mântuirii se dobândeşte, chiar ca dar, cu mare luptă. Mântuirea e prin Hristos, care trebuie cunoscut istoric, dogmatic şi mistic.
Domnul ne ajută în dureri şi în ispite. El ne izbăveşte de acestea şi ne dă putere să le purtăm cu uşurinţă, chiar fără să le luăm în seamă. Tăcerea pregăteşte sufletul pentru rugăciune. Cât de binefăcător lucrează liniştea asupra sufletului!
– Gheronda, la gropniță trebuie să ardă candela?
Crezi cu adevărat că pacea interioară pe care o dorești depinde de locul unde vei alege în cele din urmă să trăiești?
