Sfinții părinți ne învață

“Vezi , Doamne, cum este sufletul meu! Zi, așadar, un cuvânt și se va vindeca!”

Nu rareori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici un motiv, să înceapă să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufleteşti, în urma căreia le apare răceală faţă de toate nevoinţele duhovniceşti de până atunci. Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când. Despre el pomenesc toţi cei care scriu despre viaţa duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomeneşte trei mari vrăjmaşi: neştiinţa împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea şi nesimţirea împreună cu împietrirea.

Continuare …

Înfrângerea ispitelor

A doua zi, dornic de o viețuire și mai plină de râvnă, a mers la acel bătrân amintit, rugându-l să locuiască cu el în pustie. Dar acela neprimind din pricina vârstei și pentru că nu avea un astfel de obicei, Antonie a pornit îndată singur spre munte. Dar vrăj­mașul iarăși, văzându-i sârgu­ința și vrând s-o împiedice, i-a pricinuit pe cale nălucirea unui mare disc de argint. Antonie înțelegând uneltirea urâtorului de bine, s-a oprit și privind la disc a dat pe față pe diavolul din el, zicând: De unde poate fi un disc în pustie?

Continuare …

Cei ce se roagă nu vin la Dumnezeu cu rugăciuni goale și fără miezul faptelor

Iar când ne aflăm la rugăciune, frați prea iubiți, suntem datori să veghem și să participăm din toată inima la acest moment, în care să nu-și aibă locul nici un cuget trupesc sau lumesc, să nu ne gândim la altceva decât la ruga noastră. De aceea și preotul, înainte de rugăciune, prin câteva cuvinte pregătește sufletele fraților credincioși zicând: Sus să avem inimile și, în timp ce poporul răspunde: Avem către Domnul, suntem preveniți că nu trebuie să ne gândim la nimic altceva decât la Dumnezeu. Inima să ne fie închisă împotriva adversarului și deschisă numai pentru Dumnezeu, să nu-i îngăduim dușmanului lui Dumnezeu să se apropie de noi în timpul rugăciunii.

Continuare …

Dacă noi ne îndreptăm vina noastră, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi

Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.

Continuare …

Să nu uităm faptele dragostei

Creştinul care a postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine înnoieşte în sine izvoarele harului, deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare şi căderi, şi de atâtea ori au fost curăţite prin pocăinţă. Acum, ele sunt iarăşi curăţite după ultimele căderi.

Continuare …

Noi, păcătoşii, unde să fugim?

Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem ca marinarii, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii.

Continuare …

“Îngăduiţi, dar nu călcaţi legea”

“… Într-adevăr răutatea acestui veac viclean întrece răutăţile şi păcatele tuturor veacurilor şi orice duhovnic având frică de Dumnezeu şi conştiinţă se găseşte într-o postură grea, cum să iconomisească pe păcătoşii cei ce i se spovedesc. În această generaţie vicleană duhovnicul trebuie să folosească iconomia, căci de va folosi acrivia, nici unul dintre cei spovediţi, sau foarte rar vreunul, s-ar găsi vrednic de împărtăşanie.

Continuare …

Virtutea are nevoie numai de voința voastră

Nu vă temeți deci, auzind despre virtute, nici nu vă mirați de numele ei. Căci nu e departe de noi, nici nu ia ființă în afară de noi, ci este un lucru cu putință de împlinit de către noi și un lucru ușor, numai să voim. Păgânii (elenii) călătoresc departe și străbat mări ca să învețe carte. Dar noi nu avem nevoie să călătorim departe pentru Împărăția cerurilor, nici să străbatem marea pentru virtute.

Continuare …

Caracterul Scripturilor stă în aceea că ele vorbesc în pilde

Pentru multe pricini Scripturile ascund sensul lor: în primul loc, ca să ne fie drag să le cercetăm și să fie totdeauna cu foarte mare luare aminte la găsirea cuvintelor mântuitoare; în al doilea loc, că nici nu se cuvenea ca Scripturile să fie înțelese de toți, ca nu cumva cei ce le citesc să aducă vreo vătămare celor spuse de Sfântul Duh în chip mântuitor.

Continuare …

„Deși trăim pe pământ, cetățenia noastră este în ceruri”

Să vedem înțelesul cuvintelor: Ce-Mi veți aduce la sărbătorile Mele? Așadar Dumnezeu are sărbătorile Sale? Da, are. O mare sărbătoare a Lui este mântuirea neamului omenesc. Cred că orice credincios, orice om care se con­vertește la credința în Dumnezeu, sau care înaintează în cre­dință, dă naștere unei sărbători a Domnului.

Continuare …

Niciodată să nu-ţi spui: „Gata, m-am ostenit îndeajuns, pot să mă odihnesc”

Niciodată să nu-ţi spui: „Gata, m-am ostenit îndeajuns, pot să mă odihnesc.” O astfel de înlesnire şi vlăguire este primul duşman. Gândul, cu toate că este mic şi slab, este cel mai viclean trădător: el deschide porţile vrăjmaşilor. Cine se împacă cu el, acela cade. El a fost observat de Sfinţii Părinţi şi fiecărui începător i se repetă necontenit: vezi, să nu spui „gata, acum pot s-o las mai moale”, ci întreabă-te pentru ce eşti aici sau de ce nu faci nimic.

Continuare …

Harul poartă sufletul, precum o mamă îşi poartă pruncul

Când copilul, în loc să se uite după mamă, începe să se uite ştrengăreşte după altele, mama lasă copilul singur şi se ascunde. Observând că e singur, copilul începe să ţipe şi să-şi strige mama… Mama se iveşte iarăşi, ia copilul în braţe… şi copilul se strânge şi mai tare la pieptul ei.

Continuare …

Atunci când încercăm vreun necaz, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, ca nişte fii buni ai răbdării

Când un părinte iubitor îl vede pe fiul său în necuminţenie, îl pedepseşte. Iarăşi, când vede că s-a împuţinat la suflet şi că săvârşeşte cu trudă pedeapsa, atunci îl mângâie. Aşa se poartă cu noi şi Bunul Dumnezeu, Părintele nostru. Foloseşte totul pentru mântuirea noastră, atât mângâierea, cât şi pedeapsa, în marea Lui iubire de oameni.

Continuare …

Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă

Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean. Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu.

Continuare …

Să ne dăm toată silinţa în rugăciunile noastre şi să aşteptăm rezultatul de la Dumnezeu

Stareţul athonit povesteşte cum trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne asculte. Rugăciunea este taina comuniunii vii cu Dumnezeu şi temelia vieţii duhovniceşti a omului ortodox. Despre ce aşteaptă Domnul de la rugăciunea noastră şi cum îl răsplăteşte pe cel care se roagă a povestit stareţul Gavriil de la Kareia.

Continuare …

Sfinţii îngeri aduc jertfele creştinilor la jertfelnicul cel ceresc

Ne-au povestit nouă, aşadar, unii dintre cei vechi din Ierusalim că, înaintea lui Zaharia (Patriarhul Zaharia al Ierusalimului (609-614), cel între sfinţi, care a fost patriarh înaintea cuviosului Modest, Sfânta Liturghie din Biserica Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, în fiecare Duminică era mai lungă. Dar într-o zi vede în vis preacuviosul Zaharia, cel pomenit mai înainte, un loc, ca un fel de nartex, un palat nepovestit, întru care era Împăratul întru cele de taină.

Continuare …

Pericolul grijilor neîntrerupte

Pericolul cel mai mare, adus de grijile neîntrerupte, este uitarea de Dumnezeu şi neglijarea vieţii duhovniceşti. Socotesc că avem experienţa necesară. Ar fi foarte înspăimântător să ajungem până la răcirea cu desăvârşire a zelului dumnezeiesc, aşa cum ne temem. Acesta, în tot cazul, nu este provocat de grijile lumeşti, ci de trândăveala noastră. Noi ne lăsăm pe noi înşine „să ne înnoroim”, şi cu gândurile, şi cu sentimentele, şi cu voinţa, şi cu grijile lumeşti.

Continuare …