Pr. Sofronie Saharov

Părintele Sofronie Saharov

Să-L invocăm pe Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii noastre!

Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă.

Continuare …

Lupta pentru adevăr

Viaţa veşnică ni s-a arătat – viaţa veşnică „ce era de la-nceput, pe care am auzit-o, pe care cu ochii noştri am văzut-o şi mâinile noastre au pipăit-o” (I In. 1, 1). Şi cu toate acestea, în cel de-al doilea secol al istoriei descrise de Noul Testament, lumea continuă să trăiască în masă ca şi cum am fi încă în Vechiul Testament, fără nici cea mai vagă aşteptare a lui Mesia ce urmează să vină. Mai mult, nu ne ridicăm nici măcar la nivelul Legii lui Moise.

Continuare …

Ascetul ortodox ajunge la liniştea minţii prin pocăinţă şi prin lupta împotriva «legii păcatului»

Cel ce practică isihia noetică se numeşte „isihast”. Isihastul urmează calea liniştirii, care reprezintă esenţa tradiţiei ortodoxe; scopul ei este de a ne duce la Dumnezeu şi a ne uni cu El. Să ne amintim spusele Sfântului Ioan Scărarul în acest subiect: „Isihast este cel care se străduieşte a închide pe cel netrupesc (gândul, mintea) în casă trupească, fapt care e vrednic de admiraţie…

Continuare …

Doamne vindecă-mi mintea! Doamne vindecă-mi inima! Doamne vindecă-mă întreg!

Dacă mintea se află în chipuri pătimaşe, atunci întregul om se spurcă: şi mintea, şi sufletul, şi chiar şi trupul. Şi dimpotrivă, când mintea noastră, rănită prin harul cel de sus de dragostea lui Hristos, este trasă acolo unde este El, Hristos, atunci se întâmplă contrariul: mintea şi întreaga noastră făptură se sfinţeşte şi se înalţă, se apropie de Dumnezeu, şi cu anii devine în stare a se deprinde cu Dumnezeu, încât zi şi noapte omul petrece în toată vremea în Dumnezeu.

Continuare …

Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simţim veşnicia

Viaţa lumii se desfăşoară în jurul unor plăceri omeneşti, iar viaţa duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viaţa duhovnicească în centrul vieţii noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizaţiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputincioase. Umanitatea suferă neîncetat.

Continuare …

Dumnezeu dorește să petrecem veșnicia împreună cu El

Cuviosul Serafim din Sarov (+1833) spunea: „Vârtutea nu este o pară, nu dintr-odată o mănânci”. Socotesc că sfântul avea în vedere nepătimirea – cununa unei îndelungate nevoințe. Trebuie să trăiești destul de îndelung spre a te apropia de țelul de pe urmă: vecinica petrecere în lumina Sfintei Treimi. Și în Psalmi aflăm rugămintea ca viața noastră să nu se curme la jumătatea căii: „Dumnezeul meu, nu duce pre mine întru înjumătățirea zilelor mele” (Psalm 101, 25). Rugându-ne pentru îndelungarea vieții noastre și a celorlalți, ne rugăm, bineînțeles, nu pentru o îndelungare fără sens a existenței noastre biologice, când am deveni neînstare de o mai mare propășire.

Continuare …

Părinte Sfinte, sfinţeşte-mă pe mine: şi mintea şi inima şi trupul meu…

În rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl nostru, atunci este normal pentru mine ca în suferinţele mele personale să cunosc fiinţial suferinţele tuturor oamenilor.

Continuare …

Mândria, imaginația și răul ascuns sub masca binelui

Vrăjmaşul a căzut din mândrie. Mândria e obârşia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de sine, slava deşartă, dorinţa de putere, răceală, cruzimea, indiferență faţă de suferinţele aproapelui; tendinţa minţii spre reverie, supralicitarea imaginaţiei, expresia demonică a ochilor, înfăţişarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniştea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorinţa de a ne pune capăt zilelor şi, în cele din urmă, – lucru nu rar – demența completă. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualităţii demonice. Dar, câtă vreme nu se manifestă cu claritate, pentru mulţi oameni ele trec adeseori neobservate.

Continuare …

Dacă noi ne îndreptăm vina noastră, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi

Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei.

Continuare …

Rugăciune la revărsatul zorilor, a Părintelui Sofronie de la Essex

Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine.

Continuare …