shadow

Pr. Arsenie Boca

Spovedania trebuie să fie completă şi să nu se ascundă nimic din cele făptuite

La spovedanie nu trebuie să spui acele păcate de care ai fost dezlegat la spovedaniile anterioare și pe care nu le-ai mai repetat, altminterea ar însemna că nu ai încredere în puterea Tainei săvârşite prin spovedanie. Nu trebuie să-ţi aminteşti de persoana cu care ai fost în clipa săvârşirii păcatului, ci să te osândeşti numai pe tine.
Cei care se mărturisesc şi spun păcatul numai pe jumătate şi restul nu, cei care nu iau hotărârea de a spune tot păcatul, aceştia sunt cu un picior la duhovnic şi cu altul la păcat.

Continuare …

Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante

Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru, cu atât mai mult vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei.

Continuare …

Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind bucuros

(…) pe cine iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, (satana) îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu, şi-l laudă că bine face, fără să priceapă aceştia că au căzut la laudă străină şi că în credinţa lor s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă. (…)
Deci nu-i de mirare că-i dă în robia înşelătorului de minte, ca să-i chinuiască. Câte unii mai aprinşi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire, îmbulziţi de iubirea de sine. Având iubirea fără minte, pe care ar vrea să o cinstească cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu îngăduie duhului rău să-i amăgească desăvârşit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce îndrăznesc să se apropie de Dumnezeu, necuraţi la inimă.

Continuare …

Pr. Arsenie Boca: Aşa vrea Iisus să ne însuşim împlinirea poruncilor

Precum nu mulţumeşti slujitorului tău fiindcă te serveşte, iar acela n-are nici un motiv să se supere, tot aşa şi noi, faţă de Dumnezeu, nu vom putea avea pretenţia că Dumnezeu să ne mulţumească pentru că I-am împlinit poruncile. E drept că El nu lasă nerăsplătit nici măcar un pahar de apă, dat cu dragoste vreunui însetat, în numele Lui, decum lucruri mai de seamă.

Continuare …

Pr. Arsenie Boca: Ştim că de la Dumnezeu suntem şi la Dumnezeu ne întoarcem

Ştim că de la Dumnezeu suntem şi la Dumnezeu ne întoarcem, dar înainte de întoarcere suntem trimişi pentru probă în lumea aceasta. De asemenea ştim că lumea aceasta întreagă, zace în cel viclean, care-i îngăduit să verifice: libertatea noastră, credinţa şi dragostea noastră. Aici se face dovada ai cui fii ne facem: ne confirmăm obârşia divină, ne facem fiii lui Dumnezeu şi îl chemăm „Tatăl nostru”; ne tăgăduim această obârşie, ne înghite lumea aceasta şi vicleanul ne face fiii săi, fiii pierzării şi la Dumnezeu nu ne mai întoarcem.

Continuare …

Pr. Arsenie Boca: Să ne cunoaştem măsura

Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vină după mine.” Cine nu poate să întrebe şi cine nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-l caută, nu găseşte pe Iisus. Dacă totuşi vrea să se ţină de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima şi mintea întinate de plăcere şi mândrie, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce le străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins şi încotro îi înclină cumpăna.
Încă de mult mărturisea Proorocul Iordanului că: „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer”. Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea din urmă? Foarte uşor de prins.

Continuare …

Mai bine este a fi smerit decât a ştii ce înseamnă smerenia

Omul în întregimea lui are a doua însemnătate după Dumnezeu; un singur suflet e mai de preț decât toată materia acestei lumi. Omul nu e o făptură închisă în lumea de aici. El nu se mulțumește numai să creadă în existența unei lumi nevăzute (cum face omul protestant) sau să deducă cu mintea existența ei din lumea sensibilă, văzută, (cum face teologul catolic), ci urmărește să se afle într-o legătură cu ea (cu lumea nevăzută).

Continuare …

Pr. Arsenie Boca: „Lumea” este primul vrăjmaş, prima piedică în calea mântuirii

Pe o asemenea mărită CALE, nimeni nu poate merge singur de nu va veni în obştea Bisericii şi să fie dus de mână, de mâna nevăzută a Mântuitorului, prin Preoţi, ucenicii Săi văzuţi în fiecare rând de oameni. Deci, în calea Duhului, nu poţi merge fără ucenicie la duhovnic.
Mulţimea ispitelor, vicleniile potrivnicului nevăzut, războindu-ne prin lucrurile sau oamenii văzuţi, oricând ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mântuirii şi să-l rătăcească, dacă duhovnicul n-ar avea meşteşugul, ştiinţa şi puterea de la Dumnezeu, ca să împrăştie şi mereu să strice lucrăturile potrivnicului.

Continuare …

Omul e un rezultat al creaţiei divine, dar suntem şi realizarea noastră

Toată lumea e atârnătoare de Autorul ei. Lumea lucrurilor atârnă de Dumnezeu fără să ştie. Noi, creştinii, ştim.
Chiar dacă nu vrem,
tot atârnăm, fiindcă spre deosebire de toată lumea lucrurilor, noi, oamenii, aici în trup, încă nu avem infăţişarea noastră definitivă. Noi suntem în lucru. Şi de aici vine că simţim neajunsurile noa
stre, necunoscutele şi tensiunile noastre spre desăvârşire.

Continuare …

De unde vin problemele de sănatate, cearta în familie și paguba averilor noastre

Lucrul care îi arde pe toţi oamenii este pocania – pocăinţa – pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre. Deci, dacă păţeşti necazuri în viaţă, află că ai făcut greşeli. Necazurile sunt mâna întinsă a milei lui Dumnezeu către noi.

Continuare …

Vindecarea orbului din naştere, dovada Dumnezeirii lui Iisus

Multă vreme nu am înţeles tâlcul orbului din naştere. Nu înţelegeam explicaţia lui Iisus.
Nu-i de mirare, căci ce deosebire mare este între noi şi Iisus! Noi dăm să trecem cât mai repede pe lângă “lazării” lumii acesteia, neputând răbda suferinţa lor, pentru că suntem incapabili în faţa ei. Bani n-avem, putere n-avem, inimă n-avem – n-avem nimic în faţa suferinţei. Deci fugind de “lazări”, fugim de propria noastră nimicnicie.

Continuare …

Părintele Arsenie Boca: Ce să cerem de la Dumnezeu?

E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns din punct de vedere religios.
Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.

Continuare …

Credinţa în Dumnezeu – ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască

Iisus era chemat de durerea unui tată, ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. Iisus iubea copiii, de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit, ba, chiar L-a furat pe drum. Stăruim puţin asupra acestui furt, unic în viaţa lui Iisus. Oare de unde ştia femeia aceasta, că atingându-se, chiar pe furiş, de marginea hainei lui Iisus, se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală, totuşi, bolnava a furat-o printr-o atingere materială. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă, prin credinţă, adusă de două delegaţii şi e pur spirituală.

Continuare …

Pr. Arsenie Boca: Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte

Credinţa e un risc al raţiunii. Dar nicidecum o anulare ci dimpotrivă, o iluminare a ei. E o absolutizare a sufletului într-un dincolo al lumii acesteia, în modul divin al existenţei. Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte.

Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult mai prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa.

Continuare …