Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şi vadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-I ceară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are niciun sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şi chinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.
Sf. Paisie Aghioritul
Mereu să ne aducem aminte de cei adormiți și să ne rugăm pentru ei
– Gheronda, la gropniță trebuie să ardă candela?
Duhul necurat nu scoate la iveală virtuţile oamenilor ci neputinţele lor
Cel care are mărime de suflet chiar și în ispite Îl slăvește pe Dumnezeu
Credința noastră trebuie să aibă mărime de suflet și atunci și nevoința noastră se va face cu mărime de suflet. Și cu cât se nevoiește cineva cu mai multă mărime de suflet, cu atât i se măresc și credința și dragostea. În această nevoință cu mărime de suflet, foarte mult ajută ca omul să se gândească la binefacerile lui Dumnezeu. Unul care are mărime de suflet nu se gândește dacă există sau nu Rai, ci se nevoiește pentru că el crede în Dumnezeu și Îl iubește.
”Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul bun ne ajută să nu fim robiţi de ele!”
-Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: „Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic”. Ce înseamnă aceasta?
Când inima este la Hristos, atunci și treburile se sfințesc, există și o continuă odihnă sufletească lăuntrică…
Părintele Paisie a vorbit adeseori despre isihie și grija plină de neliniște a omului contemporan. Faptul că omul contemporan a învățat să trăiască în zgomot reflectă întocmai acest lucru.
Cel ce se cercetează corect pe sine, nu se îndreptăţeşte
– Părinte, cum de se întâmplă că în timp ce îmi simt neputinţa mă îndreptăţesc?
Rugăciunea înduplecă pe Dumnezeu
Cei care îşi dăruiesc toată dragostea lui Dumnezeu primesc şi ei toată dragostea lui Dumnezeu
Cei care îşi dăruiesc toată dragostea lor lui Dumnezeu primesc şi ei toată dragostea lui Dumnezeu, după care El îi descoperă oamenilor.
Pentru ca un om să-L mărturisească cu curaj pe Hristos trebuie ca inima lui să aibă bunătate, duh de jertfă
Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita
Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmă uşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii.
Unii apucă pe o cale greșită pentru că n-are cine să-i ajute. Însă Dumnezeu nu-i lasă!
Părinte, se poate ca unul să trăiască în nepăsare, dar cu toate acestea, să mărturisească (pe Hristos) cu curaj atunci când i se dă prilejul?
Cum scăpăm de dorinţa de a plăcea oamenilor
– Gheronda, adesea mă cuprinde o nemulţumire.
Să nu încurcăm lucrurile
Atunci când ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista în inimă adevărata bucurie și pace.
Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumească pe care mulți o caută astăzi. Să nu încurcăm lucrurile. Sfinții aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a râs? Care Sfânt a trecut fără durere prin această viață?
Păcatele mici au greutatea lor
-Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?
Minunea Sfintei Varvara pentru Sfântul Paisie Aghioritul
Gheronda, de ce are cineva o deosebită evlavie la un sfânt?
Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de boală și de moarte ca acum când nu se teme de Dumnezeu
Când omul nu înfruntă duhovnicește suferința poate să se sălbăticească. Când o înfruntă însă duhovnicește, se liniștește și se mângâie dumnezeiește. Și după aceea boala devine praznic, pentru că se bucură, căci va fi socotit împreună cu mărturisitorii și mucenicii. Sfinții Mucenici uitau de suferință pentru că iubirea lor față de Hristos era mai mare decât suferința, și o pierdea pe aceasta.