Veniţi, oameni, să-I cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, să slăvim învierea Lui din morţi!
Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul cel temut şi neînfrânt până acum al neamului omenesc şi al întregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar păcatul l-a lovit cu moarte.
Mulţi oameni trăiau la începutul lumii cu sutele de ani, dar şi lor le venea sfârşitul.
Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia”. În sens literal acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului, lăuntricului său. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.
Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo.
Amintim sfinţiţilor preoţi că la dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte numai pomenirea celor care au aparţinut Bisericii Ortodoxe, întrucât acest fel de pomenire îl face pe cel pomenit să fie părtaş la sfânta slujbă, la care pot participa numai creştinii ortodocşi. De asemeni, nu pot fi pomeniţi sinucigaşii care au săvârşit această faptă în mod conştient, deoarece s-au lepădat de bunăvoie de Biserică.
Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Acum, în faţa ochilor minţii noastre se află două ospeţe, despre care ne vorbeşte pericopa evanghelică de astăzi. Unul dintre ospeţele descrise în pildă este dat de un împărat plin de bunăvoinţă şi milostiv. Însă când ospăţul era gata, cei chemaţi n-au venit.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103, 25) exclamă încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?
În alt psalm se spune: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor (Ps. 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (În. L, 1-3).
La Facerea Lumii Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”. Chipul lui Dumnezeu se arată în capacităţile minţii omului, în stăpânirea lui asupra naturii, în puterea şi capacitatea lui creatoare.
Asemănarea cu Dumnezeu constă în calităţile morale ale omului, în năzuinţele lui duhovniceşti, în putinţa de a ajunge la sfinţenie.
Mulți păcătuiesc şi nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înţelept. Dar cine este în stare de o nevoinţă asemenea lui?
„Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască. Dar numai pe unul singur, ca nimeni să nu nădăjduiască prea mult în milostivirea Sa.” (Fericitul Augustin)
Luaţi aminte, sărbătorile sunt zilele lui Dumnezeu. Legat de sărbători, în porunci nu se spune că „a şaptea zi este pentru voi şi plăcerile voastre”, ci mai degrabă, „a şaptea zi va fi ziua Domnului”. După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, cei care nu jertfesc lui Dumnezeu aceste ceasuri de slujbe bisericeşti fură, cum s-ar zice, de la Dumnezeu, ceea ce îi aparţine de drept.
Cu trecerea anilor, simţim din ce în ce mai mult foamea duhovnicească.
Citiţi Evanghelia în fiecare zi? Este absolut necesar, fie că citiţi pericopa din Evanghelia de rând (este trecută în Calendar), fie, dacă nu aveţi la îndemână un Calendar, citiţi 20-30 de versete în ordine cronologică, putând astfel să citiţi de la început până la sfârşit întreaga Evanghelie.
Lumea a fost creată bună şi chemată la bucuria vieţii în unire cu Izvorul şi Creatorul vieţi, Domnul Dumnezeu.
Primii care au păcătuit şi s-au înstrăinat de la această unire au fost îngerii. Împărăţia îngerilor s-a despărţit: unii au rămas cu Dumnezeu, alţii, în mândria lor, au dorit să trăiscă viaţa lor proprie, independent de Dumnezeu. Lumea angelică s-a despărţit şi păcatul s-a născut acolo, dar lumea pământească a rămas bună.
„Dacă cineva, rugându-L îndelung pe Dumnezeu, să-i împlinească vreo rugăminte, nu primește răspuns, acela să știe că Milostivul Tată Ceresc nu se grăbește să-i împlinească rugămintea fie pentru că ceea ce a cerut nu îi este de folos, fie amână împlinirea rugăminții lui pentru a-l determina să se roage mai des și a-l învăța cu răbdarea în vederea unei răsplătiri mai mari.”
Sfântul Grigorie a spus: ”A cerceta cauzele ascunse ale judecăților lui Dumnezeu nu este altceva decât numai împotrivirea mândriei noastre păcătoase față de sfaturile sau hotărârile Lui.” Datoria noastră este ca în orice fapt neobișnuit să repetăm cuvintele Sfântului Pavel: O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât sunt de nepătrunse căile Lui! (Rom.11, 33)
Sfântul Ioan Maximovici, Iliotropion sau acordul dintre voia omului și voia lui Dumnezeu, Editura Egumenița, p. 56
“Sfânta pravilă ne face cunoscut ca în ajunurile zilelor de sărbătoare creştinii să petreacă în rugăciune şi în cucernicie, pregătindu-se pentru a participa sau a asista la Sfânta Liturghie.
Supunerea sinceră, adevărată faţă de voia lui Dumnezeu în toate întâmplările din viaţa noastră ne aduce, într-adevăr, sentimentul că ne aflăm în cer, fiind în afara cerului. Ea este cea dintâi şi cea mai adâncă temelie a iubirii făpturii raţionale faţă de Făcătorul şi Dumnezeul ei.
Oricine ai fi tu, cititorule, de vei primi cu inimă mulţumitoare, ca din mâna Domnului, tot ce ţi se va întâmpla în viaţă (plăcut sau neplăcut) din voia sau cu îngăduinţa Domnului fericit vei fi şi bine-ţi va fi!
Modestia este o formă anevoie de împlinit a binelui! Omul ce se gândește cu încordare cum să nu rămână mai prejos de altul și cum să ajungă mai presus de altul nu e în stare de efort constructiv, și cu atât mai mult de cel suprem, duhovnicesc. Slava deșartă este semn nu numai al stagnării morale, ci și al celei mintale.
Treaba omului este să facă binele și să-i ajute pe frații săi, oamenii, totdeauna, și mai ales în timpul sărbătorilor religioase. Orice zi este o zi a lui Dumnezeu, și este bun al lui Dumnezeu, și a fost zidită spre bine.
Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.
Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.