Pr. Nicolae Steinhardt

Credinţa nu este înlocuitor al strădaniei personale

Văratec, 1970
Există o ciudată ispită ‒ de dreapta, conform Părintelui Cleopa ‒, aş numi-o ispita credinţei considerată ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti, care-i o împătrită ipostază a trufiei combinată cu naivitatea:
a) Convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente, de vreme ce ne putem oricând tămădui prin rugăciuni.

Continuare …

Lepadarea de Hristos

Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.

Continuare …

Şapte citate duhovniceşti ale Monahului Nicolae (Steinhardt) de la Rohia

Suferința, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedește că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare.
D
umnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți. Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului.

Continuare …

Natura şi legile ei implacabile sunt o minune

Toţi cei ce, savanţi ori oameni de rând, se mulţumesc a primi drept răspuns la marile întrebări pe care şi le pune omul despre rostul lui în lume, despre univers şi viaţă, despre suferinţă şi nedreptate fraze ca: universul a fost dintotdeauna şi va fi mereu, viaţa e un fenomen natural, întâmplarea a creat totul, gândirea e forma superioară a conştiinţei omeneşti, dovedesc că sunt tare puţin exigenţi.

Continuare …

Puterea de a duce lupta

Cazul Sfintei Maria Egipteanca este – ca şi de altfel al Sfântului Antonie cel Mare, având şi el, tot egiptean, de înfruntat mari ispite – este elocvent. Desfrânată din pasiune, nu din interes, a petrecut după miraculoasa ei convertire patruzeci şi şapte de ani în pustie. Când, din întâmplare, după trecerea acelor ani, a întâlnit-o, i s-a părut preotului Zosima că nu are în faţă o fiinţă omenească. După identificare, spovedind-o, i-a pus întrebarea: Te mai frământă ispitele trupeşti? Răspunsul, neaşteptat, a fost: Se luptă cu mine ca nişte fiare sălbatice.

Continuare …

Acum știu, am aflat și eu…”

“…Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Continuare …

✝) Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlalţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui. Acelaşi text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toţi laolaltă, Iisus a venit, uşile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor şi a grăit lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma covârşit, răspunde: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Continuare …

Omul trebuie să fie oricând gata, oricând disponibil pentru Hristos

Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm ce este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochin şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om (tot aşa şi în alte metafore neotestamentare: parcă de păsări ori de boi se îngrijeşte Atotputernicul!): care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, condiţii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu “Iată-mă” ori cu “Da, Doamne“.

Continuare …

„Acum ştiu, am aflat şi eu…”

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia.
Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Continuare …

Să fii creștin înseamnă, în istorie, să îți asumi anumite riscuri

Să nu uităm, să nu uităm niciodată că Hristos iubește curajul, că S-a ridicat în picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Ștefan; că ne cere să fim netemători, îndrăzneți, neînfricați și nestăviliți de necazuri, suferințe, ba și de moarte. De nu, va fi vai și amar de noi: vom fi înrobiți și batjocoriți în lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pământ prin lașitatea noastră dată pe față și ne vom pierde și mântuirea, dându-ne nouă înșine cea mai grea și mai jalnică lovitură ce poate fi, osândindu-ne singuri la ocară și obidă în viața aceasta și la osândă în viața de dincolo.

Continuare …

Mila este capacitatea de a iubi pe semenul tău ca pe tine

Mila, mai întâi, nu trebuie confundată cu milostenia, cu pomana (despre care se face vorbire în Fericirea a şaptea, dar acolo prin „cei milostivi” este probabil că nu se înţelege numai cei darnici cu săracii, ci şi cei în stare, ca şi samarineanul cel bun, să resimtă milă faţă de un străin năpăstuit).
Pomana este una din formele pe care le poate lua mila, dar aceasta stă nespus mai sus, cuprinde mai mult în sfera ei şi o ghicim mai învăluită în taine şi mai neprevizibilă în exteriorizările ei decât simpla dărnicie care-i un act de împărţire de bunuri materiale.

Continuare …

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit

Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine.
(Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)

Continuare …

✝ Duminica a XVII-a după Rusalii (a Cananeencei)

Etapele teribilului examen căruia Domnul o supune pe femeia hananeancă din ţinutul Tirului şi al Sidonului se enumeră precum urmează:
Prima: neluarea în seamă, ignorarea.
Ea îi ţine calea, topită de nefericire, strigă şi-L imploră; El însă nu-i răspunde nici un cuvânt
(Matei 15, 23).
O nesocoteşte, o dispreţuieşte, ba se poate spune că o şi batjocoreşte, căci ce jignire e mai cruntă decât a vorbi cuiva şi a nu primi răspuns, nici măcar adresându-ți-se un cuvânt de supărare ori facându-ți-se o dojană?

Continuare …

„Se va lua de la voi” Matei XXI, 33-34

Fariseii, fireşte, au înţeles numaidecât, şi saducheii o dată cu ei, încotro bătea pilda lucrătorilor celor răi. Şi nici că era greu de tălmăcit o parabolă atât de transparentă. De vreme ce acei cărora le fusese încredinţată via (adică le-a fost rezervată revelaţia şi cu strămoşii cărora a fost încheiat legământul) s-au arătat nevrednici de încrederea ce li se dovedise şi de misiunea pe care o primiseră, ce altceva putea să urmeze decât înlocuirea lor cu alţii în stare a da la timpul sorocit roadele cele bune?

Continuare …

Nu ai credinţă, nu ai lumină. Dându-le altora, le vei avea şi tu

Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere, imposibilul: să dăm ce nu avem. Dar să-l ascultăm pe Michaux: în mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului:
Să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici curaj, nici încredere în mine, şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai puţin; nimic nu am.

Continuare …

Nu-i nevoie să învăţăm realismul. El stă la baza propovăduirii lui Hristos

Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele de nu şi capriciile luăm însă foarte grăbit şi, împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi.
D
ar ceilalţi? Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute în ceaţă.

Continuare …

Lepădarea de Hristos

Aşa cum îmi e obiceiul şi potrivit firii mele vă voi vorbi şi cum foarte deschis şi pe şleau. Şi aceasta cu atât mai vârtos cu cât şi textul evanghelic al zilei nu e ticluit din cuvinte amabile, mângâitoare şi sfioase, ci este şi el redactat cu vorbe dure şi foarte pe şleau. Socotesc că e mai bine să citim din nou împreună textul evanghelic aflat, în Evanghelia Sfântului Apostol Matei capitolul 10, versetele 32-33 şi 37-39:

Continuare …