Pr. Emilianos Simonopetritul

Viaţa mea se învârte în jurul lui Hristos. Pentru mine doar un singur lucru are valoare: împărăţia cerurilor

Litur­ghia este o litanie, o procesiune către jertfelnic, o călătorie către cer. Când facem procesiunea sfântului ocrotitor al cetăţii noastre, îi purtăm icoana, moaştele, ripidele şi mergem în piaţă, ca să-l lăudăm pe sfânt. Tot aşa şi Liturghia noastră este o litanie, o călătorie către cer. Dacă mă aflu la Liturghie înseamnă că am intrat cu adevărat, nu imaginar, pe calea care duce la cer.

Continuare …

Puţină stră­duinţă dacă depunem, vom înainta în chip minunat!

Ce uşoară este viaţa duhovnicească! După cum la o expoziţie vezi în prima sală gravuri în metal, în a doua sculpturi în lemn, în a treia schiţe, tot astfel şi în viaţa duhovnicească prima virtute o aduce pe cealaltă. Toată truda, toată zdroaba, toate greutăţile, în realitate, sunt o tihnă. Greutatea vieţii monahale este vederea omului lumesc sau trăirea omului egoist.

Continuare …

Trebuie să dobândim legături personale cu sfinții

Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem așa ceva cu un sfânt.

Continuare …

Arborele genealogic al lui Hristos

Iarăși vine Crăciunul, iubiții mei. Cu adevărat S-a născut Hristos și S-a arătat în mijlocul oamenilor. Un imn de la înainte-prăznuire zice că Născătoarea de Dumnezeu a fost cuprinsă de uimire atunci când L-a născut pe Fiul ei, de aceea s-a plecat și s-a închinat ca o roabă Împăratului împăraților și L-a întrebat: „Cum Te-ai semănat în pântecele meu?”. Și fiindcă nu a primit nici un răspuns, s-a închinat din nou Pruncului Iisus, întrucât știa că este Dumnezeu, Singurul care a putut aduce din Cer firii omenești darul unic al dumnezeirii.

Continuare …

Comuniunea cu Dumnezeu

Ați văzut cum pe toate le rânduiește Duhul Sfânt? De cum pătrunde în minte, și începe să îndemne spre dragoste. Încearcă să atragă duhul, ca să-l facă să urce el singur, singur să vrea să zboare ca să ajungă la Duhul. Duhul însă este deasupra lui, este împreună cu el. Cu cât duhul omului simte deasupra lui Duhul Sfânt, cu atât simte o nefrică în fața neantului și atunci urcă. Dar cu cât se înalță, vede că Acela urcă și El mai sus și astfel se aprinde dragostea și urcușul devine și mai abrupt, desăvârșit vertical.

Continuare …

Fericită este mintea care a dobândit, în vremea rugăciunii, o deplină lipsă de formă!

Nu dori să vezi în chip simţit îngeri sau puteri sau pe Hristos, ca să nu-ţi ieşi din minţi cu desăvârşire, primind lup în loc de Păstor şi închinându-te vrăjmaşilor demoni.
Dacă doreşti să vezi faţa Tatălui Care este în ceruri, să nu dai atenţie nici dacă ţi S-ar înfăţişa Hristos sau îngeri sau puteri! Hristos este cu adevărat prezent. Nu-i nevoie să-L vezi ca să spui că Hristos este aici, că Hristos e de faţă.

Continuare …

Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci” (Avva Isaia)

Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut.

Continuare …

Să nu ne înşelăm pe noi înşine!

Să nu ne înşelăm pe noi înşine! Dumnezeu există cu siguranţă, dar pentru noi nu există atunci când nu avem semne simţite ale Sale, când nu lasă întipăriri asupra noastră.
Dimpotrivă, pe măsură ce viaţa noastră înaintează, lumea, cel viclean şi egoul nostru lasă asupra sufletelor noastre întipăriri. Bineînţeles, suntem plăsmuiţi din ţărână, din lume. Dar această făptură de ţărână este chemată să se refacă, să se renască, la fel ca Nicodim care, bătrân fiind, a fost înştiinţat de Domnul că putea să se nască din nou (cf. In. 3, 4).

Continuare …

Praznicul Tăierii Împrejur a lui Iisus si al Sfântului Vasile cel Mare, “arătătorul de cele cerești”.

Se spune că luna ianuarie își trage numele de la zeul Ianus. Oamenii îl iubeau atât de mult pe acest zeu, încât au vrut să-l facă nemuritor și să-i afierosească prima lună din an. I-au făcut și statui, în care îl reprezentau cu două capete: unul de bătrân și altul de tânăr. Cel bătrân binecuvânta anul trecut, iar cel tânăr aducea noul an. Alteori, îl înfățișau ținând o cheie cu care încuia anul care a trecut și deschidea ușa celui nou. Alteori, purta în mâini numărul „trei sute șaizeci și cinci”, scris cu litere grecești, exprimând numărul zilelor anului, ca și cum ar spune că acest zeu stăpânește anii și veacurile, conduce inimile și pașii noștri de-a lungul anilor.
Dar zeul Ianus nu există. Cel care a făcut cerul și pământul și ne-a adus la viață, El ține în mâinile Sale anii și vremile (…). El este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Care a venit în lume ca să ne dea bucuria Dumnezeirii Lui (…).
Astăzi prăznuim Tăierea împrejur a lui Iisus Hristos. La Vecernie și la Utrenie am cântat un tropar mic, dar foarte frumos: „Făcând pogorământ Mântuitorul…”.

Continuare …

Bucuria, nimicirea întristării

Bucuria este ceva rar, dar asta nu înseamnă că este și ceva mare. Este ceva firesc, așa cum firesc este să văd. Un orb ar putea să-mi spună, măi, măi! tu poți să vezi? Așa și când cineva este bucuros, ceilalți sunt nedumeriți și întreabă: te bucuri? Fiindcă s-au obișnuit cu o stare nenorocită, cu minciunile, cu păcatul, cu infernul conștiinței existenței omenești, tăgăduindu-L pe Dumnezeu zilnic. Prin urmare, bucuria nu este ceva mai nou. Este un element care ajută în viața duhovnicească.

Continuare …

Să-L rugăm pe Dumnezeu să coborâm împreună cu El în adâncurile inimii noastre

Am văzut cum Strămoşii au reuşit să-şi depăşească păcătoşenia şi să ajungă icoane de mare cinste şi inestimabile ale lui Dumnezeu. Să vedem, acum, în ce fel putem şi noi să fim „strămoşi” ai celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, cum putem să ajungem sfinţi. Istoria ne arată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.
Cu toţii ne-am născut duhovniceşte prin Sfântul Botez. Pântecele care ne-a născut este colimvitra Bisericii, Maica noastră e Biserica, iar Biserica este Hristos, Tatăl nostru.

Continuare …

Iubitorul de slavă se uită la rezultate, cel smerit la osteneală

Marele Antonie nu a stabilit la întâmplare ordinea canoanelor. Toate au o dezvoltare firească, formează o întreagă clădire. Un înţeles se dezvoltă în următorul. Mai înainte ne-a spus că, dacă nu vrem să ne întoarcem la vechea noastră viaţă, atunci să nu fim lacomi la mâncare. Lucrul acesta are importanţă pentru a trece la canonul de mai sus. Cine începe să-şi piardă legătura cu pocăinţa suferă un dezechilibru: mai întâi se dedă la mâncare, apoi la vorbărie şi, în cele din urmă, la încercarea de a atrage dragostea celorlalţi, de a ajunge centrul atenţiei, de a voi să fie ceva în mediul lui. Dar nimeni nu-l recunoaşte, pentru că fiecare este aplecat spre propriile sale probleme, spre propriile lui griji, spre propria sa viaţă. Şi aşa începe să se îmbolnăvească…!

Continuare …

Fără blândețe nu poate să existe viață duhovnicească

Cunoașterea vicleniei oamenilor, adică a răului, mic sau mare, pe care îl fac alţii, ne schimonosește rațiunea, ne slăbește puterile, pentru că nu mărturisește împreună cu Dumnezeu, sfârşind, în cele din urmă, prin a ne pune neîncetat în fața noastră o ispită.
De aceea, nu trebuie să vrem să aflăm, să cunoaștem ce face celălalt. Dacă vin unii să-mi vorbească despre alţii, le voi închide gura sau mă voi ridica să plec. Iar dacă cineva vine să-mi spună durerea lui, îi voi zice: Nu ai părinte duhovnicesc?

Continuare …

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci” (Avva Isaia)

Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut. Pentru că analizând, descoperim că am făcut ceva important sau ceva rău, ceva mare şi frumos şi mai reuşit decât celălalt sau ceva mai mic. Fie că judecăm lucrul în sine, fie în legătură cu aproapele, vom cădea în una dintre cele două capcane: fie în mândrie, dacă este ceva bun şi mai mare, fie în deznădăjduire, în mizerie, în degenerarea existenţei noastre, dacă nu este bun.

Continuare …