Pr. Emilianos Simonopetritul

Praznicul Tăierii Împrejur a lui Iisus si al Sfântului Vasile cel Mare, “arătătorul de cele cerești”.

Se spune că luna ianuarie își trage numele de la zeul Ianus. Oamenii îl iubeau atât de mult pe acest zeu, încât au vrut să-l facă nemuritor și să-i afierosească prima lună din an. I-au făcut și statui, în care îl reprezentau cu două capete: unul de bătrân și altul de tânăr. Cel bătrân binecuvânta anul trecut, iar cel tânăr aducea noul an. Alteori, îl înfățișau ținând o cheie cu care încuia anul care a trecut și deschidea ușa celui nou. Alteori, purta în mâini numărul „trei sute șaizeci și cinci”, scris cu litere grecești, exprimând numărul zilelor anului, ca și cum ar spune că acest zeu stăpânește anii și veacurile, conduce inimile și pașii noștri de-a lungul anilor.
Dar zeul Ianus nu există. Cel care a făcut cerul și pământul și ne-a adus la viață, El ține în mâinile Sale anii și vremile (…). El este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Care a venit în lume ca să ne dea bucuria Dumnezeirii Lui (…).
Astăzi prăznuim Tăierea împrejur a lui Iisus Hristos. La Vecernie și la Utrenie am cântat un tropar mic, dar foarte frumos: „Făcând pogorământ Mântuitorul…”.

Continuare …

Comuniunea cu Dumnezeu

Ați văzut cum pe toate le rânduiește Duhul Sfânt? De cum pătrunde în minte, și începe să îndemne spre dragoste. Încearcă să atragă duhul, ca să-l facă să urce el singur, singur să vrea să zboare ca să ajungă la Duhul. Duhul însă este deasupra lui, este împreună cu el. Cu cât duhul omului simte deasupra lui Duhul Sfânt, cu atât simte o nefrică în fața neantului și atunci urcă. Dar cu cât se înalță, vede că Acela urcă și El mai sus și astfel se aprinde dragostea și urcușul devine și mai abrupt, desăvârșit vertical.

Continuare …

Să nu ne înşelăm pe noi înşine!

Să nu ne înşelăm pe noi înşine! Dumnezeu există cu siguranţă, dar pentru noi nu există atunci când nu avem semne simţite ale Sale, când nu lasă întipăriri asupra noastră.
Dimpotrivă, pe măsură ce viaţa noastră înaintează, lumea, cel viclean şi egoul nostru lasă asupra sufletelor noastre întipăriri. Bineînţeles, suntem plăsmuiţi din ţărână, din lume. Dar această făptură de ţărână este chemată să se refacă, să se renască, la fel ca Nicodim care, bătrân fiind, a fost înştiinţat de Domnul că putea să se nască din nou (cf. In. 3, 4).

Continuare …

Dacă spunem că suntem păcătoși, o spunem cu buzele, dar nu acceptăm acest lucru și nu-l înțelegem…

Nu ajunge numai să citesc sau să mă rog. E necesar să urmăresc zdrobirea inimii, care se poate realiza și cu poziția mea și cu anumite gânduri legate de Dumnezeu sau în orice alt fel. Pot chiar să îngenunchez înaintea lui Dumnezeu și să-L rog să-mi ierte păcatul, pe care poate nici nu-l știu, nu mi-l închipui, dar știu că sunt păcătos.

Continuare …

Puţină stră­duinţă dacă depunem, vom înainta în chip minunat!

Ce uşoară este viaţa duhovnicească! După cum la o expoziţie vezi în prima sală gravuri în metal, în a doua sculpturi în lemn, în a treia schiţe, tot astfel şi în viaţa duhovnicească prima virtute o aduce pe cealaltă. Toată truda, toată zdroaba, toate greutăţile, în realitate, sunt o tihnă. Greutatea vieţii monahale este vederea omului lumesc sau trăirea omului egoist.

Continuare …

Să ne îndemnăm mintea la simțirea rugăciunii și nu doar simplu la auzirea ei

Comuniunea cu Dumnezeu
În acest punct încep să aud în mintea mea – vă aduceți aminte de surdo-mutul din Evanghelie – cele dintâi bătăi din aripi ale îngerilor. Îngerii vin ca la Daniel, ca la cei trei tineri, ca la Tobit, ca la toți sfinții. Atunci înțeleg mai mult că Dumnezeu a devenit Tatăl meu și mă recunoaște drept fiu al Lui.

Continuare …

Virtutea abia poate fi deosebită de răutate

Virtutea abia poate fi deosebită de răutate. Sunt una lângă alta ca frăţiorii iubiţi! La fel îngerii și demonii! Cu toții sunt duhuri, și ușor putem să-i încurcăm si să credem că îngerul este satana si că satana este înger, că sfântul este un păcătos şi că păcătosul este un sfânt. Cu atât mai mult se poate face răul când urmează să ne judecăm pe noi înşine, pentru că ne judecăm potrivit cu inima noastră, potrivit cu voinţa noastră.

Continuare …

Bâjbâim în întuneric și rămânem în el, citind scrieri teologice sau vieți de sfinți

Odinioară era legea, dar legea conducea la păcat. A fost înlocuită legea prin har, și harul este lumină, mișcarea luminii. Lumina este energia lui Dumnezeu care este dată în mod special prin Duhul Sfânt fiecărui trup. Lumina este perceptibilă firii omenești. Când va str

Continuare …

De ce te întristezi? De ce te tulburi? De ce-ți faci probleme?

Sufletul să se încreadă în Hristos și să-L cheme și să nu se înfricoșeze nicidecum” (Sfântul Isihie).
D
ar, orice ar da peste tine, și în păcate să cazi, și nereușite să ai, și la depravări să ajungi, sufletul tău să nu-și piardă curajul. Să-L cheme pe Hristos și să nu-i pese de nimic.

Continuare …

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul – Relațiile cu aproapele

Dragostea vizează faptul de a putea cineva să dea bucurie altuia, să mă lipsesc eu de voie, ca să aibă mai mult celălalt. Să mă jertfesc pe mine însumi, ca să se simtă celălalt confortabil, să simtă siguranță în viața lui. Dragostea este o legătură strânsă, care ne leagă de Biserică și, în același timp, de Hristos. Cum vom reuși aceasta? Prin faptul de „a ne îngădui unii pe alții în iubire”, cum spune Apostolul Pavel.

Continuare …

Dumnezeu poate totul pentru noi

Se întâmplă câteodată ca oamenii credincioși să se scandalizeze din cauza celor rău-voitori sau celor necredincioși. Într-adevăr, dacă am arunca o privire în jurul nostru și dacă am judeca după logica noastră umană, am putea zice că Dumnezeu își împarte uneori darurile Sale într-un mod nedrept.

Continuare …

Dumnezeu nu nedreptăţeşte pe nimeni

Am văzut cum Strămoşii au reuşit să-şi depăşească păcătoşenia şi să ajungă icoane de mare cinste şi inestimabile ale lui Dumnezeu. Să vedem, acum, în ce fel putem şi noi să fim „strămoşi” ai celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, cum putem să ajungem sfinţi. Istoria ne arată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Continuare …

Cel care nu va învăţa să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate, nu va cunoaşte nici un urcuş

Sfântul Antonie cel Mare este realist. Canoanele sale nu sunt o formulă pe care el a găsit-o şi pe care apoi ne-a servit-o şi nouă. Fiecare canon cuprinde ceva unic pentru viaţa monahului, un singur canon dacă este eliminat, se distruge tot întregul. Trebuie, spune el, să ne rugăm neîncetat, dar în acelaşi timp să Îi şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ni se întâmplă.

Continuare …

Atâta fericire trăim cu adevărat, câtă întâlnire autentică avem cu Dumnezeu

Fiecare ceas și clipă, fiecare întâmplare și înțeles sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dăruiește timpul, dar, în realitate timp nu există. Timpul este ceva trecător. Lasă urme zborul unei păsări? Cu siguranță, nu! Tot așa este și timpul. Există numai veșnicia, care Îl cuprinde pe Dumnezeu și făpturile zidite după chipul Lui. Singurul veșnic, precum și singurul bun și sfânt, este Dumnezeu.

Continuare …

Viaţa mea se învârte în jurul lui Hristos. Pentru mine doar un singur lucru are valoare: împărăţia cerurilor

Litur­ghia este o litanie, o procesiune către jertfelnic, o călătorie către cer. Când facem procesiunea sfântului ocrotitor al cetăţii noastre, îi purtăm icoana, moaştele, ripidele şi mergem în piaţă, ca să-l lăudăm pe sfânt. Tot aşa şi Liturghia noastră este o litanie, o călătorie către cer. Dacă mă aflu la Liturghie înseamnă că am intrat cu adevărat, nu imaginar, pe calea care duce la cer.

Continuare …