Mănăstirea Suruceni păstrează cu sfinţenie părticică din moaştele Sfântului Epifanie.
E
ra un oarecare diacon în episcopie, anume Sabin, având ca meşteşug scrierea cărţilor şi cu dreaptă viaţă era împodobit. Şi erau în episcopie călugări, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios între toţi. Deci, pe acesta îl pusese Sfântul Epifanie judecător peste treburile bisericeşti. Iar odinioară, s-au judecat de către Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sărac. Şi Sabin a cugetat să părtinească şi să ajute săracului, măcar că bogatul avea mai multă dreptate decât săracul.

Dar Sfântul Epifanie sta ascuns la un loc oarecare şi-i asculta pe amândoi. Deci, a auzit pe Sabin părtinind şi miluind la judecată pe cel sărac. A venit atunci Sfântul de faţă şi a zis lui Sabin cu glas lin şi cu blândă faţă: „Mergi, fiule, la meşteşugul tău de scrie cărţi şi adu-ţi aminte de cuvintele Sfinţilor, ca să fii desăvârşit întru tot răspunsul de trebuinţă şi să înalţi cu mare glas slavă Sfintei Scripturi. Iar când judeci, auzi pe Făcătorul de bine, strigând şi zicând: Să nu părtineşti pe nimeni la judecată!”.
Şi de atunci, Sfântul Epifanie singur judeca pe toţi cei ce veneau, ostenindu-se în toate zilele, de dimineaţă până la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al noulea până a doua zi nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea şi în vecii vecilor! Amin.

                                                                                                        Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 323

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 24, 2016

Leave a reply

required