Odată, la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa a venit o femeie care avea trei copii. Toţi trei erau orbi din naştere. Era însărcinată şi pe cale să-l nască pe al patrulea. A venit la mănăstire şi s-a aşezat pe o băncuţă, spunând: “Unde se află oare acum părintele Kuksa, ca să vadă că îl caut?” Iar batiuşka, aşezându-se alături pe această băncuţă, îi spuse ei: “Vă aşteptam”. “Cum aşa?” “Iată cum. Eu sunt batiuşka Kuksa“. Şi el îndată îi spune: “Mărturiseşte, de ce copiii tăi sunt orbi?“ Ea şi-a mărturisit păcatele pe care le făcuse până atunci. Însă el i-a spus: “Nu sunt toate păcatele. Mai gândeşte-te şi vino mâine”. Ea a venit în ziua următoare, adăugând păcatele de care îşi adusese aminte. Însă părintele i-a spus: “Nu, nu-i totul. Vino şi mâine, mai gândeşte-te”. Sosind a doua zi, femeia i-a spus: “Nu-mi mai aduc aminte“. “Ei, atunci să te ajut. Îţi aduci aminte când erai în clasa întâi?” Ea a răspuns: “Îmi aduc aminte“. “Şi când se terminau lecţiile, unde alergai?” Ea s-a gândit şi i-a spus: “La cimitir”. “Da, şi acolo, într-un mărăciniş, ce-ai găsit?” “Ah, da, batiuşka, acolo se afla un cuib de păsărele şi în el patru puişori. Eu i-am luat şi cu un pai le-am scos lor ochii“. “Iată, deci, pentru ce Domnul nu a dăruit vederea copiilor tăi şi de aceea ei s-au născut orbi. Haideţi deci să ne rugăm, că măcar cel de-al patrulea să vadă”.

                                                                                    Sfântul Kuksa de Odessa, Viaţa şi minunile, Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Posted in: Articole.
Last Modified: ianuarie 25, 2018

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.