Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei! Dragă, asta din Pateric, cu „eu postesc”, era o pravilă personală a lui, nu era o rânduială a Bisericii. Eu, de exemplu, dacă mă duc undeva şi mi se pune o mâncare de dulce în post, refuz mâncarea de dulce! De ce? Pentru că şi omul care îmi oferă trebuie să postească! Şi acum există o rânduială precisă! Pe atunci nu existau rânduieli precise, ci existau nişte deprinderi ale unora şi altora… Dacă tu te duci într-o adunare unde nu se posteşte şi tu vrei să posteşti ca o chestiune a ta particulară – e una, iar dacă posteşti pentru că e o rânduială a Bisericii să posteşti – e alta. La o adunare, unul dintre fraţi a zis: „Eu nu mănânc această mâncare, căci eu postesc!”. Părintele l-a certat, zicându-i: „Mai bine nu postești, decât să te lauzi pentru fapta aceasta”.
De exemplu, când mergem la pomeni, dacă e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mănânc de dulce, că oamenii bagă de seamă ce mănânci (eu, de altfel, nu mănânc nici acasă de dulce în zi de post). Şi-atunci, de ce să-mi stric rânduiala când mă duc la o pomană? Le spun oamenilor că astăzi se mănâncă de post şi-atunci oamenii se orientează, eventual îţi dau ceva şi mănânci, iar dacă nu-ţi dau – trece, te duci acasă şi mănânci ce poţi mânca. Asta-i rânduiala noastră de acum.

                                                Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 111-112

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.