Privind la tot ce se petrece în lume, în ţara noastră, în Biserică şi în noi înşine, am avea acum de ce să deznădăjduim, dacă făgăduinţele şi adevărurile lui Dumnezeu cele veşnice, neschimbate şi dătătoare de viaţă nu ne-ar arăta scopul vieţii – căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic Viu. Neschimbat este scopul, neschimbată este şi slujirea lui Dumnezeu şi a sfintei lui Biserici, neschimbată este şi duhovnicia. Nu există nimic întâmplător în viaţă şi nici nu poate exista, căci Dumnezeu Proniatorul conduce lumea şi fiecare împrejurare are un sens duhovnicesc înalt şi este dăruită de Dumnezeu pentru împlinirea scopului vieţii noastre de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Fidelitatea faţă de acest scop înalt, credinţa şi devotamentul faţă de Sfânta Ortodoxie trebuie şi este posibil să fie păstrate, în pofida conjuncturilor potrivnice externe.
Fiecare om intră în şcoala vieţii la naştere şi merge prin viaţă condus de părinţi, profesori, educatori. Şcoala vieţii duhovniceşti este însă cu atât mai presus, mai importantă şi mai complexă, cu cât este de nemăsurat măreţia scopului final al educaţiei duhovniceşti, căci prin ea se dobândeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea cu Dumnezeu şi statornicirea în Dumnezeu. La şcoala vieţii duhovniceşti vine fiecare la vremea lui, în funcţie de timpul întoarcerii sale către adevăr, dar există pericolul să nu se ajungă deloc la această şcoală.
Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 13-14